Data publicării - 2 mai 2023
Figura 1.1. Stratificarea vegetației în pădurea de foioase (Pahome, 2023)
În alcătuirea stratului arborilor fac parte: stejarul, carpenul, paltinul, ulmul, salcâmul, teiul cu frunza mare, teiul cu frunza mică, frasinul, paltinul, mărul pădureţ, cireşul sălbatic, fagul (Dulamă, 2010). În pădurea de foioase, în apropierea apelor curgătoare, există și alte specii de arbori: plopul negru, arinul negru, salcia albă.
Stratul arbuștilor, numit și stratul arbustiv sau subarboret, cuprinde: socul, cornul, alunul, păducelul, porumbarul, măceșul, murul, cătina, zmeurul, sângerul și lemnul râios (Dulamă, 2010).
Stratul ierbos cuprinde: ghiocei, fragi, lăcrămioare, leurdă, zambile sălbatice, pecetea lui Solomon, vinăriţă. Pe solul pădurii cresc mușchi de pământ și ciuperci (comestibile sau otrăvitoare), iar pe trunchiurile arborilor cresc licheni (Dulamă, 2010).
Litiera (stratul de frunze și plante uscate situat la suprafața solului) protejează solul de îngheț și menține umiditatea (Dulamă, 2010). Între plantele dintr-o pădure se stabilesc relații de concurență pentru lumină, pentru apă și substanțele hrănitoare din sol (Giurgiu, 2005).
Plantele din pădure contribuie la circuitul apei în natură prin evapotranspirație. Plantele pierd o cantitate de apă din cauza a două fenomene care acționează ca un întreg, în același timp: evaporarea și transpirația (Popovici et al., 2008).
Învelişul vegetal oferă condiţii prielnice dezvoltării faunei. Stratificarea vegetației le asigură animalelor utilizarea optimă a resurselor de hrană și de adăpost (Boothroyd, 2017). Fauna pădurii de foioase se caracterizează printr-o mare biodiversitate, în România cuprinzând aproximativ 3500 de specii de animale (Bogoescu, 2002).
Dintre mamifere (figura 1.2), în pădurea de foioase se remarcă: căpriorul, mistreţul, iepurele, jderul, viezurele, lupul, vulpea, veveriţa, pisica sălbatică. Sunt prezente unele rozătoare, dintre care se remarcă: şoarecele de câmp, orbetele și hârciogul (Johnson, 2021).
Figura 1.2. Mamifere din pădure (Domeniul public, 2017a)
Dintre păsări, în pădurea de foioase trăiesc: turturica, pițigoiul mare, privighetoarea, ciocănitoarea, potârnichea, ciocârlia, gaița, grangurele, cucul, mierla, pupăza, sturzul ș.a.(Bogoescu et al., 2008). Remarcăm unele specii răpitoare de zi (uliul, șoimul rândunelelor) și de noapte (cucuveaua pitică, bufnița sau buha), dar şi unele păsări colonizate (fazanul) (Johnson, 2021).
Dintre reptile, în pădurea de foioase, trăiesc: șarpele de alun, șarpele de pădure și gușterul (Bogoescu, 2002); iar dintre animalele nevertebrate, remarcăm specii de melci, insecte și viermi (Cozari, 2013).