Biserica parohiei Pruneni
-scurt istoric-
În județul Buzău există așezarea Pruneni, în trecut Clociți, întemeiată în secolul al doilea după Hristos în care se află o Biserică a Cultului Religios Creștin Ortodox sfințită în anul 1854 prin osteneala Pitarului Moșiei Clociți Spirea Anastasiu.
Legenda: Oamenii mărturisec că acesta a fost un matelot grec, care a naufragiat la malul Mării Negre. Este găsit de câțiva ciobani care îl primesc în breasla lor, iar după ce reușește să se pună pe picioare ajunge în zona Buzăului ca baiat de prăvălie.[1] La un moment dat, se îndrepta spre Buzău cu bragă și din întâmplare vede unde și-au ascuns prada niște haiduci urmăriți de poteră. După ce haiducii au fost prinși și-a însușit comoara și a folosit-o pentru construirea moșiei Clociți și a bisericii.[2]
Satul Pruneni se află așezat într-o regiune de deal la o distanță de 26 km de Buzău.
Se poate ajunge aici cu autobuzul sau cu mașina din E85 spre Râmnicu Sărat, virand la stânga la 15 km de Buzău, spre Zărnești. Restul distanței se parcurge prin Fundeni Zărnești și Vadu Sorești.
Biserica a fost construită din temelie între anii 1823-1826, ctitor fiind propietarul moșiei Clociți (vechea denumire a satului) Spirea Anastasiu, mentionat anterior. Acesta a decedat în 1868, iar mormântul lui se află în Pronaosul bisericii în partea dreaptă. Pe placa funerară este menționat și fiul acestuia, Hristea Anastasiu.
Nu se știe de când datează pictura inițială și nici cine a realizat-o în tehnica ulei.
A fost restaurată în urma cutremurului din 1940 când a suferit crăpături, de către pictorul arhitect George Baungarten, mort în 1944.
În urma cutremurului din 1977 s-au produs mari avarii întregului monument, necesitând lucrări de reparație în proporție de 75%.
În 1980 părintele Alexandru Ioan din Zărnești a făcut reparații capitale întregului edificiu, care în mod inevitabil au dus și la înlăturarea ultimelor resturi de pictură. Consolidarea tencuielilor exterioare și interioare, dar și la învelitoare, a impus refacerea totală a picturii, aproximativ 685 metri pătrați, conform devizului întocmit de către doamna pictor Ana Nicolae în 28 iulie 1986.
Biserica are temelia din piatră, zidită din cărămidă și este acoperită cu tablă. Biserica este în formă de navă cu pridvor, planul general fiind cruciform. Actuala tencuială interioară este făcută cu nisip, var și ciment.
Catapeteasma este din lemn cu profiluri simple ca ornament și are în total 41 de icoane. În Biserică erau un număr de 7 icoane de valoare declarată și anume:
1. Iisus Hristos - în naos pe partea stângă a Sfântului Altar
2. Sfântul Nicolae - în naos pe partea dreaptă a Sfântului Altar
3. Învierea și Botezul Domnului - din1904 -la iconostas
4. Sfântul Dimitrie - în fața catapetesmei
5. Viața Sfintei Filofteia - 1921
6. Maica Domnului cu pruncul - în pronaos pe partea dreaptă
7. Buna Vestire - în pronaos pe partea stângă
În prezent se regăsesc doar trei dintre acestea. Despre celelalte nu se cunosc informații. Posibil să fi fost predate la muzeul arhiepiscopiei.
Ca urmare a ordinului Sfintei Episcopii a Buzăului și Vrancei, numărul 991 din 01 iunie 1984, se aprobă numirea părintelui Ionescu Virgiliu, absovent al Seminarului Teologic din Buzău, în postul vacant de preot paroh la parohia Pruneni protopopiatul Râmnicu-Sărat din județul Buzău. Parohia nu este monument istoric, iar în acel moment era de gradul III cu 150 familii din care 80% erau pensionați C.A.P.
Inițial exista doar parohia Fundeni, care avea două locașuri, unul închinat Sfântului Dimitrie și unul Sfântului Ioan Botezătorul. În 1984 părintele Ionescu Virgiliu primește spre păstorire parohia Pruneni. Biserica are hramul principal Sfântul Ierarh Spiridon, conform erminiei catapetesmei și a înscrisurilor din cărțile de slujbă din 1928[3] Nu se știe cu exaccitate când, prin evlavia credincioșilor, biserica primește și hramul, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
În 16 februarie 1992 se stabilește în consiliul parohial începerea lucrărilor de pictură și se solicită oferte din partea a opt pictori, dintre care Moroșan Ioan este cel care primește lucrarea.
Pictorul autorizat Moroșan I. Ioan, executant al picuturii din sfântul altar, declara în 07 septembrie 1993 că a primit toate drepturile bănești, iar pentru continuarea picturii parohia este liberă să angajeze un alt pictor.
Prin strădania părintelui paroh Ionescu Virgiliu, parohia primește o sponsorizare pentru terminarea picturii din partea Societății Comerciale CAROL SA reprezentată de către domnul inginer Sferlic Nicolae.
În baza contractului din 08 septembrie 1995, parohia se înțelege cu pictorul bisericesc Angheliu Victor să termine lucrările de pictură din nou în tehnica Tempera Grasă.
Începând cu 1 iulie 2020, părintele Ionescu Virgiliu se retrage la pensie, iar parohia este suplinită de către părintele Codreanu Cristian Ionuț de la parohia Vadu Sorești. La 1 octombrie 2020 este numit actualul preot paroh, părintele profesor Balaban-Stanciu I. Georgian. Absolvent al Seminarului Teologic din Buzău, al Facultății de Teologie din București și al programului de Masterat din cadrul aceleiași facultăți. În prezent parohia este încadrată la gradul al IV-lea, având aproximativ 110 de familii. Oamenii au înțeles ideea de comunitate creștină și au dat dovadă de solidaritate, o bună parte dintre ei participând cu regularitate la sfintele slujbe.
În final Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne învrednicească spre slujirea sfintei Sale Biserici!
Preot paroh,
Pr. prof. Balaban-Stanciu I. Georgian
[1] Carpen Nicolaie
[2] Niculescu Ștefan
[3] Minei Iunie 1928