Istoric

ISTORICUL TOXICOLOGIEI

Intoxicaţiile – accidentale, intenţionate şi neintenţionate – formează bazele toxicologiei, ştiinţa toxicelor. Este mai greu să se restrângă istoria toxicologiei decât a oricărei ştiinţe, deoarece a început cu siguranţă cu mult înaintea oricăror însemnări istorice. Numeroase date despre toxicologie sunt interconectate cu importante evenimente istorice şi aspecte ale vieţii omeneşti, cum ar fi alimentaţia, religia, folclorul, crimele sau sinuciderile şi medicina.

Toxicologia s-a transformat, printr-o serie de schimbări de-a lungul dezvoltării sale, într-o ştiinţă universal recunoscută. Etapele evoluţiei toxicologiei cuprind observarea şi fenomenologia (listă a substanţelor toxice şi antidoturilor), detectarea otrăvurilor, experimente pentru a deduce mecanismele care provoacă toxicitatea, dezvoltarea unor măsuri terapeutice şi în final, determinarea cantitativă (inclusiv reacţia la anumite doze şi estimarea riscului). Acestea au ajutat la stabilirea unor condiţii de viaţă sigure şi totodată, la protecţia publicului de diferitele reacţii adverse în momentul expunerii la numeroasele substanţe toxice din mediul înconjurător.

Paracelsus (Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim)

Gândirea toxicologică a evoluat din stadiul în care diferiţi agenţi chimici erau priviţi ca dăunători, până la înţelegerea lor pe diferite căi care pot aduce beneficii umanităţii. Astfel, toxicologia este, în acest moment, un membru important al comunităţii biomedicale.

Aceste stadii de dezvoltarea ale toxicologiei au început în diferite momente dea lungul istoriei. Etapele nu sunt succesive, în sensul că atunci când una ia naştere, cea deja existentă nu se încheie, ci mai degrabă se continuă sub o formă îmbunătăţită. Utilizarea şi întrebuinţarea abuzivă de către oameni, grupuri sau societăţi, a agenţilor chimici, fizici şi biologici, reprezintă bazele toxicologiei şi a felului în care aceasta se dezvoltă. Din păcate, pentru a ajuta dezvoltarea toxicologiei folosim exemple de intoxicaţii accidentale (ex. alimentaţie, animale sau plante), intoxicaţii datorate utilizării neglijente a unor substanţe (ex. de la locurile de munca sau din mediul înconjurător) sau intoxicaţii deliberate (ex. crime, sinucideri, pedepse cu moartea, războaie chimice sau medicamente).

Nicandru din Colofan

Prima carte cu privire la antidoturile utilizate în caz de otrăviri, a fost scrisă în secolul al II-lea î.H. de Nicandru din Colofan, iar următoarea carte despre acelaşi subiect a apărut în secolul al XII-lea d.H., fiind intitulată „Tratat despre otrăvuri şi antidoturile lor” şi a fost scrisă de un evreu numit Maimonide.

Maimonide

Ca ştiinţă şi obiect de studiu, toxicologia se impune din secolul al XIX-lea. În 1836, James Marsh a pus la punct tehnica de identificare a arsenului, toxicul cel mai folosit atunci în scopuri criminale, iar, omul de ştiinţă Matthieu Joseph Bonaventura Orfila (1787-1853), medicul aflat în slujba lui Louis al XVIII-lea, rege al Franţei, a elaborat primele metode de detecţie chimică a substanţelor toxice, fiind considerat fondatorul toxicologie analitice, aplicată cercetărilor medico-legale.

Secolul XX se caracterizează prin pătrunderea toxicologiei în domeniul molecular. În 1960 s-a stabilit faptul că nocivitatea unor substanţe se poate manifesta, în unele cazuri, la descendenţi, chiar dacă nu se evidenţiază intoxicaţia la organismul receptor.

În România, se consideră că primul toxicolog este Constantin C. Hepites (1833) care avea un laborator de analizele chimico-legale la Brăila. După 1890, toxicologia a fost reprezentata de Mina Minovici, farmacist şi medic, întemeietorul Institutului de Medicina Legală. Fratele său, Ştefan Minovici, chimist, întemeietorul Catedrei de Chimie Analitică, a elaborat primul tratat românesc de toxicologie, la Facultatea de Farmacie, în anul 1912.

Constantin C. Hepites

Mina Minovici

Ștefan Minovici

Nicolae Ioanid

Primul profesor de toxicologie umană din România este Nicolae Ioanid (1942), cel care a scris

manualul de referinţă de toxicologie în 1965.

În ceea ce priveşte domeniul medical veterinar, deşi nu întotdeauna a fost prevăzută în planurile de învăţământ ca disciplină de sine stătătoare, totuşi, noţiuni de toxicologie, au fost predate de titularii disciplinelor de farmacologie şi, îndeosebi, de profesorii clinicieni, care se confruntau zilnic cu prescrierea medicaţiilor adecvate în cazul variilor intoxicaţii, atât de des întâlnite la animale.

Page updated

Google Sites

Report abuse