Țara lagărului făgăduință…
http://www.ziarulnatiunea.ro/2018/05/21/cezar-adonis-mihalache-tara-lagarului-fagaduinta/
Nici vorbă ca a venit „pe șestache”… În surdină și fără girofaruri, nu carecumva să se afle… Pentru că întotdeauna se află! Căci au ei grijă să se afle, fiind însăși rostul unor asemenea acțiuni derulate pe principiul aparent „Miază-noapte ca hoții!”: să se afle… Să facă vizibile ultimele resturi pe care guvernanții noștri le mai maschează, încercând să țină batista pe țambal, în cazul lor, într-adevăr, „să nu se afle!”…
Dar ungurii nu mai aplică de multă vreme această tactică. Ei plusează într-un soi de înțelegere cu autoritățile noastre o melasă-cortină (evident, „Să nu se afle!”), apoi trântesc cu ironie și desconsiderare cărțile pe masă.
Și se află, pentru că așa vor ei! Iar aici, într-adevăr, avem noi o mare problemă. Nu maghiaro-ungurimea. Pentru că despre vizita deloc incognito a președintelui ungar la Bacău și Făget, ai noștri au fost aceia care ar fi vrut să nu se afle! Și au tăcut mâlc, sperând că noua grosolănie va fi văzută de români ca o nouă incursiune (desigur, „incognito”, spre nerușinarea lor!) a oficialilor unguri.
Dar autoritățile noastre au știut! Nu și-ar fi permis să nu știe, fiind vorba despre președintele unui stat căruia trebuiau să-i asigure protecție. Dovadă că SPP -ul a fost acolo, iar acesta nu putea fi „în cărți” fără implicarea SRI.
Or, este motivul pentru care, acum, nu vizita oficialului ungur trebuie să ne determine să dăm cu guvernanții noștri de pământ, ci atitudinea Bucureștiului de a ne prosti, mințindu-ne și tratându-ne ca pe niște retardați. Și ne merităm această desconsiderare, căci oare cum ne putem numi noi, ca neam, dacă în Anul Centenarului ne hlizim fasolea gurilor lacome și înghițim pe nemestecate bucate „tradiționale” din sorgintea unor popoare care ne-au împuns străbunii cu baioneta, au spintecat burțile bunelor noastre, curmând viețile fraților și surorilor noștri nenăscuți?!…
Neghiobi… Așa vom fi priviți în Europa când ne vom afișa mirarea și iritarea față de vizitele acestor descălecători de pustă. Pentru că ceea ce noi nu am știut, și a fost înfășurat în așa fel încât să ne ia prin surprindere, tocmai pentru a ne face să răcnim intrigați, ceilalți au știut. Căci presa maghiară a vorbit despre această vizită. O descălecare deloc „incognito”. Iar noi am căzut victime, nu unui „fake news”, ci unui „reality news” în care nu mai suntem nici măcar spectatori.
De aceea, acum, nu spre maghiaro-ungurime trebuie să se îndrepte revolta noastră. Ci spre guvernanți. Care nu doar că permit astfel de vizite „de verificare”, pentru că despre asta a fost vorba, dar le și maschează grosolan de prost față de noi. Străduindu-se chiar să ne facă să înțelegem că atât merităm.
Ungurul a venit într-o vizită programată și bine pregătită! Nici nu și-ar permite altfel, fiind șef de stat. Și a venit cu un opis de verificare. Ai noștri i-au pus la dispoziție dispozitivul de pază și protecție și multe capete plecate…
De ce au tăcut guvernanții, autoritățile? Pentru că nici un comunicat de presă, nici un artificiu de „public relation”, nici o măscărire prin vorbe alese nu ar fi putut ascunde scopul acestei vizite. Verificarea stadiului unor investiții ale Guvernului Român în folosul comunității maghiare… Și nici nu mai contează că era vorba despre grădinițe în limba maghiară… Putea fi vorba despre orice fel de „investiții”: de la capace de fecalizare cu scriere în copită de iapă de pustă la desfundări de canal.
Pe banii noștri, sub pecetea Guvernului României, devenit doar întinzător de covoare în fața descălecătorilor, suntem scoși în fața unei table cu profesor, și în curând diriginte „de țară” cu decizia de exmatriculare în buzunar, de la Budapesta.
Președintele unui stat vecin vine și verifică lucrările efectuate de Guvernul României! A investițiilor din și pe banii noștri! Or, dacă își permite așa ceva, este evident că verificarea vine în urma unor impuneri (nici măcar „acorduri”) bine trasate.
Iar noi?… Continuăm o gâlceavă prostească despre drepturile „de errare pavianum est” (!), de a gafa, a strica, a meza, a tăcea ca într-un „photoshop” steril, a femeii premier…
Adică, încă ne facem că nu este posibil așa ceva: nu fuge unguretul cu pământul în spinare! Doar că se poate, iar înainte de a ne ciopârți din răzbunare și ranchiună (ăștia pe nord, ceilalți pe sud), ne verifică dacă am construit ce le trebuie. Că ceea ce vor ei să ia, se vrea gata dezvoltat. Că așa e în lagărele de… „dezagregare” ale unei națiuni: muncă în folosul comunităților „popoarelor de pretutindeni” (de la terciul de shakshuka la ovăzul cu mucegai verde)…