Harghita Băi - Vârful Brazii Negri - Poiana izvorului Pârâului Seghes, în Munții Harghita

Vasile Bouaru (Rădăuţi), Ionuţ Andrişan (Satu Mare) 


După ce am văzut pe larg zona Harghitei Băi, pornim pe traseul de creastă, marcat cu bandă albastră, spre poiana din poza 45 de pe traseul Siculeni - Pârâul Seghes.

Plecăm de lângă hotelul Ozon, aflat în partea superioară a staţiunii, exact de lângă intrarea în incinta lui, de la stâlpul unui teleferic, de pe la 1400 metri altitudine. Telecabina este folosită de staţia meteo şi de staţiile de telecomunicaţii aflate pe Vârful Harghita Ciuc. Ne deplasăm doar câteva zeci de metri în urcuş, pe sub telecabină, de unde părăsim traseul spre vârf, marcat cu triunghi albastru şi ne abatem pe o potecă marcată, aflată în partea dreaptă în sensul de urcuş (foto 3, 3a).

3

3a

Poteca intră în pădure şi urcăm o pantă mai accentuată (foto 4). În puţinele locuri unde poteca urmează curba de nivel, apar adesea izvoare puternice (foto 5). 

Poteca ocoleşte în urcuş, prin dreapta sa, Vârful Harghita Ciceu. După 30 minute de urcuş ajungem în zona Vârfului Brazii Negri, lângă care ieşim într-o frumoasă poiană (foto 6). Traversăm poiana şi intrăm din nou în pădure urmând marcajul. Întâlnim din nou izvoare puternice ca urmare a topirii zăpezilor. Acum, la sfârşit de aprilie 2018, mai sunt porţiuni cu zăpadă.

4

5

6

Ceva mai încolo poteca coboară şi ajungem la intersecţia cu un drumeag care coboară accentuat spre dreapta faţă de sensul de parcurgere al traseului nostru. Avem acolo o mică săgeată pe un copac, care ne avertizează că trebuie să urcăm pentru a urma traseul (foto 9). Trecem pe lângă o mică porţiune defrişată, în urcuş ușor şi zărim în dreapta noastră frumosul Vârf Csompoly (foto 10) pe lângă care am trecut şi pe traseul din Siculeni de-a lungul Pârâului Seghes. Printre câţiva brazi se zăreşte Depresiunea Ciucului iar în ultimul plan, în poza 11, se văd Munţii Hăşmaş. Însă tot Vârful Csompoly domină peisajul.

9

10

11

Poteca ne conduce în mica poiană din poza 13 de unde traseul marcat se abate spre dreapta, în coborâre uşoară. Ajungem în câteva minute în poiana din poza 14, aceeaşi la care am ajuns urcând pe traseul din Siculeni (foto 45 de pe acel traseu). 

13

14

De la hotelul Ozon şi până aici am făcut o oră și 20 minute.