http://www.tolo.ro/2014/10/31/servicii-secrete-si-alegeri-libere/#more-20169
Cum li se întîmplă de fiecare dată muritorilor.
Figura publică a lui Crin Antonescu s-a ofilit și au apărut cearcăne.
Însă amintirea candidaturii lui din 2009 a rămas. Acum cinci ani, 20% din electorat a fost motivat de inventivitatea lui. Locul 3 din 2009 va fi cu greu egalat în 2014 de scorurile cumulate ale locurilor 3-4-5-6. Unul cît patru la un loc, asta a reuși Crin.
Cu cine vom vota duminică? Cu cine simțim. Ca în fiecare an, pun aici linkul de la testul de vot de pe siteul Open Politics, care se bazează pe programele și declarațiile candidaților. E un ghidaj, măcar vă veți amuza.
Dar în numele a ce votăm? Cum alegem? Aici e mai complicat și, în fond, logic ar fi ca asta să ne întrebăm întîi. Cu mai bine de o lună în urmă, Crin Antonescu a fost la Rareș Bogdan, la Realitatea TV. A scăpat un rubin pe jos.
A fost ultima sa apariție publică. După care fostul președinte PNL care s-a retras, lăsînd campania să curgă. Pe ecran, Antonescu părea detașat și răspîndea acel aer caracteristic, cu cravata într-o parte, ca o ipotenuză desprinsă dintr-un triunghi descleiat. Arăta, cum să zic, împrăștiat și nepregătit, stare din care au ieșit cele mai bune momente ale carierei sale.
Realizatorul îl întreabă pe Crin cum alege el între candidați. Care-i criteriul. ”M-am gîndit de multe ori la acest lucru”, spune liberalul.
”În dimineața zilei în care ajungi președinte, în biroul acela mare de la Controceni intră niște domni”, zice Antonescu. Fostul candidat povestea un vis care pentru el trecuse. ”Domnii vin lîngă tine și-ți pun pe tavă totul”.
Rareș Bogdan îl oprește: ”Cum totul?”. ”Totul, domnule Bogdan. Ai multe lucruri pe acea tavă. Documente, putere, date… Eu vreau să-l votez pe cel care va spune <Nu, mulțumesc!> puterii absolute și care va folosi cu măsură ce va primi. Acela e testul meu de încredere pentru președintele României”, a zis Antonescu.
Mi-am notat momentul și am zis că va rămîne doar o inspirație frumoasă a unui om mîngîiat de propria înfrîngere. Cînd ești ziarist, aduni momentele ca pe niște capace de borcane vechi de zacuscă, oi vedea ce faci mai tîrziu.
Crin n-a avut pretenția să dea vreun mesaj pentru această competiție prezidențială la care n-a participat din proprie voință, deși acum un an era dat drept ”președinte cert”. Și uite cum fraza marelui absent al campaniei capătă sens taman cu cîteva zile înainte de vot.
E ușor să aruncăm în ridicol scandalul legat de serviciile secrete. Ne ajută și poziția președintelui Traian Băsescu, care s-a pus în situația de a fi singurul șef de stat din istorie care acuză recepția unui hotel de implicare în lupta electorală. Industria ospitalității joacă murdar!
Ai senzația că dacă luni, cînd președintele Băsescu i-a chemat cu bastistele la ei pe șefii serviciilor, ”civili, dar și executivi!”, aceștia nu vor da răspunsurile corecte, se va lăsa cu un răzbel franco-român. Șeful statului îl va convoca pe generalul Oprea și gloriosul intendent va declara război colegilor lui, băieții cu fireturi de generali, care parchează mașinile în fața hotelului Bristol din Paris.
Ar fi însă total neproductiv să ne amuzăm și atît. Pentru că tulburarea emoțională a președintelui va trece, iar tema va rămîne. Dorința lui Traian Băsescu de a-i beli pe toți cei care nu cred în Elena Udrea se va stinge amar, undeva în urmă. Ce joase au fost insinuarea la adresa Sorina Matei și trimiterea aiuritoare la Emil Hurezeanu!
Dar temele importante îi vor supraviețui. Cum li se întîmplă de fiecare dată muritorilor. Articolul lui Dan Tăpălagă ar fi un început ca să vadă o altă perspectivă asupra moștenirii.
Există două lucruri care poate merită spuse despre serviciile secrete:
1. Reoxigenarea României, prin actele de justiție care readuc încrederea oamenilor că ceva se poate schimba, n-ar fi fost posibilă fără servicii. Și nu e vorba doar despre cooperarea vizibilă cu DNA.
Serviciile au și rolul de a analiza starea unei societăți, de a asculta cu galena la calorifer temperatura unei nații. Ele trebuie să se racordeze la ceea ce istoricii numesc ”inteligență superioară”, nu numaidecît cea a elitelor, ci mai degrabă inteligența exasperărilor și speranțelor generațiilor care se succed.
Cam în ultimi doi ani a apărut în România o altă interpretare nu doar a infracțiunilor, ci și a ”normalului” social. Printre afacerile făcute de facțiunile lor lacome, printre luptele dintre ele, serviciile au găsit resursele de a înțelege, într-un sfîrșit, că ne facem praf cu toții dacă vom continua să acționăm așa! O fi fost și impulsul extern, desigur, dar ele au preluat practic voința de schimbare a societății și au conceptualizat-o.
Pare vag, sună ca și cum m-am încurcat în formulări prețioase. Dar dacă azi nu ni se pare acceptabil ca hoții să ne conducă, dacă nu mai sîntem resemnați, asta nu e doar pentru că cetățenii s-au înfuriat de-a binelea și pentru că presa a avut un mare rol în expunerea corupției, ci și pentru că niște forțe care au mijloacele și obligația legală au început să acționeze sincronizat!
2. Ca să-și îndeplinească scopul, serviciile trebuie să se obișnuiască, în dezbaterea publică, cu distanța critică și cu un control viitor făcut ca lumea, nu precum cel de azi. Să fii, cu toată forța miilor de agenți secreți, de partea binelui nu e doar extrem de relativ, ci și primejdios.
Serviciile noastre, analiza lui Lucian Davidescu deschide un geam, sînt scumpe, însă avînd în vedere cîtă treabă ar avea de făcut poate că sînt niște costuri pe care merită să se suportăm.
Însă prețul împovărător ale serviciilor asupra noastră e acela că, în principiu, ele știu tot. Mai mult decît ar avea voie și nevoie.
SRI, SIE, SPP, STS și celelate ințiale pot afirma chiar, precum Chris Anderson, redactorul șef de la ”Wired” că ”nu mai avem nevoie de teorii sau de modele de interpretare de vreme ce companii precum Google dețin o abundență de date”. Ce vrea să spună Anderson?
Că, știind tot despre siteurile pe care intră, cumpărăturile pe care le fac cu cardurile, stațiile de metrou unde urcă și benzinăriile unde alimentează, totul despre numerele pe care le sună, companiile știu tot despre fiecare om. Imaginați-vă ce știu serviciile secrete!
Anderson proclamă: ”Gata cu teoriile despre comportamentul uman! Noi putem identifica și măsura cu o fidelitate fără egal ce fac oamenii. Nu mai contează de ce o fac. Cu suficiente date, informațiile vorbesc de la sine”. Altfel zis, nu mai e nevoie de sondaje, panelul este populația însăși.
Răspunzîndu-i lui Anderson, filozoful german Byung-Chul Han are cîteva pagini fabuloase despre păcăleala ”informației totale”, pagini pe care orice serviciu din România ar putea să le lipească pe pereți, la lifturi. Filozoful susține că ”o gîndire propulsată de date nu există. Propulsată de date este doar aritmetica”.
Informațiile în sine sînt pozitive, crede Han, însă ”masa de informații sporește entropia lumii, ba chiar debitul de zgomote”. Ceea ce este bazat exclusiv de informație, fără o analiză și un discernămînt, nu produce cunoaștere. ”De informații doar se ia la cunoștință. Dar cunoștința nu e cunoaștere”.
Prinse în nirvana informațiilor, serviciile sînt datoare să țină minte asta: ele au informațiile, dar secretele se transformă în cunoaștere și în bine public doar dacă respectă legea. Legea clarifică lumea, nu informațiile.
Iar Crin Antonescu a avut dreptate. Testul real pentru duminică este acesta: cine poate zîmbi și cine poate lua de pe tavă doar ceea ce are dreptul, doar ceea ce ne poate folosi tuturor, acela merită să fie președintele României.