Diferența dintre participarea la slujbe și vizionarea lor la TV

Data postării: 03.06.2012 17:43:57

Una din ispitele cele mai mari pentru credincioșii din ziua de astăzi este încercarea de a înlocui rugăciunea din biserică cu rugăciunea urmărită la televizor sau la radio. Într-o perioadă în care tehnologia ne face viața mai ușoară este greu să nu cădem în ispita comodității, încercând să facem orice cu cât mai puțin efort. Această ispită ne afectează și viața duhovnicească, convinși fiind, uneori, că am putea înlocui rugăciunea din biserică, slujbele la care participăm acolo, cu cele transmise la radio sau tv.

Bineînțeles că aceste transmisiuni își au rostul lor, fiind de folos doar celor care nu pot să participe la slujbele care se fac în biserică (bolnavii, cei ce călătoresc), nu celor care nu vor. Mulți credincioși, bolnavi fiind și neputând participa la slujbele Bisericii le urmăresc pe cele ce se transmit la tv sau la radio, dar sunt cu gândul la biserica lor, în timp ce mulți dintre cei sănătoși și pe care nu îi împiedică nimic, aleg să rămână acasă și să urmărească slujbele, spunând fie că în transmisiunile pe care le urmăresc se cântă mai frumos, fie că bisericile din care se transmite sunt mai împodobite decât bisericile de care aparțin, fie recunosc direct că este mai comod să stai acasă și să urmărești slujbele transmise, pentru că tot rugăciune este.

Din păcate, cei care aleg transmisiunile în locul participării active la slujbe nu înțeleg rostul participării la rugăciunile și slujbele care se fac în comun în biserici, pentru că una e a participa la slujbe, și alta e a ne uita de acasă cum participă alții.

Încă de la începuturile existenței Bisericii, vedem, din cărțile Noului Testament, că rugăciunile principale ale credincioșilor erau cele săvârșite în comun, punându-se mare accent pe comuniunea credincioșilor atât în rugăciune, cât și în viața de zi cu zi. „Și în fiecare zi stăruiau într-un cuget, în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii” (F.A. 2, 46). Urmând cuvintelor Mântuitorului: „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Mt. 18,20) primii creștini simțeau puterea rugăciunii în viața lor: „și pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunați, și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și vorbeau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu” (F.A. 4, 31).

Lenea în cele duhovnicești duce la pierderea binecuvântării („Blestemat e cel ce face lucrurile Domnului cu lenevie” – Ieremia 31,10) și este un semn al necunoașterii credinței, al depărtării de adevărata putere a rugăciunii.