2. Descoperirea mişcării browniene

Botanistul britanic Robert Brown, preocupat cu studiul microscopic al polenului diverselor plante, a preparat în anul 1827 o suspensie coloidală din polen în apă. Metoda suspensiei era folosită pentru a separa particulele de polen exterm de fine în vederea studierii la microscop a unei singure particule. Brown a observat în câmpul microscopic că polenul din suspensie manifestă o mişcare complet dezordonată şi continuă. El a crezut că mişcările se datorează agitării preparatului în timpul procesului de amestecare a polenului în apă; lăsând suspensia în stare de repaus timp de mai multe luni se aştepta ca gradul de agitaţie a polenului să scadă sau să înceteze. Spre surprinderea lui, intensitatea agitaţiei particulelor n-a scăzut şi nu prezenta nicio modificare a particularităţilor sale. Fenomenul pus în evidenţă de Brown a fost denumit mişcare browniană şi se poate defini în felul următor:

Se numeşte mişcare browniană sau agitaţie termică mişcarea continuă, complet dezordonată, dependentă de temperatură, a unor particule solide aflate în suspensie într-un fluid.