Încep acest proiect personal, despre care am pomenit în postările mele anterioare, cu o mare bucurie în suflet că voi putea lăsa moștenire generațiilor viitoare, un exemplu de inițiativă și spirit antreprenorial din perioada sfârșitului secolului XIX și începutului secolului XX, în înima țării, mai precis într-o transilvanie subjugată de imperiul austr-ungar.
Acceasta, cu toate foarte marilor greutăți, familiile românești au reușit cu multă, multă încăpățânare să-și păstreze identitate, religia și credința că valoare unei familii constă în a aduce prosperitate cât mai multă în propria familie în primul rând dar și comunității din care făcea parte, în general foarte unită prin legăturile strânse de rudenie dintre membrii acesteia, în primul rând prin cinste, seriozitate, respect și o puternică credință în Dumnezeu, că El le poate da tot ce-și doresc, dacă credința lor este puternică și respectă cu sfințenie, de la bun început cele 10 porunci, și multe altele care de-a lungul timpului au derivat din acestea, prin menținerea cu sfințenie a acestora în familie, între rude și în comunitate în final, lucru care s-a perpetuat în toate familiile întemeiate pe diverse grade de rudenie, în cursul a peste o sută de ani de la întemeierea micii comunități de către străbunicii mei.
Până în vremea copilăriei și adolescenței mele, când de obicei toamnna, înaintea începerii școlii, mergeam de la Teaca, pe jos până pe Podirei, pe scurtătura de la Hertai, cu mama, tata și sora la bunicii din partea mamei, „mama tână” și moșu Ion, după un popad de odihnă la bunicii din partea mamei, mama Tie comunitatea s-a extins către vatra satului Archiud,
Terenurile de pe Podirei, pe care le-au luat în arendă și le lucrau, la început fiecare familie, iar pe măsură ce familia începea să prospere, prin multă muncă, sudoare și mari sacrificii, să cumpere mare parte din terenurile pe care le lucrau, cătunul numărând peste 20 de case, la final.
Desigur, că gospodăriile „întemeietorilor acestei comunități” au dispărut pe parcursul ultimilor 40 de ani, dar au rămas amintirile și poveștile despre ei. Încă !!!
Scriu acest preambul al proiectului meu, cu o mare speranță să adunăm cât mai multe povești ale familiilor care au format această mică comunitate de oameni harnici și cu credință în dumnezeu, prin implicare nemijlocită a urmașilor acestora care pot aduce multe documente, imagini și fapte petrecute pe acest „mic teritoriu” al „raiului” străbunicilor, bunicilor și părinților noștri.
Sunt sigur că demersul meu va fi privit cu scepticism la început dar țin să cred cu încăpățânare se se vor alătura acestuia oameni de valoare din comunitatea archiudului, poveștile voastre putând să fie o bună sursă de inspirație pentru cei pentru care condeiul curge în mod natural și inspirat, provocarea „surpriză”, fiind fără doar și poate cunoscutei scriitoare și multilateral de expresivă în multe domenii culturale, Melania Cuc, buna mea verișoară, pe care o salut și o îmbrățișez pe această cale.
Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli de exprimare, formulare și redactare dar acest text, ca multe altele au fost scrise sub presiunea enormă a timpului, povestea mea începând să prindă contur, urmând ca poveștile voastre să le spuneți voi în continuare, nu de alta dar toamna se apropie cu pași grăbiți și fructele trudei mele ar fi păcat să se piardă, mai ales că după ea urmează și timpul „poveștilor spuse la gura sobei”.
Nu pierdeți ocazia, în vremea curățeniei dinaintea sărbătorilor să vă faceți timp să căutați în „cufărul cu amintirile familiei”. e păcat să se piardă și vă ofer ocazia de a fi părtași la acest proiect „ambițios pentru mine”, dar de ce nu și pentru voi?