Muza

                                   Muza  

Uneori îţi mai simt pletele ude,

Când stropi dintr-o ploaie,

Parcă de lumină,

Îţi înseninau chipul...

Şi ploaia o gustam

De pe buzele tale...

Căci ploaia devenise sărut...

Sărutul devenise un vers,

Iar versul devenise un cântec. 

Şi-n metamorfozele iubirii

 Ai lunecat preschimbată-n idee...

Şi te-ai ascuns

 Pe sub clape albe şi negre...

 Şi te-ai furişat printre pagini, 

 Ca să te faci

 Poezie…                        

E doar o sfântă veşnicie

 De când doar un gând ne desparte,

 Iar un anotimp ne adună

Celest căutându-te

 Prin lumi paralele… 

Rezumat

Poezia Muza scrisa de Bogdan Curta este o expresie lirică emoționantă a iubirii și a metamorfozei sentimentelor în artă. Imaginile create prin cuvinte sunt vii și evocă o conexiune profundă între natură și emoțiile umane. Ploaia nu este doar un fenomen natural, ci devine un simbol al transformării: de la sărut la vers și apoi la cântec, ilustrând cum iubirea poate inspira creația artistică.

 Poezia reflectă o sensibilitate artistică profundă și o înțelegere a iubirii ca sursă de inspirație. Bogdan Curta este recunoscut pentru capacitatea sa de a îmbina muzica folk cu poezia, creând opere care ating sufletul ascultătorilor și cititorilor

Metafora transformării muzei în idee și apoi în poezie subliniază ideea că inspirația artistică este fluidă și poate lua multe forme. Ascunzându-se "Pe sub clape albe și negre" și "printre pagini", muza devine una cu muzica și literatura, sugerând că arta este un refugiu .

În concluzie, poezia este o meditație frumoasă asupra puterii iubirii de a transforma și de a inspira, de a crea artă care rezistă testului timpului și care ne conectează cu ceva mai mare decât noi înșine.

. Aceasta poate fi interpretată ca o călătorie a artistului în căutarea perfecțiunii în artă, o temă comună în lucrările lui Bogdan Curta.