Frasinul

Frasinul (Fraxinus excelsior) este un arbore nativ în zona Chevereșu Mare. Crește peste tot, în vetrele satelor sau în extravilan. Circa 10% din suprafața pădurii locale este acoperită cu arbori aparținând acestei specii. Face parte din familia Oleacee. Este foarte rezistent la secetă și la ger, crește pe aproape orice tip de sol. În condiții optime, dacă nu-și pierde vârful, crește drept, ca o lumânare, atingând înălțimi de până la 30-40 de metri. Are un lemn alb, greu, foarte decorativ în secțiune longitudinală, motiv pentru care este utilizat în industria de mobilier, sub formă de furnir sau chiar ca lemn masiv. Nu rezistă, după ce a fost tăiat, la umezeală.

Extras din: Crăciun, Ionel - Chevereșu Mare - monografie (în pregătire)