Munții Suhard, parcurgerea crestei, vara, anul 1999
Flaviu Bujor (Asociația Turdamont a Alpiniștilor Turda)
Aflați între Rodnei și Căliman, Munții Suhard sunt pe nedrept ignorați de turiști (vezi harta lor la). Creasta principală se întinde pe 45 km, între Pasul Rotunda și Vatra Dornei. Marcajele sunt rare și vechi (anul 1999), dar drumul care însoțește creasta ne va ghida fără mari probleme. Puncte splendide de belvedere către munții din jur.Început de iunie 1999. Plecăm la 7 dimineața de la cabana din Pasul Rotunda, pe o vreme excelentă. Suntem pe munte de trei zile; după creasta principală a Munților Rodna (Pasul Șetref - Pasul Rotunda) vrem să continuăm pe creasta Suhardului, până la Vatra Dornei.
La Rotunda se ajunge cel mai ușor cu autobuzul Vatra Dornei - Borșa, coborând la casele Rotunda (cam 45 km față de ambele orașe); de aici avem mai puțin de 5 km până în pas, pe drum forestier. Din Valea Someșului Mare este mai mult de mers (16 km până în pas de la capătul liniei de autobuz din satul Valea Mare).
Ne luăm rămas bun de la gazdă și ghidați de banda roșie de pe brazi intrăm în pădure pe un drum forestier bine întreținut. După 10 minute ieșim din pădure și trecem pe lângă un fost canton silvic, locuit acum de o măicuță. Suntem la marginea întinsei Poieni Rotunda. Drumul ne conduce în urcuș ușor, până la o stână. Oamenii ne sfătuiesc să nu urmăm drumul, care face un ocol până la marginea din stânga a poienii; trebuie să urcăm pieptiș prin spatele stânei și vom reîntâlni mai sus drumul. Suim din greu prin iarba încă udă și depășim câteva tranșee din primul război mondial. Admirăm partea estică a Munților Rodna, cu Vârfurile Roșu, Ineuț, Ineu, încă înzăpezite.
Din Poiana Rotunda, vedere spre Munții Rodnei. foto: Flaviu Bujor
Poiana Rotunda. foto: Flaviu Bujor
Puțin mai sus regăsim drumul. Îl urmăm în urcuș ușor și la limita de sus a poienii găsim un izvor chiar lângă el. Continuăm pe sub un vârf de 1543 m, străbatem un scurt sector de pădure și ieșim definitiv în golul alpin. Drumul trece prin mijlocul pășunii și suntem luați în vizor de câinii ciobănești. Semnele de marcaj lipsesc dar drumul ne conduce fără greș.
Ocolim pe la vest Vf. Cociorbii, vedem alte tranșee și coborâm ușor în șaua de la obârșia Pârâului Ursu (1450 m). Câțiva cai pasc pe un mic vârf (1521 m) care străjuie șaua. Avem priveliști frumoase spre Vf. Omu și spre Culmea Stânișoarei, care se desprinde din el către nord. În șa se poate ajunge ușor și din Valea Someșului Mare; din satul Valea Mare se merge cam 10 km pe drumul forestier de pe Valea Măriei și apoi pe o potecă ciobănească. Am făcut până aici 2 ore.
Greul de acum începe. Drumul urcă în serpentine pe pantele abrupte ale vârfului de 1723 metri care precede Vf. Omu. Serpentinele parcă nu se mai termină; câțiva câini agresivi ne urmăresc pas cu pas. Ieșim într-o șa de unde ocolim pe curbă de nivel vârful de 1723 m. În șaua dintre el și Vârful Omu părăsim drumul și atacăm pieptiș pantele spre vârf. Suim aproape o jumătate de oră printre tufe de ienupăr; Culmea Stânișoara, în stânga, e tot mai aproape, oboseala e tot mai mare. Deodată zările se deschid în față: suntem pe cel mai înalt vârf din Suhard, la 1923 m. Am făcut din Pasul Rotunda până aici 3½ ore.
Vf. Omu văzut de pe Vf. Șveițaria. foto: Flaviu Bujor
Pe vârf sunt tranșee și o baliză culcată la pământ. Nu mai puțin de cinci culmi se întâlnesc în Vf. Omu, nod orografic. Priveliștea ne încântă pe amândoi. Spre sud-est creasta principală a Suhardului, cu Vârfurile Fărăoane și Oușoru, iar în spatele lor, pe aceeași direcție, Munții Căliman. Dincolo de Bistrița Aurie se ridică Giumalăul (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-giumalau-harta-marcaje-pesteri) și Obcinele Bucovinei (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri). Spre nord-vest sunt Munții Maramureș (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-maramuresului-harta-marcaje) iar spre vest Munții Rodna (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-rodnei-harti-marcaje-pesteri), cu Vf. Ineu. Spre sud-vest sunt culmile Munților Bârgău (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-rasariteni-harti-marcaje-pesteri/muntii-bargau-marcaje-trasee), cu Vf. Heniu Mare, ușor de recunoscut după releul de pe el.
Acum începem să coborâm spre sud-est, pe o potecuță abruptă care șerpuie printre tufe de ienupăr. În 15 minute intersectăm drumul (pe care îl părăsisem în șaua de la vest de Omu), nu departe de vârful de 1771 m, pe care îl depășim prin dreapta. Nu vedem nicăieri cabana pastorală Omu, indicată în ghidul lui I. Popescu - Argeșel, din 1983. Tot ghidul zice că poteca de creastă ar intra în jnepeniș, pe sub creasta dintre Vârfurile Runcu și Pietrele Roșii, pe care o ocolește pe la est; dar poteca e de negăsit, fiind probabil invadată de jnepeni.
Urmăm drumul câteva minute (în această porțiune este tot mai slab conturat și probabil se termină mai sus) și prindem pe stânga o potecă ce suie, printr-o mare de jnepeni, drept pe Vf. Runcu; pe un bolovan găsim un semn vechi, bandă albastră. Ținem în continuare poteca printre jnepeni, pe linia crestei, spre Vf. Pietrele Roșii, ușor de recunoscut după baliza topografică de pe el. Ajungem lângă baliză în 10 minute. Pe vârf jnepenii sunt mai rari și coborâm ușor spre o mică șa, în direcția Vf. Diecilor.
Jnepenișul a făcut loc pășunii alpine. Un urcuș scurt și suntem pe Vf. Diecilor, brăzdat de tranșee. Poteca se pierde, dar stâna din Șaua Diecilor este reper sigur.
Urmează o coborâre neplăcută; pantă abruptă, iarbă mare. În șa găsim primul indicator, destul de vechi: spre Pasul Rotunda 7-7½ ore; spre Vatra Dornei 11-12 ore; spre Podul Coțnei, prin Valea Coțna, 5-5½ ore.
Luăm apă de la stâna din șa și povestim cu ciobanii. Sunt bucuroși de oaspeți, mai ales, spun ei, că nu prea trec turiști pe aici. Toți sunt bistrițeni, de pe Valea Someșul Mare. Am făcut 1½ ore din Vf. Omu și 5 ore din Pasul Rotunda.
Din Șaua Diecilor direcția de mers se schimbă. Intrăm în pădure și începem să urcăm spre est. Poteca se transformă într-un drum care ține culmea (Obcina Diecilor) dintre Valea Diaca, la nord și bazinul Văii Coșna, la sud. Pădurea stufoasă de brad împiedică orice vizibilitate. Timp de o oră suim continuu printre brazi, dar drumul nu ni se pare monoton.
Ieșim brusc din pădure, chiar lângă Lacul Icoana. Poposim pe malul lui și admirăm creasta principală (cu Vârfurile Șveițaria, Bâtca Târșului și Fărăoane), care face un ocol în jurul obârșiilor Văii Băncușoru, afluent al Coșnei. Urcăm ușor pe drumul tot mai bun, în direcția Vf. Șveițaria, pe care îl ocolim pe la sud.
Pășunea alpină este deosebit de animată în această zonă. Am intrat din nou pe teritoriul turmelor de oi. La fiecare sfert de oră suntem luați în primire de câinii ciobănești. Drumul trece pe versantul nordic al crestei și ocolește Vf. Bâtca Târșului. Părăsim drumul și urcăm pe vârf. Admirăm Valea Bistriței Aurii și Vf. Fărăoane. Reîntâlnim drumul în șaua de la sud-est de vârf și trecem pe lângă niște stâlpi părăsiți.
Drumul coboară ușor, într-o șa cu indicator; săgețile sunt ilizibile, tabla mâncată de rugină. Jos, spre nord-est, la 15 minute, se vede cabana pastorală Recele. Lângă ea se construiește un schit. Ambele pot deveni adăpost în caz de vreme rea. Până aici am făcut 8 ore și, cu toate că ne gândisem să înnoptăm aici, fiind de abia ora 15 ne hotărâm să mergem mai departe.
Urcăm ușor pe pantele nordice ale Vf. Fărăoane și ne bucurăm de apa rece a unui izvor aflat lângă drum. Spre stânga apar satele Ciocănești și Iacobeni, de pe Valea Bistriței Aurii. Ocolim Vf. Fărăoane și urmăm drumul spre sud, pe lângă alt izvor. Timp de 30 minute drumul nu urcă sau coboară. Trecem pe lângă un mic lac și ocolim Vf. Tarnița pe la vest, printr-o pădurice rară.
Vf. Fărăoane văzut de pe malul Lacului Icoana. foto: Flaviu Bujor
Vf. Fărăoane, văzut din Tarnița. foto: Gabriel Silvășanu (București)
Lacul dintre Munții Tarnița și Fărăoane. foto: Gabriel Silvășanu (București)
Vf. Oușoru, văzut din Tarnița. foto: Gabriel Silvășanu (București)
Coborâm spre Vf. Iacob, trecem pe lângă câteva șuri părăsite și ajungem în șaua dintre Vârfurile Iacob și Livada. Au trecut 2 ore de la ramificația spre cabana Recele și vremea s-a înrăutățit. Dinspre Munții Bârgău vin nori negri și auzim tunete.
Găsim cu oarecare greutate intrarea în pădure și prindem un drum care coboară lejer spre sud-est. În 45 minute ajungem în poiana de la Șesul Muntelui, unde găsim câteva gospodării sezoniere și multe vaci. Marcajul este ceva mai bun aici și ajutați de oameni găsim repede drumul.
Intrăm iar în pădure și urcăm ușor pe un prim vârf al Culmii Runcului. Drumul ține cumpăna de ape între Văile Bistrița Aurie și Dorna. Pe rând, apar în stânga casele satului Argestru, iar în dreapta clădirile din Vatra Dornei. Sărim câteva garduri și ieșim din pădure deasupra motelului Runc; coborâm abrupt și în 10 minute ajungem la el.
De la motel ajungem repede la gara din Vatra Dornei Băi, după 13 ore de la plecarea din Pasul Rotunda. (vezi și parcurgerea crestei în anul 2013)