Cheile Caraşului, Munţii Anina

Timp de trei sferturi de ora poteca se tine aproape de rau; suie doar pe alocuri, pe unde peretele se inalta abrupt si stancos, la 2-3 m deasupra firului apei. Parcurgem astfel, lejer, portiunea cea mai larga a cheilor, pana in Poiana Lilieci. Din Poiana Lilieci putem sui la Pestera Liliecilor, aflata insa in peretele malului opus, ceea ce ne obliga la trecerea prin apa (la debite normale raul nu trece mai sus de genunchi), dar si la o catarare riscanta - imposibila pentru cei neinitiati, pe un perete vertical inalt de 4-5 metri, pentru a ajunge la intrarea in pestera. Cei care reusesc escaladarea peretelui au nevoie de vreo 30 minute pentru a vizita interiorul care adaposteste o mare colonie de lilieci. In prima parte a pesterii galeria este larga si inalta, fiind usor de strabatut, in ultima parte insa parcurgerea se face si taras.

Din Poiana Lilieci pana in Poiana Prolaz, timp de aproape doua ore, poteca e, pe portiuni repetate, o terasa ingusta, taiata in peretele vertical de calcar si aflata la cativa metri deasupra apei. Cheile sunt ceva mai inguste, apa bogata a Carasului fiind mai tumultoasa aici.

Din Poiana Prolaz, traseul prin chei, in amonte, este lipsit de marcaj. Poteca este insa suficient de bine conturata, nepunand probleme de orientare, ridicand, totusi, nedumeriri legate de lipsa unui marcaj ori a catorva amenajari necesare eliminarii dificultatilor in cateva puncte. Ramanem pe malul stang al Carasului si, imediat ce iesim din Poiana Prolaz patrundem in cea mai frumoasa zona a cheilor.

Poteca se metamorfozeaza intr-un brau lat, pozitionat la nici doi metri deasupra nivelului apei. Suntem in zona cea mai ingusta a cheilor, peretii lor apropiindu-se bine unul de altul. Apele Carasului, tulburator de linistite, intunecate si adanci traverseaza astfel un canion ingust in care lumina soarelui pare mai putina, adaugand locului o tenta de exotism. In contrast cu linistea profunda a trecerii prin canion sunt momentele premergatoare cand se zbate sa patrunda in culoarul ingust in care nu si-a putut sapa mai mult loc in largime, decat in adancime si, in consecinta, umple spatiul de vuiet, care pare mai asurzitor decat l-am percepe daca am parcurge canionul in sens invers. Curand, larma apei se pierde, cheile se largesc, iar poteca suie pe versant.

Urcam aproape continuu, imperceptibil, Carasul ramanand tot mai jos, insa revenim, pe alocuri, la doar cativa metri deasupra albiei sale. Atentia ne este solicitata, in egala masura, de ingustimea potecii, de unele rupturi de panta, de cateva mici trene de grohotis, dar si de sclipirile Carasului la trecerea sa iute peste vaduri sau, cu impresie de nemiscare prin dornele neinchipuit de adanci. Privit de la inaltime - de pe un prag stancos, unde ne-a suit poteca - raul pare un urias sarpe constrictor, care, fiind amenintat mereu de stransoarea muntelui ii ocoleste, viclean, curmaturile ca niste brate cu care, dinspre un versant sau celalalt, muntele incearca sa-l cuprinda. Una dintre curmaturi devine, pentru noi, un obstacol ce pare de netrecut; cararea ne-a adus la nivelul apei. Din Poiana Prolaz pana aici am facut aproape o ora. Suntem intr-un posibil punct terminus, intrucat continuarea inseamna sa trecem peste un pasaj expus, peste un umar de stanca abordabil doar cu riscul de a ajunge in rau. Doar sub forma de inventar, mentionam ca de aici, ramanand la nivelul albiei, sau catarandu-ne pe unul sau altul dintre maluri, strabatem, cu dificultate, ultima portiune, extrem de salbatica a Cheilor Carasului, trecand prin fata Pesterii “Emil Racovita” (concretionata, vizitabila) - aflata pe malul drept al raului. Urmeaza apoi strabaterea Cheilor Comarnicului, afluent de dreapta al Carasului.

Dupa ce mergem 1,5 km prin albie, uneori seaca, iesim in Poiana Comarnic. Ca sa ajungem de la Prolaz pana in Poiana Comarnic sunt necesare cam 4 ore. O poteca marcata cu triunghi albastru ne va intoarce, pe deasupra cheilor, in circa 2 ore, in marginea nordica a Poienii Prolaz. La acelasi capitol - inventar - adaugam si posibilitatea de a urca spre Pestera Tolosu, aflata vizavi de “punctul terminus” precizat mai sus, pe malul drept al Carasului, la circa 50 metri altitudine relativa; nu atat pentru vizitarea pesterii, dificila pentru neinitiati, cat pentru a admira uriasele marmite formate la exterior de raul care trece prin pestera, activat doar in perioadele cu regim pluviometric ridicat. Noi, nereusind sa indeplinim si acest obiectiv, ne abtinem la a face alte comentarii. Si cum, cu acest prilej, n-am parcurs nici ultimul sector al cheilor, ne intoarcem, inclusiv cu “povestea”, in Poiana Prolaz.

Trecem pe malul drept al Carasului, folosind o punte straveche - aceeasi pe care o stiam de acum 30 de ani - formata din leaturi prinse pe cabluri de otel. La cativa metri in aval exista doua cabluri de otel, ancorate de copaci si intinse peste Caras, pe care, de asemenea, putem trece apa.

Am ajuns pe un varf pe care se inalta un stalp al retelei electrice de inalta tensiune. Ne indreptam spre vest, avand ca reper Gratul Carasului, care se evidentiaza prin aspectul sau stancos in malul drept al Carasului. Pe varf se afla urmele unei vechi cetati, numita a Carasului. Traseul marcat deviaza cu 90 de grade spre dreapta, chiar in preajma Varfului Gratului, dirijata de un sant pietros dincolo de care locul fanetii este luat de un desis salbatic. (Gratul Carasului este numele varfului mai proeminent de pe malul drept al Carasului spre iesirea acestuia din chei, pe care se afla cetatea Carasului (i se mai spune La Grat); probabil provine de la sarbo-croatul grad, care inseamna cetate, oras. De altfel, in comuna Pojejena din Clisura Dunarii mai exista un deal "al cetatii" numit Grad.)

Coboram spre o perdea de padure, o traversam si iesim intr-o poiana intermediara unde vom parasi marcajul care urca spre dreapta, pe la marginea altei fasii de padure, pentru a se duce la intersectia dintre DN 58 cu drumul comunal catre satul Iabalcea. Noi vom traversa insa si a doua padurice si cotim imediat la stanga cu intentia, parca, de a cobori spre Caras. Poteca de oi trece printr-o livada parasita de pruni si ajunge la o fantana cu apa nepotabila, prinsa intr-un caus larg de piatra. Aici parasim poteca si ne indreptam spre dreapta, urcand la culmea dealului arid care ne desparte de DN 58. Vom mentine o directie care sa ne orienteze, pe sub culme, pe versantul sud-vestic al dealului, reducand ascensiunea inutila, ingreunata si de vegetatia tepoasa care acopera dealul. Zarim curand soseaua. Drumul de carute pe care il intalnim in apropierea soselei se departeaza de ea, apropiindu-se de Caras. Inaintam pe el, luand ca reper suplimentar linia de inalta tensiune si prindem astfel o muchie stancoasa pe care vom cobori in sosea, nu departe de podul de peste Caras.

vezi și

Cheile Carașului, descriere, parcurgere

Cheile „inaccesibile” ale Carașului

Reșița- Carașova - Cheile Carașului - Prolaz - Comarnic - Poiana Beții - Crivaia -Vf. Gozna - complexul Semenic - Baia Vulturilor - Poienile Begului - Coșava - Izbucul Carașului - Anina, prin Munții Aninei, Domanului, Semenic

Peştera Osoaia, Cheile Caraşului, cu bogate urme de locuire

Peştera Cuptorul Porcului, în Cheile Caraşului

Peştera Racoviţă, Cheile Caraşului

Peştera Ţolosu - hartă, descriere, imagini, în Cheile Caraşului

Donează 30 de lei