Diaspora – Educaţie şi Formare. AmbasaDOR DE BUCOVINA urmărește să aducă împreună profesori, cercetători și studenți români din România (cel puțin 400 de persoane) cu profesori, cercetători și studenți români din diaspora (20 de persoane) pentru a facilita schimbul de bune practici și a influența pozitiv pe de o parte, școala din România (10 workshop-uri și prelegeri cu echipe de formatori din România și diaspora), iar pe de altă parte pentru a păstra și perpetua sentimentul românesc de apartenență al românilor plecați în străinătate (20 de profesori din diaspora care vor participa la activități culturale și vorbi despre Bucovina și România familiilor lor și comunităților de români din țările de adopție – peste 300 de persoane). Proiectul are la bază necesitatea de a facilita construirea reţelelor de comunicare și susţinere reciprocă a comunităţilor de suceveni din regiune și din diaspora (Anglia, Grecia, Italia, Spania, Austria, Germania etc.) și proiectarea și derularea unor activități colaborative. Prin susținerea financiară a acestui proiect se realizează fundamentul colaborărilor viitoare între diaspora și comunitatea românească și dezvoltarea comunităților românești din diaspora prin integrarea studenților suceveni care pot derula activități culturale în sprijinul acestor comunități. Avem în vedere rezultatele pozitive pe termen scurt (colaborări în proiecte precum donațiile de cărți, acorduri de colaborare etc.), dar și pe termen lung (acordul Eramus+ între universități în care sunt angajați români, derularea de proiecte educaționale și de cercetare în colaborare, schimburi de bune practici în cadrul proiectelor europene, schimburi de vizite între școli).