2021-12-12 Slujba Utreniei

Duminica a 28-a după Rusalii (a Sf. Strămoși după trup ai Domnului); Ap. Sfinților Strămoși: Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca 14, 16-24 (Pilda celor poftiți la cină); glas 8, voscr. 3

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăteşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt numele Tău.

Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum,şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi in ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Preotul: Că a Ta este Împărăţia, şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Doamne, miluieste. (de 12 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru!

Psalmul 19

Să te audă Domnul în ziua necazului, şi să-ţi fie scut numele Dumnezeului lui Iacob. Trimită ţie ajutor din locaşul Lui cel sfânt, şi din Sion sprijinească-te pe tine. Pomenească toată jertfa ta, arderea de tot a ta bineplăcuta să-I fie. Dea ţie Domnul după inima ta, şi tot sfatul tău să-l plinească. Bucura-ne-vom de mântuirea Ta, şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale. Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe Unsul Său cu puterea dreptei Sale. Auzi-L-va pe Dânsul din cerul cel sfânt al Lui. Unii se laudă cu căruţele lor, altii cu căii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat. Doamne, mântuieste pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema.

Psalmul 20

Doamne, întru puterea Ta se va veseli împaratul şi întru mântuirea Ta se va bucura foarte. După dorirea inimii lui i-ai dat lui, şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el. Că l-ai întâmpinat pe el cu binecuvântările bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă. Viaţă a cerut de la Tine şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului. Mare este slava lui întru mâtuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el. Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului; veseli-l-vei pe dânsul întru bucurie cu faţa Ta. Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clinti. Află-se mâna Ta, peste toţi vrăjmaşii Tăi, dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine. Pune-i vei pe ei ca un cuptor de foc în vremea arătării Tale; Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mânca pe ei focul. Rodul lor de pe pământ îl vei pierde, şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor. Că au gândit rele împotriva Ta, au cugetat sfaturi, care nu vor putea să stea. Că îi vei pune pe ei pe fugă şi cu arcul Tău vei ţinti capul lor. Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta; cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale.

Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăteşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt numele Tău.

Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi in ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Preotul: Că a Ta este Împărăţia, şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe binecredincioşii creştini, daruindu-le lor biruinţă asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.

Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei de Dumnezeu:

Ocrotitoare, neînfricată si neînfruntată, nu trece cu vederea, ceea ce eşti bună, rugăciunile noastre, întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu. Întăreşte viaţa cea de obşte a dreptmăritorilor creştini. Mântuieşte pe cei ce i-ai rânduit să conducă şi le dă lor biruinţă din cer, pentru că ai născut pe Dumnezeu, ceea ce eşti una binecuvântată.


Ectenia (dacă preotul are timp să o facă; dacă nu, mergi la "Slavă întru cei de sus... ")

Preotul: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Strana: Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte.

Preotul: Încă ne rugăm pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [ pentru (Înalt-) Prea Sfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)] , pentru sănătatea şi mântuirea lui.

Strana: Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte.

Preotul: Încă ne rugăm pentru (aici se pomeneşte cârmuirea ţării, ţinând seamă de îndrumările Sfântului Sinod), pentru sănătatea şi mântuirea lor.

Strana: Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte.

Preotul: Încă ne rugăm pentru toţi fraţii noştri şi pentru toţi cucernicii şi dreptslăvitorii creştini, pentru sănătatea şi mânturiea lor.

Strana: Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte.

Ecfonis

Preotul: Că milostiv şi iubitor de oamnei Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. Întru numele Domnului, părinte, binecuvintează!

Preotul: Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.


Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire (de trei ori).

Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta (de două ori).

(Preotul, cu capul descoperit, citeşte în faţa Sfintei Mese primele şase rugăciuni ale dimineţii).


Psalmul 3

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea; mulţi zic sufletului meu: " Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!" Iar Tu Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am că Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă Dumnezeul meu; că Tu ai bătut pe toţi ce-mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoșilor ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi, peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Şi iarăşi:

Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.

Psalmul 37

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de către faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele, de către faţa păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea au apăsat peste mine. Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele din pricina nebuniei mele. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de ocări, şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte, răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei, şi aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu, că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Că eu spre bătai gata sunt, şi durerea mea înaintea mea este pururea. Că faradelegea mea eu o voi vesti, şi mă voi îngriji pentru păcatul meu; iar vrăjmasii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce îmi răsplatesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea. Nu mă lasa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Şi iarăşi:

Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Psalmul 62

Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul Cel Sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea, şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Că de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu, şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu. Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Iar ei în deșert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se vor în mâinile sabiei, părţi vulpilor vor fi. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.

Şi iarăşi:

În dimineți am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu. Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de 3 ori, fără închinăciuni)

Doamne, miluiește; Doamne, miluiește; Doamne, miluiește.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 87

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să intre înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga Mea, Doamne, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod. Ca nişte oameni răniţi, ce dorm în mormânt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mâna Ta. Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii. Asupra mea s-a întărit mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus peste mine. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor, închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua întins-am către Tine mâinile mele. Oare morţilor vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine? Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevarul Tău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineata rugăciunea mea Te va întâmpina. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine? Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele, înălțat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit. Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat. Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei din pricina ticăloșiei mele.

Şi iarăşi:

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să intre înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga Mea.

Psalmul 102

Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul, şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul, şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale; pe Cel ce vindecă toate bolile tale. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta; pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Nu până în sfârşit Se va iuţi, nici în veac Se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, că după înălţimea cerului de la pământ, a întărit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de Dânsul. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră; adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori. Că duh a trecut printr-însul şi nu va fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său. Iar mila Domnului din veac şi până în veac, spre cei ce se tem de Dânsul; şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc aşezământul de lege al Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi Împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul, toţi îngerii Lui, cei puternici la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi:

În tot locul stăpânirii Lui binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul meu în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoşat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Şi iarăşi:

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău!

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău!

Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.


Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!


Ectenia mare (dacă preotul are timp să o facă; dacă nu, mergi la "Dumnezeu este Domnul")

Preotul: Cu pace Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pentru pacea a toată lumea, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pentru sfântă biserica aceasta și pentru cei ce cu credință, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N) Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru (Înalt-) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitropolitul) nostru (N), pentru cinstita preoțime și cea întru Hristos diaconime, și pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pentru (aici se pomenește Cârmuirea țării, după îndrumările Sfântului Sinod), Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pentru sfânt locașul acesta, țara aceasta și pentru toate orașele și satele și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelșugarea roadelor pământului și pentru vremuri pașnice, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat și prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiți și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Aici se pot adăuga și alte ectenii pentru felurite cereri.

Preotul: Pentru ca să fim izbăviți noi de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim.

Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ție, Doamne.

Preotul: Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfantului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

("Dumnezeu este Domnul")

Strana: (cântă pe glasul de rând al Octoihului)

Stih: Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

Stih: Înconjurând m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

Stih: Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

Stih: Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

(Troparele Învierii, ale Sfântului sau ale Praznicului)

Strana: (cântă)

Troparul Învierii, glasul al 8-lea:

Dintru înălţime Te-ai pogorât, Milostive, îngropare ai luat de trei zile, ca să ne slobozeşti pe noi din patimi; Cel ce eşti viaţa şi învierea noastră, Doamne, slavă Ţie!(de două ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Troparul Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, glasul 1:

Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridon, Părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi șarpele în aur l-ai prefăcut. Și, când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Troparul Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, glasul al 2-lea:


Întru credință pe Strămoși i-ai îndreptat, prin aceștia logodindu-Ți mai înainte Biserica cea din păgâni; sunt lăudați întru mărire Sfinții, că din sămânța lor este rodul care Te-a născut pe Tine fără de sămânță. Prin rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Ectenia Mică (dacă preotul nu are timp să o facă, mergi la primul rând de Sedelne)

Preotul: Iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii să o pomenim.

Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

Preotul: Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

(Primul rând de Sedelne)

Strana: (cântă)

După întâia Catismă, Sedelnele Învierii, glasul al 8-lea:

Înviat-ai din morţi, Viaţa tuturor; şi Înger luminat femeilor le-a strigat: Părăsiţi lacrimile, Apostolilor binevestiţi, strigaţi lăudând, că a înviat Hristos Domnul, care a binevoit a mântui, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.

Slavă...

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...


Înviind din mormânt cu adevărat, cuvioaselor femei le-ai poruncit să propovăduiască Apostolilor Învierea, precum este scris; şi degrabă alergând Petru, a stat înaintea mormântului şi, văzând lumină în groapă, s-a înspăimântat, pentru că a văzut în ea giulgiurile singure zăcând, fără dumnezeiescul Trup; şi crezând, a grăit: Slavă Ţie, Hristoase, Dumnezeule, că mântuieşti pe toţi, Mântuitorul nostru, că Tu eşti raza Tatălui.

Și acum... , a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Pe ceea ce este uşă cerească şi chivot, munte cu totul sfânt, nor strălucitor, să o lăudăm; pe scara cerească, Raiul cel cuvântător, mântuirea Evei şi odorul cel mare a toată lumea; că prin ea s-a săvârşit mântuirea lumii şi iertarea greşelilor celor de demult. Pentru aceasta, grăim către dânsa: Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce se închină cu credinţă naşterii tale celei preasfinte.

Ectenia Mică (dacă preotul nu are timp să o facă, mergi la al doilea rând de Sedelne)

Preotul: Iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii să o pomenim.

Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

Preotul: Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

(Al doilea rând de Sedelne)

Strana: (cântă)

După a 2-a Catismă, Sedelnele Învierii, glasul al 8-lea:

Oamenii, Mântuitorule, mormântul Tău l-au pecetluit şi îngerul piatra de pe ușă a prăvălit. Femeile Te-au văzut sculat din morţi şi acelea au binevestit Ucenicilor Tăi în Sion, că ai înviat, Viaţa tuturor; şi s-au dezlegat legăturile morţii, Doamne, slavă Ţie!

Slavă...

Miresme de îngropare aducând femeile, glas îngeresc din groapă au auzit: Părăsiţi lacrimile şi în locul întristării bucurie primiţi; cântaţi grăind, că a înviat Hristos-Domnul, Cel ce a binevoit a mântui, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura: soborul îngeresc şi neamul omenesc; ceea ce eşti Biserică sfinţită şi rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu s-a întrupat şi prunc s-a făcut, Cel ce este mai înainte de veci, Dumnezeul nostru. Că mitrașul tău scaun l-a făcut şi pântecele tău mai încăpător decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură toată făptura, ceea ce eşti plină de har, slavă ţie!

Strana: (cântă)

POLIELEU

Robii, robii Domnului. Aliluia.

Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul. Aliluia.

Că eu am cunoscut că este mare Domnul. Aliluia.

Și Domnul nostru peste toţi dumnezeii. Aliluia.

Doamne, numele Tău este în veac. Aliluia.

Și pomenirea Ta în neam şi în neam. Aliluia.

Binecuvântat este Domnul din Sion, Cel ce locuieşte în Ierusalim. Aliluia.

Mărturisiți-vă Domnului, că este bun. Aliluia; că în veac este mila Lui. Aliluia.

Cu mână tare şi cu braţ înalt. Aliluia; că în veac este mila Lui. Aliluia.

Şi ne-a izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri. Aliluia; că în veac este mila Lui. Aliluia.

Mărturisiți-vă Dumnezeului ceresc. Aliluia; că în veac este mila Lui. Aliluia.

(Mărimurile polieleului la Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei)

Stih 1: Auziți acestea toate popoarele. Ascultați toți cei ce locuiți în lume(Psalm 48: 1).

Stihira: Mărimu-te pe tine, Părinte Ierarhe Spiridon, şi cinstim sfântă pomenirea ta, că tu te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Stih 2: Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere (Psalm 48: 3).

Stihira: Veniți toți, cu credință, să-l lăudăm pe înțeleptul Ierarh Spiridon, (zicând:) pe apărătorul Sinodului din Niceea.

Stih 3: Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul sălășluirii slavei Tale (Psalm 25: 8).

Stihira: Mărimu-te pe tine, Părinte Ierarhe Spiridon, şi cinstim sfântă pomenirea ta, că tu te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Stih 4: Gura dreptului grăiește înțelepciune și limba lui rostește dreptate (Psalm 36: 30).

Stihira: Veniți toți, cu credință, să-l lăudăm pe înțeleptul Ierarh Spiridon, (zicând:) pe apărătorul Sinodului din Niceea.

Stih 5: Întru pomenire veșnică va fi dreptul, de vorbire de rău nu se va teme (Psalm 111: 6).

Stihira: Mărimu-te pe tine, Părinte Ierarhe Spiridon, şi cinstim sfântă pomenirea ta, că tu te rogi pentru noi lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Stih 6: Fericiți sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda (Psalm 83: 5).

Stihira: Veniți toți, cu credință, să-l lăudăm pe înțeleptul Ierarh Spiridon, (zicând:) pe apărătorul Sinodului din Niceea.

(Binecuvântările Învierii)

Strana: (cântă pe glasul al 5-lea)

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne pe noi îndreptările Tale!

Soborul îngeresc s-a mirat văzându-Te între cei morți socotit fiind și puterea morții surpând, Mântuitorule, și împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți slobozindu-i.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne pe noi îndreptările Tale!

Pentru ce miruri, din milostivire, amestecați cu lacrimi, o ucenițelor? Îngerul cel ce a strălucit la mormânt a zis mironosițelor: Vedeți voi groapa și înțelegeți că Mântuitorul a înviat din mormânt.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne pe noi îndreptările Tale!

Foarte de dimineață mironosițele, au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat Îngerul și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci Apostolilor spuneți Învierea.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne pe noi îndreptările Tale!

Mironosițele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, plângeau; iar Îngerul către ele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu cu cei morți? Căci, ca un Dumnezeu, a înviat din mormânt.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. A Treimii:

Închinămu-ne Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei de Dumnezeu:

Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit; și bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din viață i-a îndreptat la aceeași, Cel ce S-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Ectenia Mică (dacă preotul nu are timp să o facă, mergi la Ipacoi și Antifoane)

Preotul: Iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii să o pomenim.

Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

Preotul: Că S-a binecuvântat numele Tău și s-a preaslăvit împărăția Ta, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

(Ipacoi și Antifoane)

Strana: (citește)

IPACOI al glasului al 8-lea

Stând Mironosiţele înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, pe Stăpânul Cel fără de moarte Îl căutau printre cei morţi; și primind de la Înger bunele vestiri de bucurie, Apostolilor au vestit, că a înviat Hristos-Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

Sedelnele Ierarhului

Glasul al 3-lea, Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...

Șarpele l-ai prefăcut în aur, Sfinte, şi cu puterea cuvintelor tale ai nimicit pe nelegiuitul şi vicleanul Arie, de Dumnezeu purtătorule. Iar împăratului te-ai făcut doctor, prealăudate, morţi ai înviat, şi demoni ai alungat. Pentru aceasta, adunându-ne, Ierarhe, lăudăm pomenirea ta cea preacinstită.

A Înainte-prăznuirii:

De bucurie s-au umplut toate marginile, că Născătoarea de Dumnezeu se grăbeşte să nască, pe Împăratul a toate! O, minune netâlcuită! Începe Cel fără de început, şi Se întrupează Cel fără de trup. Peştera înăuntru primeşte pe Cel ce ţine toate. Veseleşte-te, Betleeme, şi făptură saltă, văzând ziua înainte-prăznuirii.

Altă Sedealnă, glasul al 4-lea, Podobie: Degrab ne întâmpină...

Prin cuvintele tale ai împodobit Biserica lui Hristos; iar cu faptele tale ai cinstit pe cel după chipul lui Dumnezeu, fericite Spiridon. Strălucit-ai în lume cu întreaga ta înțelepciune, împărţind tuturor darurile vindecărilor. Pentru acestea, şi noi prăznuim cu credinţă pomenirea ta.


A Înainte-prăznuirii:


Fecioare, mai înainte începeţi la bucuria Fecioarei, maici lăudaţi înainte mergerea Maicii lui Hristos, Dumnezeul nostru; magii împreună cu îngerii, păstorii împreună cu noi; căci vine să nască în cetatea Betleem. Cu ale ei rugăciuni, izbăveşte-ne pe noi, Dumnezeule.

Altă Sedealnă, glasul al 8-lea, Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

În preacinstita adunare cu dumnezeiască cuviinţă ai lămurit limpede, ca un filosof, împăraţilor şi slujitorilor celor de taină, a cinsti un singur Dumnezeu în trei Ipostasuri; despre Care ai învăţat că este deopotrivă cinstire, împreună-şezător pe scaun şi deofiinţă. Pentru aceasta, mai presus de tot cuvântul, ai surpat cu insuflare dumnezeiască, prin puterea Duhului, pe bârfitorul; Ierarhe minunate, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Ceata prorocilor, prin umbra Scripturii, mai înainte de demult te-a vestit, Născătoare de Dumnezeu, palat însufleţit şi căruţa în chipul focului, sicriu şi năstrapă cu aur închipuită, Fecioară, făclie luminoasă şi munte umbrit, uşă închisă şi carte, cleşte şi pat aurit, cămară şi nor cu totul luminat. Iar noi, Stăpână, totdeauna cu buzele şi cu inima te lăudăm cu credinţă, ca pe o Născătoare de Dumnezeu, întru-tot Curată.

Slavă..., Şi acum...

Sedealna Strămoşilor, glasul al 8-lea

Podobie : Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacob, toţi să-i lăudăm întru cântări; pe David cel prea blând şi pe Isus al lui Navi şi pe cei doisprezece Patriarhi şi împreună cu ei şi pe cei trei Tineri, care au stins para focului cu puterea Duhului. Şi să strigăm către aceştia: Bucuraţi-vă, cei ce vitejeşte aţi defăimat înşelăciunea împăratului celui nebun, şi cu stăruinţă rugându-vă cereţi lui Hristos iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Laudă de mulţumită după datorie, ca văduva aceea doi fileri (bănuți), aduc ţie Stăpână pentru toate darurile tale; că tu te-ai arătat acoperământ şi ajutătoare, scoțându-mă pururea din ispite şi din necazuri. Pentru aceasta, ca din mijlocul cuptorului celui cu văpaie scăpându-mă de cei ce mă necăjesc ajută-mi, Născătoare de Dumnezeu, rugându-te Fiului tău şi Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce se închină cu credinţă naşterii tale.

Antifonul 1

Din tinereţile mele vrăjmaşul mă ispiteşte şi cu desfătări mă aprinde; dar eu, nădăjduind în Tine, Doamne, îl biruiesc pe el.

Cei ce urăsc Sionul, să se facă, mai înainte de a fi smulşi, ca o iarbă; că va tăia Hristos grumajii lor, cu tăiere de chinuri.

Slavă..., Şi acum...

Prin Duhul Sfânt viază toate, Lumină din Lumină, Dumnezeu mare; împreună cu Tatăl Îl lăudăm pe El şi cu Cuvântul.

Antifonul 2

Inima mea cu frica Ta să se acopere, cu gândul smerindu-se, ca, nu cumva, înălţându-se, să cadă de la Tine, cu totul Îndurate.

Cel ce are nădejde în Domnul, nu se va înfricoşa atunci când va judeca toate cu foc şi cu pedeapsă.

Slavă..., Şi acum...

Prin Duhul Sfânt, tot ce este dumnezeiesc vede şi mai înainte grăieşte; face minuni preaînalte, pe Unul Dumnezeu în Treime cântând; că, deşi este în trei străluciri, o singură stăpânire este Dumnezeirea.

Antifonul 3

Strigat-am către Tine, Doamne, ia aminte, pleacă urechea Ta spre mine, cel ce strig, şi mă curăţeşte mai înainte de a mă ridica din cele de aici.

Tot cel ce se duce la maica sa, pământul, iarăşi se va alcătui, ca să ia chinuri sau daruri, pentru cele ce a făcut în viaţă.

Slavă..., Şi acum...

Prin Duhul Sfânt este cuvântarea de Dumnezeu, Unimea cea întreit sfântă; că fără de început este Tatăl, din Care S-a născut Fiul fără de ani şi Duhul de un chip şi de un scaun, din Tatăl împreună a strălucit.

Antifonul 4

Iată, acum: ce este mai bun sau ce este mai frumos decât să locuiască fraţii împreună? Că întru aceasta a făgăduit Domnul viaţa de veci.

Cel ce împodobeşte crinii ţarinii porunceşte că de haină nu trebuie să ne îngrijim.

Slavă..., Şi acum...

Prin Sfântul Duh, ca printr-o singură pricină, toate se ţin prin darea de pace; că Dumnezeu este Acesta, cu Tatăl şi cu Fiul de o fiinţă, cu adevărat.

Preotul: Înțelepciune! Să luăm aminte!

(Prochimenul glasului)

Strana: (cântă pe glasul de rând al Octoihului)

Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam şi în neam (Psalm 145: 10).

Stih: Laudă, suflete al meu, pe Domnul; lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea (Psalm 145: 1).

Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam şi în neam.

Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam şi în neam.

Preotul: Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluiește.

Preotul: Că sfânt ești, Dumnezeul nostru…

Strana: Amin. (Și se cântă pe glasul al 8-lea, glasul de rând al Octoihului.)

Toată suflarea să laude pe Domnul .

Toată suflarea să laude pe Domnul .

Suflarea toată și toată făptura, să laude sfânt numele Domnului, pe Domnul.

Preotul: Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.

Strana: Doamne, miluiește (de trei ori).

Preotul: Înțelepciune, drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!

Strana: Și duhului tău.

Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la (N) citire.

Strana: Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

Preotul: Să luăm aminte! (și preotul citește Evanghelia a 3-a a Învierii)

(după citirea Sfintei Evanghelii)

Strana: Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

("Învierea lui Hristos văzând...")

Strana: (cântă)

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Apoi

Strana: (citește îndată, rar, și cu umilință)

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Strana: (cântă)

gl 2 (link la partitură)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Milostive, curăţeşte mulțimea greșelilor noastre.

Şi acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

gl 6

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.

Stihira: Înviind Iisus din mormânt, precum mai înainte a zis, ne-a dăruit viaţă veşnică şi mare milă.

(Canoanele)

CANOANELE

(Catavasia 1 a)

Strana: (cântă pe glasul 1)

Catavasia 1-a

Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi, cu veselie, lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit.

(Catavasia a 3 a)

Catavasia a 3-a

Fiului, Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat, fără sămânţă, lui Hristos-Dumnezeu să-I strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne.

Ectenia Mică (dacă preotul nu are timp să o facă, mergi la Condac și Icos)

Preotul: Iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii să o pomenim.

Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

Preotul: Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

(Condacul și Icosul)

Strana: (cântă)

CONDACUL Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul trimitundei, glasul al 2-lea:

Podobie : Cele de sus căutând...

De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfințite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi dumnezeiasca iertare!

Strana: (citește)

ICOS

Pe Ierarhul Domnului, care din pântece este sfinţit, pe Spiridon cel ce a primit tăbliţile harului dumnezeieștii măriri, cel ce prin minuni este preamărit de toţi, ca pe un fierbinte şi însuşi privitor al dumnezeieştii străluciri, ca pe un ocrotitor al săracilor şi povăţuitor de suflete al păcătoşilor, acum să-l lăudăm. Că acesta aducând jertfă la altarul lui Hristos, lui Dumnezeu jertfă s-a dat, cerând tuturor dumnezeiască iertare.


Sedealna Ierarhului, glasul al 8-lea

Podobie: Fiului, Celui mai înainte...

De la staulul oilor fiind ales a fi ispravnic al Bisericii lui Hristos, cu iarba dreptei credinţe ai hrănit-o pe ea şi cu cuvintele tale, alungând lupii mincinoasei credinţe, ai câştigat, Sfinte Spiridon, strălucirea de păstor aşezat de Dumnezeu. Pentru aceasta, ai întărit, cu înţelepciunea Duhului, credinţa în mijlocul purtătorilor de Dumnezeu Părinţi. Ierarhe fericite, roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Slavă..., altă Sedealnă a Ierarhului, asemenea:

A lui Avraam iubirea de străini având şi nerăutatea lui Iacob, nevinovăţia lui Iov, bunătatea lui Moise şi blândeţea lui David, vas al Duhului cu totul luminat, după vrednicie te-ai arătat, Sfinte Spiridon. Pentru aceasta ca şi Ilie ai trimis pământului ploaie şi curgerile râurilor cu darul, ca Elisei, le-ai oprit, Ierarhe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Şi acum...,

Sedealna Strămoșilor, glasul 1

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule

Pe toţi Strămoşii, ca unii ce sunt cu adevărat ai lui Hristos, să-i lăudăm cu strălucire, credincioşilor, slăvind cu cântări pe Cel ce i-a făcut pe ei minunaţi. Căci, pentru ca să închipuiască de mai înainte venirea Lui din Fecioara, a luminat lumea în chip nespus.

(Catavasia a 4 a)

Strana: (cântă)

Catavasia a 4-a

Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel lăudat, din muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă puterii Tale, Doamne!

(Catavasia a 5 a)

Catavasia a 5-a

Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău celui mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, dis-de-dimineaţă venind, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

(Catavasia a 6 a)

Catavasia a 6-a

Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul, în Fecioară sălăşluindu-Se şi trup luând, a ieşit lăsând-o nestricată; că Cel ce n-a pătimit stricăciune, pe ceea ce L-a născut a păzit-o nevătămată.

Ectenia Mică (dacă preotul nu are timp să o facă, mergi la Condac și Icos)

Preotul: Iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii să o pomenim.

Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

Preotul: Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

(Condacul și Icosul )

Strana: (cântă )

CONDACUL Strămoșilor, glasul al 2-lea

Podobie: Nu mai păzeşte încă sabia...

Chipul cel de mână scris nu l-ați cinstit, ci întrarmându-vă cu Ființa cea nescrisă, de trei ori fericiților, în groapa focului v-ați preamărit; și, în mijlocul văpăii celei de nesuferit stând, pe Dumnezeu L-ați chemat: grăbește, o, Îndurate, și ca un milostiv aleargă spre ajutorul nostru, că poți toate câte le voiești.

Strana: (citește)

ICOS

Tinde-ţi mâna Ta, de care oarecând au luat cunoștință și egiptenii, cei ce purtau război și evreii cei ce erau loviți cu război. Nu ne părăsi pe noi și nu îngădui să ne înghită pe noi moartea, care însetează după noi și satana care ne urăște; ci, Te apropie de noi și Te milostivește spre sufletele noastre, precum Te-ai milostivit oarecând spre ai Tăi, cei din Babilon, care, neîncetat lăudându-Te pe Tine, s-au aruncat în cuptor pentru Tine și din el au strigat către Tine: grăbește, o Îndurate, și aleargă ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poți toate câte le voiești.

(Sinaxar)

Strana: (citește)

SINAXAR

În această duminică, prăznuim pomenirea tuturor Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului.

În această lună, în ziua a doisprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sinetos.

Tot în această zi, pomenirea celui între Sfinţi Părintele nostru Alexandru Arhiepiscopul Ierusalimului.

Tot în această zi, Cuvioșii Părinții noștri Amonata şi Antu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

(Catavasia a 7 a)

Strana: (cântă)

Catavasia a 7-a

Tinerii, în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au spăimântat; ci, în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

(Catavasia a 8 a)

Catavasia a 8-a

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţandu-L întru toţi vecii.

Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire: că n-a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: Să binecuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

(Mărimurile Născătoarei de Dumnezeu)

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim.

Strana: (cântă pe glasul Catavasiilor, glasul 1)

Stih 1: Mărește suflete al meu, pe Domnul și s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 2: Că a căutat spre smerenia roabei Sale, că iată de acum mă vor ferici toate neamurile.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 3: Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic și sfânt este numele Lui și mila Lui din neam în neam, spre cei ce se tem de El.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 4: Făcut-a tărie cu brațul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri cu cugetul inimii lor.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 5: Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune și a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i-a scos afară deșerți.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 6: A sprijinit pe Israel, sluga Sa, ca să pomenească mila, precum a grăit către părinții noştri, lui Avraam şi seminției lui până în veac.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Strana:

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

(Catavasia a 9 a)

Strana: (cântă)

Catavasia a 9-a

Taină străină văd şi neobişnuită, cer fiind peştera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl mărim.

Ectenia Mică (dacă preotul nu are timp să o facă, mergi la "Sfânt este Domnul...")

Preotul: Iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana: Doamne, miluieşte.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii să o pomenim.

Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

Preotul: Că pe Tine Te laudă toate Puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

(Luminândele)

Strana: (cântă, pe glasul al 2-lea)

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (de trei ori).

Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui (o închinăciune), că Sfânt este.

Strana: (cântă)

LUMINÂNDA Învierii a 3-a, glasul al 2-lea

Că Hristos a înviat nimeni să nu fie necredincios; că S-a arătat Mariei, apoi a fost văzut de cei ce mergeau spre sat. Și Ucenicilor iarăși S-a arătat, celor unsprezece care ședeau; pe care trimițându-i să boteze, S-a înălțat la ceruri, de unde Se pogorâse, întărind propovăduirea cu mulțime de semne.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.


LUMINÂNDA Ierarhului, glasul al 2-lea

Podobie: Femei auziţi

Să cinstim întru credinţă pe Spiridon cel preamărit, cel blând şi liniştit, cel milostiv şi iubitor de săraci, vasul cel preacurat al Duhului Sfânt; că l-a mărit pe el Hristos cu semne şi minuni, ca pe un vrednic prieten al Său.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


LUMINÂNDA Strămoşilor, glasul al 2-lea

Podobie: Femei auziţi…

Săltând, iubitorilor de Strămoşi, şi adunându-ne după datorie, să lăudăm astăzi pomenirea Strămoşilor, a lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacob; din care Hristos Domnul, după trup S-a arătat, pentru multa Sa milostivire.

(Laudele)

Strana: (cântă pe glasul al 8-lea, glasul de rând)

Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul din ceruri, lăudați pe El întru cele înalte; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule.

Lăudați pe El toți îngerii Lui, lăudați pe El toate puterile Lui; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule.

LAUDELE

Stihirile Învierii, pe 4, glasul al 8-lea

Stih: Ca să facă între dânşii judecată scrisă; slava aceasta este a tuturor cuvioşilor Lui .

Doamne, deși ai stat înaintea divanului, de Pilat fiind judecat, dar nu Te-ai depărtat de scaun, cu Tatăl împreună şezând; şi înviind din morţi, lumea ai mântuit din robia celui străin, ca un îndurat şi de oameni iubitor.


Stih: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui. lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui .

Doamne, deși Te-au pus iudeii, ca pe un mort, în mormânt, dar ca pe un împărat adormit străjerii Te străjuiau şi ca pe o vistierie a vieţii, cu pecete Te-au pecetluit. Dar ai înviat şi ai dat nestricăciune sufletelor noastre.

Stih: Lăudaţi pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.

Doamne, armă împotriva diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozește şi se cutremură, nesuferind a privi spre puterea ei, că morţii i-a sculat şi moartea a zdrobit-o. Pentru aceasta, ne închinăm îngropării Tale şi Învierii.

Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe EI în psaltire și în alăută.

Îngerul Tău, Doamne, care a vestit Învierea, pe străjeri i-a înfricoșat; dar femeilor le-a grăit, zicând: Pentru ce căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? Înviat-a, Dumnezeu fiind, şi lumii viață a dăruit.

Stihirile Ierarhului, pe 4, glasul 1

Podobie: Ceea ce eşti bucuria...

Stih: Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.


Prin raza Duhului fiind strălucit înţeleptul Ierarh, a nimicit nebunia cea întunecată a lui Arie. Pentru aceasta, învăţând fără înconjur şi întru credinţă cele despre Treime, a fost mărit de cei înţelepţi şi pricepuţi, iar Soborul a întărit.


Stih: Lăudaţi-I pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L pe EI în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.


Strălucit fiind de cereştile raze, dai cu puterea lui Hristos tămăduiri sufletelor şi trupurilor, celor ce cu credinţă fierbinte săvârşesc pomenirea ta, de Dumnezeu fericite Părinte, făcătorule de minuni; roagă-te pentru cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.


Prin faptă te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule, lucrător în via poruncilor lui Hristos; pentru aceasta, primind în chip tainic dinarul Împărăţiei celei de sus, roagă-te neîncetat pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, Spiridoane înţelepte.

Glasul al 4-lea:

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi Cuvioşii Tăi se vor bucura.

Cuvioase Părinte, Ierarhe preamărite, de apostoleasca învăţătură plin fiind şi locaş Dumnezeiescului Duh prin viață îmbunătăţită arătându-te, ai alungat lupii Bisericii prin învăţături şi dreapta credinţă lămurit ai arătat-o; stâlp şi apărător al dreptei cinstiri de Dumnezeu ai fost. Pentru aceasta, şi minuni făcând în toate marginile, şarpele în aur l-ai prefăcut şi pe femeia cea moartă prin întrebare ai ridicat-o. Ci, o, vrednicule de laudă între Părinţi şi cu dascălii împreună-vorbitorule, roagă-te Mântuitorului să mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Stihira Strămoșilor, glasul al 7-lea


Veniţi toţi să sărbătorim cu credinţă pomenirea cea de fiecare an a Strămoşilor celor mai înainte de Lege; a lui Avraam şi a celor împreună cu el; să cinstim după vrednicie seminţia lui Iuda; să lăudăm împreună cu Daniel pe Tinerii cei din Babilon, care au stins văpaia în cuptor, ca pe cei ce sunt chipul Treimii; prorociile prorocilor cu tărie ţinându-le, împreună cu Isaia să strigăm, cu mare glas: Iată, Fecioara în pântece va lua şi va naşte Fiu pe Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că, prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a izbăvit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, strigăm: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai binevoit aşa, slavă Ţie!

(Doxologia Mare)

DOXOLOGIA


Preotul: Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Strana: (cântă pe glasul Stihirii Evangheliei Învierii de rând, glasul al 3-lea)

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie pentru slava Ta cea mare.

Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte.

Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.

Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi.

Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi.

Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine.

Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori).

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.

Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.

Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.

Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de 3 ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

(Apoi mai pe larg)

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Strana: (cântă)

Duminica, la glasurile al 5-lea, al 6-lea, al 7-lea și al 8-lea, acest tropar al Învierii, pe glasul al 8-lea:

nviat-ai din mormânt și legăturile iadului ai rupt; stricat-ai osânda morţii, Doamne, pe toţi din cursele vrăjmaşului izbăvindu-i; arătându-Te pe Tine Apostolilor Tăi, trimisu-i-ai la propovăduire; și prin ei pacea Ta ai dăruit lumii, unule mult-Milostive.

Apoi, dacă se mai spun, Ecteniile și Otpustul.

Preotul zice Ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule...,

la care Strana răspunde cu: Doamne, miluieşte (de trei ori).

Pe urmă Preotul continuă cu Ectenia cererilor: Să plinim rugăciunea noastră...

Preotul: Pace tuturor

Strana: Şi duhului tău.

Preotul: Capetele noastre...

Strana: Ţie, Doamne.

Preotul: Că al Tău este a ne milui...

Strana: Amin.

Apoi se face Otpustul astfel:

Preotul: Înţelepciune.

Strana: Părinte, binecuvintează.

Preotul: Cel ce este binecuvântat...

Strana: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfântă și dreapta credinţă a dreptmăritorilor creştini și Sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului.

Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu...

Strana: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Preotul: Slavă Ţie, Hristoase...

Strana: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte; Doamne, miluieşte; întru numele Domnului, părinte, binecuvintează!

Preotul: Cel ce a înviat din morți, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile...

Strana: Amin.

Preotul: Pentru rugăciunile sfinţilor părinților noștri …

Strana: Amin.