O legendă (din latină legenda înseamnă „lucruri de citit”) este o povestire fantastică cu elemente istorice reale transmisă prin forma orală. Legenda este o narațiune populară în proză sau în versuri, în care se împletesc realitatea și ficțiunea.
Legenda, spre deosebire de basm, este strâns legată de un element cheie și se concentrează pe un loc, un obiect, un personaj, o poveste, se explică originea unor ființe, plante sau animale, desfășurarea unor momente istorice sau faptele unor eroi ș.a.m.d. Legendele combină fapte reale cu întâmplări imaginare, atât cele posibile cât și cele complet ireale. Ele au servit de obicei pentru a explica geneza sau producerea unor fenomene sau evenimente.
În limbajul comun, termenul a devenit sinonim pentru mit și se referă la ceva a cărei existență nu a fost niciodată dovedită.
1.Legenda meșterului Manole
Această baladă populară pornește de la o superstiție din folclorul românesc conform căreia pentru ca o construcție să reziste în timp trebuie să aibă o ființă zidită în temelii. Așadar, din legenda meșterului Manole putem afla modul în care el a zidit-o la mănăstirea din Curtea de Argeș pe Ana, după ce zidurile acesteia se surpau în fiecare noapte. Astfel, Manole a visat că zidurile nu se vor mai surpa decât dacă Manole o va zidi în temelii pe prima soție sau surioară care va veni în următoarea zi cu bucate. Conform legendei, prima femeie care a venit a fost Ana, soția sa, iar el a fost în fața unui conflict interior.
2.Legenda contelui Dracula
Una dintre cele mai cunoscute legende din România a fost creată de un irlandez. Este vorba despre Bram Stoker, care a scris romanul Dracula la finalul secolului al XX-lea. Conform versiunii originale a legendei, Dracula era un conte transilvan în vârstă de câteva secole. El locuia în ruinele unui castel aflat în munții Carpați, iar oamenii au făcut astfel legătura cu Bran. Pe măsură ce anii au trecut, legendele s-au înmulțit, la fel și interesul oamenilor pentru Dracula. Așa se face că în ultimii ani au fost lansate zeci de filme, printre cele mai cunoscute fiind Dracula 2000 ori Hotel Transylvania.
3.Legendele Lacului fără fund
Acest lac se află în Munții Șureanu și este plin de legende. Localnicii nu doresc să facă baie în acest lac deoarece se spune că pe fundul său s-ar afla un balaur care te trage la fund. De asemenea, o altă legendă afirmă că vulturii obișnuiau să ajungă în acest loc din dorința de a-și învăța puii să zboare. O altă legendă pornește din Al Doilea Război Mondial, întrucât se spune că tancurile germane care au intrat pe aici nu au mai ieșit niciodată.