Acest manifest a fost publicat in noiembrie 2011, în primul număr (format tipărit, următoarele au fost on-line, pe site-ul Magazine factory-n.red) al revistei Anticub. Paul era in clasa a XIa, la fel ca si colegii lui, pe care îi veți recunoaște/ se vor recunoaște in fotografia de mai sus: Amalia, Dana, Bogdan, Mica, cei care au alcătuit, împreună cu profa de istorie, întâiul colectiv redacțional al revistei. Logo-ul revistei a fost realizat de Claudiu Munteanu.
Un proiect mai vechi, editarea unei reviste de tip magazin care să ofere spațiu de afirmare pentru elevii interesați de jurnalism, știință, literatură, etc. a devenit realitate. Pe tradiția construită de revista de literatură”Cântecul vârstelor” și mai nou, de ”Geopolis”, revista editată de cercul de geografie, a luat naștere ”Anticub”, noul proiect jurnalistic al Grupului Școlar (azi "Liceul Teoretic...- n.red.)”Dr. Mihai Ciucă” .
De ce "anti-cub"? Ei bine, pentru că scopul nostru este să deschidem, să lărgim orizontul cunoașterii, să evadăm din spațiul prea strâmt al conformismului, al falselor modele, al acumulării materiale, propunându-ne să ”creștem” și prin imaginație, prin cunoaștere, prin spirit.
Universul are o formă sferică, așa susțin oamenii de știință, așa ne spune intuiția... Atomul, minuscula cărămidă din care e construită materia este sferic, aceeași formă pe care o are și celula, cărămida structurilor vii. E bine. Sfera pare mai maleabilă, o poți extinde, te poți mișca în siguranță în interiorul ei. Trăim dealtfel pe o sferă: Pământul.
Și totuși...
Și totuși, folosim expresii de genul: ”în toate colțurile universului” ... ”în colțul acesta de lume”. Colțuri, unghiuri ?!? Se pare că lumea nostră are o formă mult mai… incomodă! O formă care devine adesea matricea în care ne modelăm existența, gândurile, creațiile…. Un șablon cu muchii și colțuri întunecate, care împiedică zborul, culoarea, lumina, libertatea…
Un cub.
Trăim într-un cub, gândim în șabloanele sociale ale unui cub, ne pliem existența întreagă după modelul unui cub. Suntem niște … cubiști, care visează uneori că trăiesc într-o sferă, că vor întinde brațele și nu vor întâlni muchii tăioase ci peretele cald al unei sfere pe care o vom putea extinde, la infinit, pe măsură ce creștem… Dacă nu fizic, atunci proiectându-ne spiritual în afară, prin imaginație, prin lectură, prin cunoaștere... Acum, că ne-am spus pe nume, anti-cubiști, vrem să vă mai dăm niște detalii. În primul rând, numele nu are nicio legătură cu Picasso și Braque ci mai degrabă cu existența noastră în lumea contemporană. În ideologia celor care au contribuit la ”botezul„ revistei, termenul de cubism definește mintea închisă a omului influiențat de factorii externi: politică, presă, can-canuri, filme, chiar și desene animate... Acestea acționează adesea în mod negativ, prin limitarea procesului de gândire , impunând tiparul rigid al societății. Ca om, urmezi o rută a vieții care, necontrolată de tine, riscă să devină rutină, tipar.... . Începi cu școala, continui cu un liceu, fără să-ți fie clar ce vrei, intri la o facultate (sau nu) și, în cele din urmă, ai un job cu pachet all inclusive: “stres, nervi și ore suplimentare”. Începi să faci compromisuri, renunți... Asta reprezinta viata de cubist!
Ei bine, noi manifestăm contra tiparelor, contra cubului, ne deschidem mintea, gândim, analizăm, alegem...
Vrem să spargem cubul....
Pentru a părăsi spațiul cubului îți trebuie curaj, curajul de a te afirma. Riști chiar să fii considerat nebun. Ei, și? În filmul “Cube” nebunul este cel care reușește sa învingă haosul cubului! Știati că si Iisus era considerat nebun? De ce? Pentru că El a făcut abstracție de dogmele societății de atunci, implementând noi concepții despre viată, om și relații. A vorbit despre iubire, ca liant al vieții. Nu bani, nu putere: iubire!
Vrei să te descoperi, să te redescoperi? Evadează din tiparele comode, îndrăznește! Învață să-ți cunoști cu adevărat potențialul, ca să poți să-ți materializezi visele. Cultivă-ți mintea, întărește-ți corpul, afirmă-te! Acceptă că nu știi totul, că ai de învățat... Învață mereu, de la alții, din propriile reușite sau din greșeli. Asumă-ți responsabil faptele, spune-ți fără teamă opinia, ai grijă să fie a ta, nu preluată de la alții, de-a gata! Nu te lăsa manipulat sau corupt. Nu lăsa pe alții să te toarne în tipare, rămâi liber, alert, pe poziții ! Asta înseamnă să trăiești!
Dacă reușești în cele din urmă să ieși din cubul prejudecăților, al fricii de nou, de necunoscut, ajungi într-o altă ”dimensiune”, observi lumea cu alți ochi. Parcă nu o mai privești din interior ci din exterior dar cu credința că și tu faci parte din ea și o poți schimba. Deci, dragi cubiști, ieșiți afară, evadați din cub, observați lumea, oamenii, viața... Iar dacă nu vă place ce vedeți, schimbați…. Începeți cu voi înșivă!
E o invitație a redacției Anticub către toți elevii și profii LTDMC- și nu numai!- de a ne trimite în continuare materiale pe teme și în formate diverse, firește, cu respectarea normelor specifice.