Grigore C. Moisil

marți, 26 februarie 2008

Grigore C. Moisil avea ceea ce azi se numeşte carismă. Impresia puternică asupra mea a produs-o prin audierea dânsului la conferinţe şi prezenţa ca lider al domeniului la festivităţile de premiere ale Societăţii de matematici. Nu aveam televiziune încă. TVR a apărut prin 1957 şi de atunci apariţiile televizate ale profesorului Moisil au devenit cel mai îndrăgit mod de popularizare a ceea ce numim acum tehnologia informaţiei.

Carisma lui Moisil se manifesta şi prin punctarea cuvântărilor publice cu numeroase vorbe de duh sau remarci pe placul publicului. Îmi amintesc că la o masă festivă la închiderea unei olimpiade naţionale în 1957 a început vorbind despre "prostul obicei de a strica pofta de mâncare a mesenilor cu cuvântări lungi şi plicticoase". Nu am uitat niciodată remarca sa şi de câte ori nu am constatat pe pielea mea cât de multă dreptate avea profesorul Moisil. Eram prin 1980 în China când amfitrionul a ţinut un toast de ... 65 minute, timp în care pe masă ne aşteptau bunătăţi alese ale bucătăriei chineze....

Primele întâlniri cu Grigore C. Moisil mi-au marcat destinul. M-au convins să aleg o facultate care să-mi permită să lucrez în domeniul calculatoarelor.

L-am reîntâlnit peste câțiva ani pe profesorul Moisil mai întâi la MECIPT, apoi în cadrul implicării mele în viața profesională și științifică a acelor ani.

Am descoperit un nou Moisil, nu numai cel care promova calculatoarele și cibernetica și îi indemna pe tineri să li se dedice. L-am descoperit pe mentorul unor cercetări avansate pe care le iniția și sprijinea cu toate puterile. La Timișoara la MECIPT a venit destul de des. Întâi să vadă calculatorul, apoi să o introducă pe Erika Domokos care dezvolta un program de traducere automată din engleză în Română, apoi cu un celebru profesor de cibernetică de la Moscova.

Jucărie pentru academicieni

La un din primele vizite la proaspătul pus în funcțiune MECIPT, academicianul Moisil observă cu umor că lipsește o ”jucărie” pentru academicieni. La vizibila noastră mirare, ne-a explicat că academicienii sunt oameni care au făcut multe lucruri bune în viața lor, dar ajung în academie la o vârstă înaintată când nu mai pricep întotdeauna ce le explici. Calculatorul MECIPT era impresionant, avea 2000 tuburi electronice vizibile pe panoul frontal (vezi fotografia), dar părea mort, deoarece nu se mișca nimic. ”Puneți niște becuri care să se aprindă și să se stingă, o jucărie pentru academicieni!” a adăugat dânsul cu umor. În următoarele zile lămpi cu descărcare în gaze au fost montate pe registrul sumator aflat din fericire bine plasat frontal și calculatorul ”a prins viață”. Evoluția calculatoarelor a făcut ca dimensiunea lor să fie din ce în ce mai mică, dar întotdeauna un led care pâlpâie ”jucăria pentru academicieni” modernă ne arată că se întâmplă ceva și calculatorul nu s-a oprit. Eu aș numi acest led, ”lampa lui Moisil”.

L-a reîntâlnit apoi relativ frecvent pe Grigore C. Moisil la conferințe și sesiuni de comunicări, la centrul de calcul al Universității București unde ne invita să schimbăm opinii cu colegii de acolo, la nou înființata Comisie Guvernamentală pentru dotarea cu echipamente de calcul. Mai mult chiar de câteva ori împreună cu Vili Lowenfeld l-am vizitat acasă undeva pe strada Armenească.

Era omniprezent și peste tot cu o putere de convingere extraordinară, însoțită de umor, pleda pentru calculatoarele electronice.

Are cuvântul tânărul …

Popularitatea extraordinară a profesorului Moisil a condus și la un număr mare de povestiri de natură anecdotică despre dânsul. Una dintre ele era că adormea imediat la ședințele numeroase la care era invitat și nu-l interesau toate. Era citat că ar fi spus: ”Nu se poate să nu crezi în vise. Am visat odată că eram la o ședință la academie și când m-am trezit … chiar acolo eram!”. Eram curios să văd dacă este un mit sau era adevărat că adormea la diverse întruniri.

Prin 1964 aflând că împreună cu colegul Dan Farcaș de la MECIPT ne ocupăm de o știință nouă – bionica – ne-a invitat să prezentăm rezultatele noastre conferențiind în fața unui auditoriu numeros în amfiteatrul Spiru Haret al Universității București. A început cu ”Are cuvântul tânărul inginer Vasile Baltac de la Timișoara, care ne va vorbi despre … ”. apoi s-a așezat în rândul întâi al sălii cu fața spre mine și … a adormit aproape instantaneu. Am fost complet distrus la gândul că nu am reușit să-i captez atenția, dar am continuat. Exact când am terminat însă s-a ridicat, mi-a mulțumit și a dat cuvântul ”tânărului matematician Dan Farcaș” și … adormit din nou. M-am mai liniștit puțin, apreciind că probabil este foarte obosit.

Spre surprinderea mea, la sfârșit a rezumat foarte clar ce am zis fiecare dintre noi. Pentru mine din acel moment a fost clar că profesorul Moisil nu dormea la întâlniri, aparentul somn era numai o formă de concentrare pentru a recepționa mai bine informația transmisă de vorbitori.

Dispariția dansului in anul 1973 a lăsat un gol care nu a fost niciodată umplut de o altă personalitate de anvergura dânsului.

Computer Pioneer

Ca membru IEEE Computer Society am aflat că prestigioasa societate va face pentru prima dată o excepție și va acorda unor personalități din estul Europei medalia de onoare Computer Pioneer post-mortem. L-am propus în numele Asociației pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor pe Grigore C. Moisil și medalia a fost înmânată de directorul executiv al IEEE Computer Society doamnei Viorica Moisil într-o emoționantă ceremonie organizată de noi la Palatul Elisabeta în mai 1996. Titlul de Computer Pioneer onorează memoria profesorului Moisil, dar și România. Printre cei cărora le-a fost decernat se numără personalități ca Aiken, Bell, Cray,. Dijkstra, Moore, Lebedev. Contribuția mea la acordarea acestei importante distincții mondiale am considerat întotdeauna ca fiind un tribut plătit marelui om de știință și cultură român.

În anul 2006 Grigore C. Moisil ar fi împlinit 100 ani. Centenarul a trecut aproape neobservat. Câteva sesiuni comemorative fără rezonanță în mass-media și cam atât. O stradă nu foarte arătoasă din București și câteva licee de informatică îi poartă numele. Puțin pentru o personalitate care a făcut atât de mult pentru România.

În opoziție cu această ignorare a valorilor trecutului la noi îmi amintesc de sărbătorirea centenarului John von Neumann la Budapesta unde am fost invitat la o ședință solemnă a Academiei Ungare cu principal invitat președintele țării.

Pentru comentarii click aici