Embedded Files
Despărțirea
Și dacă timpul a trecut.
M-am despărțit de tine.
Nu pot uita ce î-mi spuneai.
În nopțile senine.
Î-mi promiteai iubirea ta.
În veci pâna la moarte.
Dar mai târziu a-m înțeles.
Că au fost vorbe deșarte.
Acum cu alta treci pe drum.
Nici nu privești la mine.
Din tot cea fost.
Eu a-m rămas straină pentru tine.
Și se zvonește că-n curând.
Vei face nuntă aleasă.
Și-n locul meu la brațul tău.
Dânsa va fi mireasă.
Eu voi veni la nunta ta.
Vă voi ura de bine.
Te vor cuprinde amintiri.
Când vei privi la mine.
Îți voi ura să ai copii.
Și-n primul rând o fată.
Și-al meu băiat ce-l voi avea.
De dânsa joc să-si bată.
Așa cum ți-ai bătut tu joc.
Și mi-ai promis iubire.
Să vezi cum plânge ea în pumni.
O grea dezamăgire.
Și atunci tu-ți vei aminti.
Cum mai trădat o dată.
Cum tot asa plângeam și eu.
Cum plânge a ta fată.
Și atunci tu vei avea curajul.
Să fii mândru de sine.
LA NUNTA TA TE ROG.
SĂ-NCHINI UN TOST SI PENTRU MINE!!!
( Eugenia Locoman)
Singurătatea
Aș vrea să am pe cineva lânga mine.
Cum fulgii de zăpada cad la pamânt.
Eu stau la fereastră si privesc în zare.
Să împart singurătatea pe care o simt.
Încetul cu încetul se lasă și noaptea.
Aud cum în soba lemnele trosnesc.
Eu stau și privesc în întuneric.
Poate î-mi vine un înger ceresc.
Trăiesc cu speranța că-ci ea ultima moare.
Și-mi depan trecutul cel blestemat.
În suflet eu simp o durere mare.
Caci multe a-m avut de îndurat.
Trecuma-m prin razboiul Crincen.
Apoi prin foametea de neuitat.
Am fost copiii anilor care ,
destinul și soarte nu ne-au uitat.
La scoală a fost interzisă credința.
Cu sila in comsomol ne-au dat.
În foc au ars răstignirile din sat.
Biserica în sală de sport sa transformat.
În iunie 1949 la miezul nopții.
Satul a fost trezit de strigăte și plins.
Căci în camioane erau încărcați gospodarii.
În chinuri și foamete în Siberia i-au dus.
( Iulia Calancea )
Spune-mi
Mâine va fi la fel ca azi.
Nici glas şi nici privire.
O zi plină doar de necaz.
Şi fără de iubire.
Va fi o zi cum n-a mai fost.
O zi cu nori şi ceaţă.
Te vei ascunde fără rost.
Departe de-a mea viaţă.
( Eugenia Locoman)
Privirea ta
Rece ca şi gheaţa, e privirea ta.
Ce alunecă încet pe faţa mea.
Frigul mă taie şi mă străpunge.
Tocmai la inimă , dragă ajunge.
Mă chinuie gândul, durerea mă apasă.
Indiferenţa şi teama bântuie prin casă.
Incerc să mă apropii, să-ţi întâlnesc privirea.
De ce ai ales din toate, uitarea, despărţirea?
Apare încet o lacrimă, ştii a îngheţat deja.
De ce atât de dură este privirea ta?
Nici nu mă mai observi, fantomă-n faţa ta.
Sau poate nu mai sunt, am dispărut deja.
Dar nu... precis sunt vie, şi-ţi simt privirea ta.
Şi inima cum bate, dar n-am loc în ea.
( Eugenia Locoman)
Sfârşit de lume.
Orice e trecător pe acest pământ.
Fiece zi, fiece noapte.
O melodie tot are un sfârşit.
Sfârșit de pagină are și-o carte.
Dar cel mai trecător, din trecerea ce trece.
E timpul, timpul rătăcitor.
Şi vârsta lui e tot mai rece.
Căci timpul are un sfârşit.
Şi cât de mult, noi am tot vrea.
Ce mult, ne-am tot gândi.
Ca viaţa, viaţa numai ea.
Sfârşit şi-ar putea găsi.
Dar orice e trecător.
Şi "viaţa" inclusiv.
Cu azi trăiesc şi mâine mor.
Lăsând un timp pasiv.
( Eugenia Locoman)
Regăsire
Departe sunt de tine, şi singură de tot.
Ma-nec în suferinţă, şi simt că nu mai pot.
Aş vrea să vin la tine, cu dor să te sărut.
Să-mi uit singurătatea, şi tot de am durut.
Aş vrea să te am alături,tu lacrima să-mi ştergi.
Şi-apoi pe drumul vieţii, cu mine tu să mergi.
Să fim doar Tu şi Eu... un gând şi o dorinţă.
Din dragostea curată, născuţi dintr-o fiinţă.
Aştept să vină seara, şi-n doi să putem fi.
Să ne iubim fierbinte, din noapte până-n zi.
Şi-n universul tainic, doar noi să ne găsim.
Pentru nimic în lume, să nu ne despartim.
( Eugenia Locoman)
Google Sites
Report abuse