Proiecte Comunitare de Cercetare 

UniverCity

Studiu privind calitatea apei din localitatea Sibiel, județul Sibiu


Comunitatea locală Sibiel 


Coordonator: șef.lucr.dr. Petronela-Bianca Vecerdea 


Scopul proiectului: monitorizarea calității apei din satul Sibiel, din punct de vedere fizico-chimic și bacteriologic, în vederea stabilirii calității apei în funcție de scopul folosinței.

Relevanța biodiversității plantelor melifere în extinderea și eficientizarea apiculturii din arealul satului Sibiel, județul Sibiu


Comunitatea locală Sibiel 


Coordonator: șef.lucr.dr. Iuliana Antonie  


Scopul proiectului: identificarea situației sectorului apicol din județul Sibiu, în speță, a localității Sibiel (zona ”Mărginimii Sibiului”), evidențierea florei melifere a zonei și completarea bazei de date cu privire la potențialul melifer al județului Sibiu; analiza sortimentelor de miere din stupinele localității Sibiel și calitatea acestora precum și educația formatoare socio-economică a populației din mediul rural în vederea eficientizării apiculturii. 

Da” pentru Educație!

Asociația de Poveste Sibiu

Coordonator: asist.univ.dr. Oana Elena Rădăcină

Scopul proiectului: prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor și tinerilor din 3 centre rezidențiale din Sibiu. Asociația de Poveste este prezentă în centrele de plasament de 5 ani, perioadă în care voluntarii asociației au observat că tinerii instituționalizați manifestă un interes scăzut față de pregătirea școlară. 

Poveste de viață

Asociația de Poveste Sibiu

Coordonator: conf.univ.dr. Daniela Andron

Scopul proiectului: identificarea unor soluții pentru eficientizarea activităților de formare a aptitudinilor pentru viața independentă a tinerilor instituționalizați. 

Studiul agrochimic al solurilor din Sibiel, județul Sibiu, cu scopul aplicării unei fertilizări raționale și evitării poluării mediului

Comunitatea locală Sibiel, județul Sibiu

Coordonator: șef.lucr.dr. Petronela Vecerdea 

Scopul proiectului: cercetări agrochimice privind fertilitatea solului în vederea stabilirii dozelor optime de îngrășăminte și minimizarea impactului chimizării intensive asupra mediului înconjurător.

Aplicarea principiului Zero Waste la dezvoltarea gamei de produse apicole locale prin valorificarea superioară a reziduurilor

Grup de apicultori și procesatori de miere din localitatea Săliște

Coordonator: conf.univ.dr. Monica Mironescu

Scopul proiectului: identificarea unor soluții de valorificare superioară a reziduurilor de la prelucrarea mierii, în vederea reducerii / eliminării acestora prin aplicarea principiului Zero Waste și dezvoltării gamei de produse apicole locale.