În Republica Moldova coordonarea activităţii de protecţie a muncii se exercită de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Normele de protecţie şi de igienă a muncii se emit de același Minister după consultarea patronatelor şi sindicatelor.

Acţiunea legislaţiei de protecţie a muncii se extinde asupra tuturor angajaţilor care se află în relaţii de muncă cu întreprinderi, instituţii, organizaţii ce au diferite forme de proprietate şi de gospodărire, inclusiv cu patroni aparte; asupra membrilor de cooperative studenţilor şi elevilor şcolilor tehnico-profesionale, medii de specialitate şi de cultură generală care fac practica de producţie; asupra militarilor antrenaţi să muncească la întreprinderi; asupra persoanelor care îşi ispăşesc pedeapsa conform sentinţei instanţei judecătoreşti în perioada de lucru întreprinderile penitenciarelor sau la întreprinderile stabilite de organele care răspund de executarea sentinţelor; precum şi asupra executanţilor unor altor tipuri de activitate, organizate în interesul societăţii şi al statului.

Legislaţia naţională cu privire la sănătatea și protecția muncii

Legi şi coduri – constituie baza normativă a protecţiei S.S.M.

• Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, art. 43;

• Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008;

• Legea privind Inspecţia Muncii nr.140-XV din 10 mai 2001;

• Legea sindicatelor nr.1129-XIV din 7 iulie 2000;

• Legea patronatelor nr.976-XIV din 11 mai 2000;

• Legea privind organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi la nivel teritorial nr. 245-XVI din 21 iulie 2006;

• Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr.756- XIV din 24 decembrie 1999;

• Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr.10-XVI din 3 februarie 2009;

• Legea ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28 martie 1995;

• Codul muncii (CM) al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003;

• Codul administrativ (CA), nr. 116 din 19.07.2018;

• Codul contravenţional (CC) al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008;

• Codul de procedură civilă, nr. 225 din 30.05.2003;

• Codul penal (CP) al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002,

Acte legislative ale Republicii Moldova: Hotărâri de Guvern (HG), standardele, normele, regulile, instrucţiunile de protecţie a muncii, actele normative şi juridice unionale şi internaţionale, ratificate de Republica Moldova, care stabilesc cerinţele de securitate şi igienă faţă de organizarea muncii, mijloacele de producţie, procesele tehnologice, locurile de muncă etc.

Organele de stat care au responsabilitatea de a elabora legi, acte normative și a controla respectarea tuturor actelor legislative în domeniul sănătății și protecției muncii sunt:

Ministerul sănătății, Inspecția muncii, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova.

Legile, standardele, normele, regulile, instrucţiunile de protecţie a muncii sunt obligatorii tuturor organelor de stat şi organelor economice întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, tuturor persoanelor oficiale şi angajaţilor.

Odată cu apariția acestor Legi termenul de “protecția muncii” a fost înlocuit cu cel de “sănătatea și securitatea în muncă” (SSM) așa cum este definit în lege.

Pentru informații suplimentare accesează linkul de mai jos:

PROFILUL NAŢIONAL PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

https://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---ed_protect/---protrav/---safework/documents/publication/wcms_208238.pdf

Răspunderea pentru încălcarea legii și a altor acte normative de securitate și sănătate în muncă.

Conform art. 23 din Legea SSM nr. 186-XVI din 10 iulie 2008.

Persoanele cu funcții de răspundere și lucrătorii/muncitorii care nu respectă cerințele de securitate și sănătate în muncă poartă răspundere disciplinară, administrativă, materială și penală în modul stabilit de legislație.

Răspunderea disciplinară (art. 206 CM) este sancțiunea care se aplică de angajator față de lucrător pentru încălcarea disciplinei de muncă. Sancțiunile disciplinare sunt: avertisment, mustrare, mustrare aspră, concediere. Pentru aceiași abatere nu se poate aplica decât o singură sancțiune.

Răspunderea administrativă (art. 55 Cod contravenţional, 31.05.2009)

Încălcarea cerinţelor actelor legislative şi normative din domeniul SSM:

- Se sancţionează cu amendă 100-140 UC aplicată persoanei fizice;

200-350 UC pers. cu funcţii de răspundere

350-450 UC pers. juridice.

- Aceleaşi acţiuni săvârşite asupra minorului:

120-150 UC;

250-350 UC;

400-480 UC;

Răspunderea materială (art.18, Legea SSM nr. 186 din 10.07.08) se aplică dacă angajatorul sau lucrătorul a cauzat, în legătură cu exercitarea obligațiilor sale de muncă un prejudiciu material și/sau moral celeilalte părți repară acest prejudiciu conform legii.

Îndemnizaţia unică în cazul reducerii capacităţii de muncă sau decesului lucrătorului în urma unui accident sau a unei boli profesionale. (Repararea pagubei se face la casa naţională)

Aşadar, îndemnizaţia unică din contul unităţii va fi:

1. Reducerea capacităţii de muncă a salariatului : salariul mediu lunar pe ţară pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii de muncă, dar nu mai puţin de un salariu anual al accidentatului.

2. Decesul salariatului: salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi,pe care acesta nu i-a trăit până la vârsta de 62 ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.

Dacă accidentul a avut loc şi din cauza lucrătorului, se aplică răspunderea mixtă în dependenţă de gradul de vinovăţie al accidentatului.

Răspunderea penală (art. 183, aliniatul 1, CP)

Încălcarea de către o persoană cu funcţii de răspundere a Normelor de SSM, dacă acestea au provocat accident de muncă (accidente grave, mortale, colective, avarii, explozii, etc.) se pedepseşte:

1. Cu amendă 200-500 UC;

2. Lucru în folosul comunităţii 100-200 ore;

3. Închisoare până la 2 ani.

Conform art.183,alin.2 din CP, persoanele pedepsite cu închisoare, timp de 3 ani, nu pot ocupa un post de conducere.

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008

Articolul 19 Obligaţiunile de bază a salariatului/lucrătorului

Fiecare lucrător este obligat:

1. Să-și desfăşoare activitatea în conformitate cu pregătirea profesională şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională nici propria persoană şi nici alte persoane care ar putea fi afectate de acţiunile sau de omisiunile lui în timpul lucrului.

2. Pentru realizarea dispoziţiilor alin.(1), lucrătorii sânt obligaţi:

a) să utilizeze corect maşinile, aparatele, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;

b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie pus la dispoziţie şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;

c) să excludă deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de protecţie ale maşinilor, aparatelor, uneltelor, instalaţiilor, clădirilor şi altor construcţii, precum şi să utilizeze corect aceste dispozitive;

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă pe care au motive întemeiate să o considere un pericol grav pentru securitate şi sănătate, precum şi orice defecţiuni ale sistemelor de protecţie;

e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului orice caz de îmbolnăvire a lor la locul de muncă sau orice accident de muncă suferit de ei;

f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atâta timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de inspectorii de muncă sau pentru a da posibilitate angajatorului să se asigure că mediul de lucru este în siguranţă şi nu prezintă riscuri profesionale în activitatea lucrătorului;

g) să însuşească şi să respecte instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă.

Articolul 20 Drepturile de bază a salariatului/lucrătorului.

Fiecare lucrător este în drept:

a) să aibă un post de lucru corespunzător actelor normative de securitate şi sănătate în muncă;

b) să obţină de la angajator informaţii veridice despre condiţiile de lucru, despre existenţa riscului profesional, precum şi despre măsurile de protecţie împotriva influenţei factorilor de risc profesional;

c) să refuze efectuarea de lucrări în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa până la înlăturarea acestuia;

d) să fie asigurat, din contul angajatorului, cu echipament individual de protecţie;

e) să fie instruit şi să beneficieze de reciclare profesională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din contul angajatorului;

f) să se adreseze angajatorului, sindicatelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea problemelor ce ţin de securitatea şi sănătatea în muncă;

g) să participe personal sau prin intermediul reprezentanţilor săi la examinarea problemelor legate de asigurarea unor condiţii de lucru nepericuloase la postul său de lucru, la cercetarea accidentului de muncă sau a bolii profesionale contractate de el;

h) să fie supus unui examen medical extraordinar potrivit recomandărilor medicale, cu menţinerea postului de lucru şi a salariului mediu pe durata efectuării acestui examen.

i) să se odihnească, asigurat prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin reducerea timpului de muncă pentru unele profesii şi categorii de salariaţi, prin acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite;

Munca persoanelor în vârstă de până la 18 ani.

Lucrătorii care nu au atins vârsta de 18 ani sunt angajați numai după ce au fost supuși unui examen medical preventiv. Norma de lucru pentru minori se stabilește conform normelor generale de muncă proporțional cu timpul de lucru redus. Durata săptămânală a timpului de muncă pentru minori constituie:

a. 24 de ore pentru minorii în vârstă de la 15 până la 16 ani;

b. 35 de ore pentru minorii de la 16 până la 18 ani;

Se interzice atragerea la muncă a minorilor în zilele de odihnă. Minorii beneficiază de un concediu de odihnă anual suplimentar plătit cu durata de 4 zile calendaristice.

Este interzisă utilizarea muncii minorilor la lucrările cu condiții de muncă grele, periculoase, în subterane, cu substanțe toxice, etc.

Nu se admite transportare manuală de către minori a greutăților care depășesc normele maxime stabilite, după cum urmează:

- bărbați – 16kg

- femei – 7kg ( 10kg în cazul a cel mult 2 operații pe oră)

Accesați linkul de mai jos pentru a face cunoștință cu prevederile

LEGII Nr. 186 din 10-07-2008 Securităţii şi sănătăţii în muncă

https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=110580&lang=