1 decembrie 1918, Alba Iulia
Pun pariu că multă lume știe deja ce sărbătorim pe 1 Decembrie, corect? Așa este! Pe 1 Decembrie sărbătorim Marea Unire. Ziua în care toată România a venit laolaltă, dar 1 Decembrie înseamnă mai mult de atât.
Pe 1 Decembrie 1918 s-a întâmplat minunea pe care toți românii o așteptau. Ziua Națională a României a fost sărbătorită între anii 1861-1866 pe 24 ianuarie, între anii 1869-1947 pe 10 mai, apoi, între 1948-1989, pe 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, publicată în Monitorul Oficial la 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept zi națională și sărbătoare publică în România.
Cu siguranță au existat multe încercări nereușite înainte, însă românii noștri nu au renunțat nici chiar în cele mai nefavorabile situații. Au tot încercat până au reușit ca toată România să cânte imnul național ca o singură țară. Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Acesta fiind și scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei.