Jderul de copac

Hrana sa este variata, de origine animala si vegetala. Urmareste si ataca toate animalele cu sange cald din locurile unde traieste: veverite, soareci, iezi de caprior, vitei de cerb, chiar caprioare tinere, apoi pasari de toate dimensiunile, neezitand sa se repeada la ierunca (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura43/home/fauna/ierunca-tetrastes-bonasia-rupestris) sau cocos de munte. Hrana vegetala este formata din diferite fructe ale padurii: afine, scoruse, macese, mere, mere padurete etc. Mai consuma si unele insecte.

Asa cum arata naturalistul si geograful Ion Simionescu (1873-1944) in Fauna Romaniei, jderul de copac „in panda are rabdarea ursului, istetimea vulpii, agerimea vulturului si miscarile sarpelui. Sta tupilat ceasuri intregi pe o creanga, in asteptare. Cand socoate clipa prielnica se repede ca o sageata asupra pradei, care nici nu banuieste ca moartea e atat de aproape” (1938, pag. 31-32).

Jderul de copac are o viata aproape exclusiv arboricola, in paduri cu arbori mai inalti, fiind un abil catarator, sarind sprinten de pe o creanga pe alta, coada lunga si stufoasa fiind o buna carma pentru miscarile sale. Biogeograful Raul Calinescu a semnalat, inca din anul 1931, si alte denumiri ale acestuia: jder de scorbura (la Sebes, judetul Alba), merar (la Topesti, judetul Gorj), jder nobil. El vaneaza mai ales noaptea, fiind specie nocturna si de amurg, dar circula si ziua.

Imperecherea are loc in mijlocul si in perioada de sfarsit a verii (iulie, august); dupa 9 luni, puii, in numar de 2-5, sunt crescuti de femela, pana la varsta de 3-4 luni, cand devin independenti. In prima luna de viata, puii au par de culoare cenusie albastruie, acesta fiind inlocuit cu altul, de culoare similara ca al adultilor.

Cuibul si-l face in scorburile copacilor, insa foloseste si cuiburi de veverite ori pasari. Si pe unele gramezi de crengi isi poate face culcus. Traieste in paduri de conifere si foioase linistite, cu suprafete mari. Este intalnit nu doar in padurile carpatine ci isi extinde arealul si in cele subcarpatice ori ale unor podisuri. Chiar si la campie au fost vanati jderi, de exemplu in padurea Branesti, judetul Ilfov.

Primele date zoogeografice referitoare la jderul de copac sunt din 1929, publicate doi ani mai tarziu de Raul Calinescu. Acesta ii mentioneaza existenta, in numeroase exemplare, la Cioclovina (comuna Tismana, judetul Gorj), apoi in muntii din partea de nord a judetului Gorj si in cei ai Barsei, Ciucului, Gurghiului, Rodnei, Fagarasului, Cibinului si Sebesului. Cele mai multe exemplare de jder vanate in sezonul 1928-1929 provin din padurile fostelor judete Caras, Nasaud, Neamt, Severin si Sibiu, pentru prinderea lor Calinescu amintind cursele cu gheare si cursele cutii.

Este un zooelement cu larga raspandire in Europa, lipsind insa din Portugalia, Spania centrala si sudica, Grecia, Albania, nordul peninsulei Scandinavice si Anglia. Nu prea are dusmani, fiind rar atacat de acvila de munte, buha, ras si vulpe.

Blana sa frumoasa, moale si deasa, este valoroasa si foarte cautata. In 1938, Simionescu amintea ca aceasta a fost deosebit de apreciata la Targul de Blanuri tinut in acel an la Leipzig. Multe documente istorice atesta valoarea deosebita a blanii jderului. De exemplu, locuitorii din regiunea Coziei, in perioada feudala, dadeau „plocon anual ispravnicilor cate un jder”. In 1691, blanurile de jder din Muntenia erau exportate in Transilvania, ele figurand printre „tarifele” vamii de la Caineni, judetul Valcea. In Moldova, prezenta acestei specii este mentionata si de principele Dimitrie Cantemir in Descrierea Moldovei. Si in Transilvania blanurile de jder erau foarte pretuite, multe familii nobiliare de aici pastrandu-le in lazi speciale. Nedici (1940) arata ca in anul 1725, cand s-a deschis succesiunea Catarinei Bethlen, sotia principelui Mihai Apafi al II-lea, in lazile familiei s-au gasit un numar de „137 legaturi de piei de jder”. Mai inainte, intr-un act datat 3 septembrie 1138, al regelui Bela al II-lea, se spunea ca locuitorii Transilvaniei trebuiau sa dea anual manastirii Dumis (Ungaria) un numar de douazeci de jderi.

Asa cum recomanda cinegeticieni de marca, atitudinea fata de aceasta specie trebuie sa fie aceea de a vana si nu de a prinde. Pentru aceasta din urma situatie amintim si semnalarea facuta de Raul Calinescu, pe cand era membru al Echipelor Regale care au cercetat, in anii ’30, comuna Sant din Nasaud (azi judetul Bistrita Nasaud): „O metoda interesanta este prinsul jderului cu mana. Si anume e vorba de jderii intrati in scorburi de copac si de care vanatorii sunt siguri ca se afla inauntru. Gura scorburii se astupa si peretele ei se gaureste din partea de sus si urmarindu-se cu ele in jos, pana in dreptul locului in care se afla jderul. In aceste gauri se baga mana pentru a cauta jderul. Daca nu se gaseste se face alta pana cand animalul este scos afara cu mana, desi vanatorul poate fi crunt muscat de micul rapitor” (1936, pagina 80).

Potrivit legii fondului cinegetic si a protectiei vanatului, din anul 1996, vanarea in tara noastra a jderului de copac este permisa in perioada 15 septembrie - 31 martie.

Bibliografie

Calinescu, R. (1931), Contributii sistematice - zoogeografice la studiul mustelidelor din Romania, Lucrarile Institutului de Geografie al Universitatii din Cluj, IV

Calinescu, R. (1931), Mamiferele Romaniei. Repartitia si problemele lor biogeografice - economice, Imprimeria Nationala, Bucuresti

Calinescu, R. (1936), Vanatoarea la Sant (judetul Nasaud), Sociologie Romaneasca, 7-9, Bucuresti

Cotta, V., Bodea, M. (1969), Vanatul Romaniei, Editura Agrosilvica, Bucuresti

Nedici, Gh. (1940), Istoria vanatoarei, Editura Universul, Bucuresti

Simionescu, I. (1938), Fauna Romaniei, Fundatia pentru Literatura si Arta „Regele Carol II”, Bucuresti.

(acest articol a fost publicat, cu unele modificari, in revista Muntii Carpati, numarul 33, anul 2002; redactor: Ică Giurgiu)

vezi imagini la

Donează 30 de lei