Patrimoniul construit

Vestigiile arheologice ale anticului Alburnus Maior, Roşia Montană de astăzi, au adus sitului notorietatea internaţională, transformându-l într-un reper al patrimoniului cultural european şi mondial. Alături de preţiosul patrimoniu arheologic, monumentele istorice ale Roşiei Montane, arhitectura sa vernaculară marcată de particularităţi sensibile ale spiritului locului, peisajul industrial al mineritului aurifer tradiţional fac din această aşezare oglinda unui tip de convieţuire particulară între varii comunităţi care şi-au lăsat împreună amprenta asupra mediului istoric.

Aşa cum în antichitate veneau să lucreze aici, în galeriile minelor romane, lucrători din diferite provincii ale imperiului – din zona panonică sau cea dalmatină – în epoca modernă s-au adunat aici mineri din provinciile imperiului habsburgic. O adevărată istorie a mentalităţilor poate fi descifrată în structura şi aparenţa estetică a faţadelor caselor din centrul istoric sau în articulaţiile arhitectural stilistice ale celor şapte biserici, lăcaşuri ridicate prin străduinţa diverselor comunităţi. Urcând până în zilele noastre din secolul al XVIII-lea sau edificate mai târziu, în arhitectura faţadelor se întrevăd reflexe surprinzătoare ale arhitecturii istorice, fie barocă, fie clasicizantă, fie tradiţional românească.
sursa texte&fotografii: Asociația ARA.

Târgul minier. Centrul istoric, construcții valoroase.
Satul Roșia Montană se mândrește cu un inventar impresionant ce ilustrează diversitatea de stiluri arhitecturale – influențe eclectice amestecate cu tradiția locală – o așezare cosmopolită ale cărei rădăcini și decor provin din exploatarea liberă a aurului. Clădiri caracteristice cu târnaț constituie o tipologie de fundal pentru o serie de alte trăsături distincte, preponderent decorative, ce au fost împrumutate din repertoriul arhitecturii baroce și clasice. Această structură, ce se distinge de asemenea prin ziduri masive și porți monumentale ce mărginesc drumuri șerpuinde, lasă progresiv loc în suburbiile industriale locuințelor minerești, clădiri cu parter de lemn și subsol de piatră, multe dintre acestea având ateliere de procesare a minereului cu bazine de apă alimentate de izvoare, ce puteau fi folosite chiar și în iernile cele mai friguroase.

Bisericile.
Cinci culte religioase si numeroase grupuri etnice au trăit împreună/alături în muncă și viață comunitară. Această situație ce se reflectă în caracterul actual al acestei așezări miniere transilvane înghețată substanțial în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, la începuturile urbanizării sale prospere. Bisericile – de cult ortodox, greco-catolic, catolic, reformat și unitarian - domină văile și mediul construit și contribuie semnificativ la imaginea simbolică a celor două localități.