Intenții
Acest studiu are ca scop surprinderea modului în care românii petrec Paștele în contextul pandemiei de COVID-19, fiind inițiat de Ozana Cucu-Oancea, cercetător în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române.
Anonimat
Cercetarea respectă recomandările etice internaționale privind confidențialitatea absolută a datelor culese în studiu, precum și anonimatul și siguranța participanților.
Utilizarea datelor
Datele brute vor fi accesibile doar inițiatorului studiului. După anonimizare, datele vor fi folosite strict în scopul cercetării sociologice. Rezultatele studiului vor fi diseminate în publicații științifice de profil, precum și pe pagina proiectului.
Cine participă?
*La acest studiu sunt invitate să participe persoanele de peste 18 ani care sărbătoresc laic și/sau religios Paștele ortodox, iar în perioada 17-19 aprilie se află în România. Participarea este voluntară, participanții având dreptul de a se retrage din studiu în orice moment/etapă. Pentru persoanele sub 18 ani este necesar și acordul părinților/tutorelui.
Procedură
*Participanții vor avea de ținut un jurnal, pe hârtie sau electronic, care să cuprindă cât mai detaliat ceea ce fac, gândesc și simt în zilele de 17 aprilie (Vinerea Mare), 18 aprilie (Sâmbăta Mare) și 19 aprilie (Duminica Paștelui).
Instrucțiuni de completare a jurnalului
*Pentru fiecare dintre aceste trei zile, participanții vor trebui să noteze aspecte legate de: 1) activitățile desfășurate în gospodărie (atât cele legate de petrecerea Paștelui, cât și cele cotidiene); 2) atmosfera dominantă din casă/familie; 3) gânduri (reflecții/opinii, amintiri, dorințe etc), cu sau fără legătură directă cu petrecerea Paștelui; 4) trăiri (emoții, sentimente, dispoziții) resimțite - indiferent dacă au sau nu legătură cu celebrarea Paștelui.
*Aspectele privind sărbătorirea efectivă a Paștelui (pregătiri, ritualuri religioase/familiale/laice, trăiri) este de dorit să fie notate cât mai detaliat, menționându-se totodată ce este ‘ca de obicei’, ce a trebuit adaptat și la ce s-a renunțat din cauza restricțiilor impuse de pandemie, precum și modul în care participanții resimt aceste schimbări.
*Nici un amănunt nu este 'neinteresant' sau 'inutil', tot ceea ce trăiți în acele zile reprezentând informații valoroase pentru cercetare.
*Participanții pot să atașeze fotografii sau mici înregistrări audio/video, ca exemplificare sau completare a relatărilor făcute în scris.
*Notările este de preferat să se facă zilnic, fiecare notare fiind, în măsura posibilului, precedată de ora și locul în care se află participantul în acel moment.
*Pe prima pagină a jurnalului, participanții vor completa câteva informații privind statutul socio-demografic, familial și religios, date absolut necesare pentru analizarea sociologica a conținutului jurnalelor.
1) Sex:
2) Vârstă:
3) Localitatea natală:
4) Localitatea de domiciliu:
5) Localitatea în care vă aflați în perioada 17-19 aprilie a.c.:
6) Apartenența religioasă (confesiunea):
7) Credeți în Dumnezeu?
8) Cât de des obișnuiați să mergeți la biserică (exceptând nunțile, botezurile, înmormântările) înainte de apariția pandemiei de coronavirus? Obișnuiați să mergeți la biserică în noaptea de Înviere?
9) Obișnuiați să mergeți la biserică în noaptea de Înviere?
10) Ultima școală absolvită (maxim 8 clase; școală profesională; liceu; școală de maiștri; școală postliceală; facultate; master; doctorat):
11) Profesie:
12) Ocupație:
13) Domeniu de activitate (agricultură; industrie; comerț; educație/cercetare; administrație publică; servicii financiare sau juridice; servicii sociale; sănătate; apărare/poliție/servicii de securitate):
14) Statut marital actual (căsătorit; coabitare/relație de cuplu neoficializată; divorțat/separat; văduv; singur):
15) Copii (specificați vârsta și localitatea de domiciliu a fiecăruia):
16) Părinți (specificați vârsta și localitatea de domiciliu a fiecăruia):
17) Frați (specificați vârsta și localitatea de domiciliu a fiecăruia):
18) Enumerați persoanele cu care locuiți în mod obișnuit în aceeași gospodărie, specificând statutul acestora (copii, partener, părinți, bunici, frați, prieteni etc.)
19) Enumerați persoanele cu care locuiți pe durata celor trei zile de studiu, specificând statutul acestora (copii, partener, părinți, bunici, frați, prieteni etc.):
20) O adresă de e-mail la care puteți fi contactați de către inițiatorul cercetării pentru eventuale precizări privind studiul de față (clarificări, rezultate etc.):
*După încheierea jurnalului, acesta trebuie transmis electronic, prin e-mail, la adresa: corona.easter@gmail.com (dacă nu primiți mesaj de confirmare, vă rog să verificați dacă ați tastat corect adresa de e-mail) sau utilizând Facebook messenger, username Ozana Cucu-Oancea: https://m.me/ozana.cucuoancea .
Jurnalele redactate electronic pot fi atașate ca document word/pdf sau copiate direct în corpul mesajului.
Jurnalele scrise de mână trebuie scanate/fotografiate, pagină cu pagină, cu atenție pentru ca întregul conținut să fie cuprins și vizibil, urmând ca fișierele rezultate (pdf sau jpg) să fie transmise electronic conform procedurii descrise mai sus.
Fotografiile și fișierele audio/video vor fi, de asemenea, transmise electronic, fie atașate în același mesaj cu jurnalul, fie trimise separat dacă dimensiunea acestora este prea mare.
*Trimiterea jurnalului înseamnă acceptul dvs. privind participarea la acest studiu, precum și pentru analizarea și diseminarea datelor. Dacă există anumite pasaje/fotografii/fișiere audio-video conținute în jurnal, dar care, deși vor fi anonimizate, nu doriți totuși să apară ca exemplificare/citat în publicațiile științifice în care vor fi prezentate rezultatele, puteți specifica acest lucru în momentul trimiterii jurnalului.
CONTACT:
Pentru orice nelămurire legată de acest studiu, în timpul sau după finalizarea acestuia, mă puteți contacta prin e-mail, la adresa: corona.easter@gmail.com sau pe Facebook messenger, username Ozana Cucu-Oancea: https://m.me/ozana.cucuoancea.