Ediția a III-a, 2023
Ediția a III-a, 2023
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a organizat vineri, 10 martie 2023, începând cu ora 10, videoconferința „Perspective în învățământul tehnologic – Învățământul preuniversitar DUAL”, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, autorităților publice locale și ai mediului de afaceri din România și Republica Moldova.
Acest proiect are la bază Legea nr. 66/2019, prin care ziua de 11 martie este instituită în România drept „Ziua Națională a Meseriilor”. Evenimentul a fost transmis live pe pagina de facebook a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, https://www.facebook.com/ISJMM.
Prin Legea nr. 66/2019 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 22 aprilie 2019, ziua de 11 martie este instituită ca „Ziua Națională a Meseriilor”. Ministerul Educației, inspectoratele școlare, instituțiile de învățământ, precum și Parlamentul, Președinția României, Guvernul, celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale organizează, cu ocazia Zilei Naționale a Meseriilor, evenimente educaționale pentru promovarea învățământului profesional și tehnic, precum și a meseriilor.
În conformitate cu articolul 2 din legea de mai sus, perioada de 30 de zile calendaristice anterioare Zilei Naționale a Meseriilor, Ministerul Educației, inspectoratele școlare și instituțiile de învățământ organizează, în parteneriat cu operatorii economici interesați, campanii de comunicare publică pentru promovarea învățământului profesional și tehnic, precum și a meseriilor.
La nivelul județului Maramureș, în perioada 7 – 11 martie 2022, este prevăzută Campania de promovare a învățământului profesional, intitulată „Meseria face diferența”, în care unitățile de învățământ care au ofertă educațională pentru învățământul profesional, inclusiv DUAL au planificate activități de promovare, cu respectarea strictă a legislației și a măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Ce știi despre calificările de nivel 4 obținute prin absolvirea liceului - filiera tehnologică?
Ce știi despre calificările de nivel 3 obținute prin școala profesională?
Pentru informații în vederea orientării școlare și profesionale click aici!!!
Oferta educaţională pentru anul școlar 2022 – 2023 la clasa a IX-a - învăţământ profesional și clasa a IX-a - Liceu zi - filiera tehnologică, a unităţilor de învăţământ din județul Maramureș, poate fi consultată prin click aici!!!
Ioan Gheorghe Bonaț - inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a marcat „11 martie - Ziua Națională a Meseriilor” prin organizarea unei dezbateri intitulată „Meseria face diferența”, având ca invitați reprezentanți ai operatorilor economici, unităților de învățământ, Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș, Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș și Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic, cu scopul promovării învățământului profesional, respectiv a meseriilor și calificărilor dobândite prin învățământul profesional, inclusiv DUAL.
Dezbaterea „Meseria face diferența” organizată de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în data de 11 martie 2021, orele 12-14, s-a desfășurat fără public, în sala de evenimente ATP Tech Center fiind transmisă live pe pagina https://www.facebook.com/ISJMM. Această acțiune a avut ca invitați, online, directorii unităților de învățământ gimnazial, diriginții și elevii claselor a VIII-a precum și părinții acestora, fiind vizate următoarele aspecte:
Direcțiile de dezvoltare socio-economică și profesională a județului Maramureș
Rolul operatorilor economici în dezvoltarea învățământului profesional și tehnic
Școala – factor determinant în formarea profesioniștilor de mâine
Ionel Bogdan - președintele Consiliului Județean Maramureș, prof.dr. Anca Minodora Costin Hendea – inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, prof. Ioan Muntean – inspector școlar general adjunct, prof. Vasile Grațian Pop – inspector școlar general adjunct, Oana Mihaela Oșanu – director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș, Felician Ciceu – primarul comunei Dumbrăvița, Florentin Tuș - președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Octavian Diciuc – șef serviciu în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș, Florin Crișan – director service în cadrul ATP GRUP, Bogdan Măricuța – manager Academia de Training din cadrul UAC Dumbrăvița, Zoltan Erdei – manager calitate în cadrul EATON ELECTRO PRODUCȚIE Sârbi, Raluca Ceaunică – specialist comunicare ARAMIS GROUP Baia Mare și Crina Georgeta Buda - director al Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, au avut intervenții de la pupitrul sălii de conferință sau online.
Moderatorul dezbaterii a fost Ioan Gheorghe Bonaț - inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
Imagini și instantanee video de la dezbaterea „Meseria face diferența”: