Maramureș

Era o zi frumoasă de iarnă în Maramureș. Soarele răsării pe cerul albastru ca smaraldul, norii cei cenușii erau plini cu promoroacă. Am mers cu prietenul meu acolo, într‑o vacanță. Ne‑am cazat la o cabană pregătită special pentru noi de către proprietari.

Înăuntru era o căldură înăbușitoare și era așa frumos, încât spuneai că ești în căsuța celor șapte pitici. Am stat un pic înăuntru. Când am ieșit afară, am văzut că era așa de frumos, ca într‑un tărâm magic. Era totul nins. Zăpada stătea peste căbănuțe, copacii erau îmbrăcați cu o mantie argintie și strălucitoare, ulițele erau pline de copii gălăgioși, îmbrăcați ca niște ursuleți de pluș. Roșii în față, păreau buni de pus în vitrină.

Ne‑am dat cu sania, ne‑am bulgărit, am făcut îngerași în zăpadă și poze cât de multe. După ceva timp, ne‑a luat frigul și am mers la cabană. Priveam pe geam peisajul superb de afară. Cum povesteam, s‑a lăsat seara. S‑a auzit ceva la ușă. Ce crezi că era? Un moș bătrân cu barba albă ca neaua, cu haine roșii ca focul ce arde în vatră. Era Moș Crăciun cu un sac în spate. L‑am primit înăuntru, să se încălzească lângă foc, că îi era frig. La un moment dat, scoate o cutie mică din sac. Eram dezamăgită: cum? eu doar atâta merit? Prietenul meu a luat acea cutiuță, s‑a pus în genunchi în fața mea, iar Moș Crăciun filma cu iphone‑un lui. Primisem inelul de logodnă. Eram toți trei fericiți.

În ziua următoare am vizitat împrejurimile, seara am venit acasă și am pus pozele pe Facebook. A fost o vacanță de neuitat! O să avem ce povesti copiilor noștri!