Operatorii economici din județul Maramureș pot solicita includerea în planul de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 calificări profesionale, conform OME nr. 7436/19.11.2024 privind aprobarea calendarului etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat.
În conformitate cu OME nr. 7436/19.11.2024, privind aprobarea calendarului etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2025-2026, facem următoarele precizări:
1. Pentru învățământul preuniversitar dual, operatorii economici interesați, vor transmite până la data de 09 decembrie 2024, Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), solicitările de școlarizare, conform modelului de solicitare din anexa nr. 7 la ordinul OME nr. 7436/19.11.2024.
Operatorii economici pot solicita școlarizare prin învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, organizat după clasa a VIII-a, învățământ de zi, precum și pentru calificări profesionale de nivel 4, organizat la clasa a XI-a, învățământ cu frecvență de zi cu durata de 2 ani sau învățământ cu frecvență seral cu durata de 3 ani, cu respectarea prevederilor stabilite prin metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual aprobată prin OME nr. 5732/2022 și metodologia de acces și organizare a admiterii în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, aprobată prin OME 5733/2022.
Solicitările operatorilor economici se vor transmite la CNDIPT pe adresa de e-mail tvet@tvet.ro. Eventualele solicitări din partea operatorilor economici adresate unităților de învățământ, vor fi redirecționate cu celeritate către CNDIPT, cu respectarea termenului limită de 09.12.2024.
2. Pentru învățământul profesional, operatorii economici înaintează până la 09 decembrie 2024, unităților de învățământ profesional și tehnic, solicitările de școlarizare în învățământul profesional pentru anul școlar 2025-2026, conform modelului din anexa 6 la ordinul OME nr. 7436/19.11.2024. Unitățile de învățământ profesional și tehnic centralizează solicitările și înaintează Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, situația cu propunerile de cifre de școlarizare în învățământul profesional pentru anul școlar 2025-2026, conform anexei 5 la OME nr. 7436/19.11.2024, împreună cu contractele cadru încheiate cu operatorii economici parteneri, conform modelului stabilit prin anexa la OMENCS nr. 5033/29.08.2016, pe adresa de e-mail ioanbonat@yahoo.ro până la data de 16 decembrie 2024, într-o arhivă salvată cu numele școlii, în care se vor regăsi următoarele fișiere:
· anexa 5, atât în format Excel cât și semnată și scanată în format pdf
· anexele 6, scanate în format pdf
· contractele cadru, scanate în format pdf.
Operatorii economici din județul Maramureș pot solicita includerea în planul de școlarizare pentru anul școlar 2024-2025 calificări profesionale de nivel 3, conform OME nr. 6689/17.11.2023 privind aprobarea calendarului etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat.
Pentru învățământul preuniversitar dual, operatorii economici interesați, vor transmite până la data de 08 decembrie 2023, Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), solicitările de școlarizare, conform modelului de solicitare din anexa nr. 7 la OME nr. 6689/17.11.2023, pe adresa de e-mail tvet@tvet.ro.
Pentru învățământul profesional de 3 ani, operatorii economici înaintează până la 08 decembrie 2023, unităților de învățământ profesional și tehnic, solicitările de școlarizare conform modelului din anexa 6 la OME nr. 6689/17.11.2023.
Documente utile pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual:
Documente utile pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul profesional:
Azi, 14.12.2021, începând cu ora 14, s-a desfășurat online, cu ajutorul aplicației Google Meet, ședința Comitetului Local pentru Dezvoltarea Parteneriatului Social Maramureș (CLDPS MM). Ședința a avut ca temă, analiza și avizarea numărului de locuri propuse în învățământul dual și învățământul profesional pentru anul școlar 2022-2023.
În conformitate cu dispozițiile OME 5513/2021, la ședință au participat pe lângă membrii CLDPS, directorii unităților de învățământ propuse să școlarizeze prin învățământ dual, reprezentanții operatorilor economici care au solicitat școlarizare prin învățământul dual precum și ai unităților administrativ teritoriale pe raza cărora s-a solicitat școlarizare prin învățământul dual. Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic a fost reprezentat la această întâlnire de doamna inspector Simona Sandu, care, a prezentat principalele oportunități pe care le prezintă învățământul dual, cadrul legislativ și operatorii economici care au solicitat cifre de școlarizare pentru această formă de școlarizare.
Domnul Ioan Gheorghe Bonaț - inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic la IȘJ Maramureș, a prezentat unitățile de învățământ care își propun în oferta educațională pentru anul școlar 2022-2023, clase în învățământul profesional și dual, numărul de locuri și calificările pentru care au optat operatorii economici din județul Maramureș.
Au avut intervenții pe această temă, doamna inspector școlar general prof.dr. Anca Minodora Costin Hendea – președinte CLDPS MM, domnul prof.univ.dr. Constantin Cucoșel – vicepreședinte CLDPS MM, domnul ing. Zoltan Erdei – manager calitate și MESH la SC Eaton Electro Producţie SRL Sârbi, domnul Dănuț Decebal – viceprimar al comunei Fărcașa, domnul ing. Vasile Bîrle – administrator SC RALOM SRL, domnul Ovidiu Marius Morar – director la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureş, domnul prof. Victor Todoruț – director la Liceul Tehnologic „Transilvania” Baia Mare și domnul prof. Tudor Tămâian – director la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare.
Au participat de asemenea la discuții și la procedura de avizare a propunerilor de cifre de școlarizare în învățământul profesional și dual pentru anul școlar 2022-2023, reprezentanții instituțiilor din Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social al Judeţului MARAMUREŞ: doamna Ioana Zoicaș Teodorescu – consilier afaceri europene, Instituția Prefectului – Județul Maramureș, doamna Mihaela Muntean – inspector superior, Consiliul Județean Maramureș, doamna Ștefania Donca – consilier superior, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Maramureş, domnul Mircea Onea – consilier, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş, doamna Tatiana Sasu – organizator formare, Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, doamna Gabriela Furău – manager, SC GRUP CERNEȘTEAN SRL, domnul Florin Crișan – manager service, ATP Motors Baia Mare și domnul Petre Mitru – administrator, SC Multinet SRL Baia Mare.
Au participat cu statut de invitat: domnul Ioan Mureșan - consilier primar, Municipiul Baia Mare, doamna Viorelia Maria Vele - director, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Fărcașa, domnul Ionică Grigorescu - reprezentant ITALSOFA și doamna Maria Daniela Deceanu - director adjunct, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare.
Documente utile: