ciorna de a fi

între fata verde cu părul pădure și muma pădurii

cine sunt?

sunt un pământean efemer

în echilibru

între adolescență și matusalemic

între fata verde cu părul pădure

și muma pădurii

între Bach și Rammstein

între senin și negură

de regulă

sunt un echilibru de antonime

Urăsc doar Patul lui Procust

trecere

fir de nisip

lăcrimând din clepsidră

... uneori numărătoarea-i junețe

alteori

senectute

uneori

jale de bucium

alteori

„Capriciile” lui Paganini

uneori

floare roșie de câmp

alteori

pin de piatră

... iar mărgelele abacului

înșiră anotimpuri sufletești

repetitiv armonice

ori dizarmonice

în zbatere efemeridă

primăvară de mugur verde

arșiță de galben strălucitor

lacrimă ruginie de frunză tristă

și pustiu de alb înghețat

... iar verdele-n patru foi

ursește pe-o ramură de măslin

ancestru

e o iluzie

sunt pădure

și îmi șuieră vânt pustiitor

printre crengile dezgolite

de lacrimi de gheață

noaptea crivățului de bocet stelar

înghesuită

printre muguri de verde speranță

sunt aici

sunt departe

este vis

ori

realitate

sunt ...

doar

un ram ancestral

ale cărui inele

scrijelesc existența

cu mugur

cu rod de iubire

cu sterp

cu pustiu

și canon

copilărie

mi-e dor

să mă nasc

la senectute

și ...

apoi ...

să învăț

tabla înmulțirii

de zâmbete și bucurii

șotronul

printre năzdrăvănii

zborul

în scrânciob

spre năzuințe

iubirea

la sânul candorii

în ritm

de murmur matern

„Când a văzut-o-ntâia dată

El mintea după ea-și pierdea

Apoi, pierzându-și-o pe toată

S-a și căsătorit cu ea.”

Dimitrie Spilca

Interviu cu Doina SPILCA

Ioan POPOIU: Aș vrea să-ți mulțumesc, mai întâi, pentru bunăvoința de a răspunde întrebărilor acestui interviu, în numele cititorilor revistei LOGOS ȘI AGAPE.

Cum au fost copilăria și adolescența?

Doina SPILCA: Ursitoarea a fost trimisa Euterpei, m-a ursit cu hobby-uri. Copilăria și adolescența s-au dus. De cele ce s-au dus, numai de bine!

Ioan POPOIU: Acum ai început să scrii versuri?

Doina SPILCA: Versuri? Doar gânduri, semne de carte pentru fiecare filă de suflet, vârf de peniță într-un insectar de viață.

Ioan POPOIU: Cum este „dulcea pasăre a tinereții”?

Doina SPILCA: Răzvrătire – candoare.

Ioan POPOIU: Unde începe maturitatea?

Doina SPILCA: În plan spiritual.

Ioan POPOIU: Există un secret al existenței care ne-ar face fericiți?!

Doina SPILCA: Ne vom petrece spre lut căutând „secretul”, ne vom lamenta mereu că-i tainic și nu-l găsim. De ce-l ferecăm „secret”, de ce nu-l numim sănătate, spiritualitate, senin, zâmbet, normalitate?

Ioan POPOIU: Să vorbim despre poezie! Cum definești poezia?

Doina SPILCA: Esențializare, Univers în bob de slovă.

Ioan POPOIU: Literatura, arta, poezia ce loc ocupă în viața noastră?

Doina SPILCA: Locul pe care îl oferim noi.

Ioan POPOIU: Îți place Shakespeare?!

Doina SPILCA: E imposibil să nu-mi placă Shakespeare. E imposibil să nu-mi placă Eminescu.

Ioan POPOIU: De ce vibrăm atât la ROMEO ȘI JULIETA?!

Doina SPILCA: Emoționează mitul iubirii sacre, jertfa supremă și, de ce nu, „armonia antonimului” junețe – maturitate.

Ioan POPOIU: Și HAMLET? Am putea trăi fără prințul nefericit al Nordului?!

Doina SPILCA: Nu trăim fără el. Și noi ezităm între suspiciune și certitudine.

Ioan POPOIU: Cum percepi poezia ta?

Doina SPILCA: Alean, taină, dodii, griuri.

Ioan POPOIU: Ai un mesaj anume?

Doina SPILCA: Să nu ne rinocerizăm.

Ioan POPOIU: Publici puțin, ești foarte discretă, de ce?

Doina SPILCA: Tac atunci când nimic nu am a spune.

Ioan POPOIU: Poezia ar putea salva lumea?

Doina SPILCA: Poezia ar salva lumea, dar … lumea nu dorește să salveze poezia.

Ioan POPOIU: Cum vezi viitorul nostru, al oamenilor? Mai există viitor?

Doina SPILCA: Dacă vom rămâne solari în lumea glacială.

Ioan POPOIU: Doina, în încheiere, te rog să ne spui cum te vezi tu? Cine este Doina Spilca?!

Doina SPILCA: Confortabil ca observator – disconfort în prim-plan.

A consemnat,

19 aprilie 2019

Surprinzător și emoționant răspunsul scriitorului Pavel Rătundeanu – Ferghete la încercarea mea, un surâs în ac de umor, de a-l sorcovi pe Ben Todică!

Mulțumesc, Pavel Rătundeanu – Ferghete!

„Căutare după mere pădurețe” întru mulți ani!

***

La multi ani!

Ța, ța, ța, căpriță, ța,

Asta-i capra din Banat

și conduce un Trabant

pân' la capra australă

în marsupiu cu beteală!

Ța, ța, ța, căpriță, ța!

La anu' și la mulți ani!

Doina Spilca

***

CĂ NOI O SEAMĂ DE SAMĂ SCRIEM DULCE DOINĂ DE POMINĂ

Doamna profesoară Doina Spilca scrie cu suflet, sufletește,

de omenie gen floare de colț de Românie

în culori de liniște, blajin, CAZANIE care sănătos încăpățânat sănatos, în culorlle păcii și muncii, de Făt-Frumos-Hristos, luminos,

în culori de bine și de ce ni se cuvine,

cum rar se mai scrie clasic omenesc, Floare de colț pe ștei, comoară rară și sub tei înfloriți pe alei,

cu Doamne ajută, scrie fără moarte, că scrie dialectic, artă, de biserică, și de Maică Precestă

scriind artă,

în figuri cu stiluri, cu spirituale aventuri

pe claviaturi sărbătorești,

claviaturi de pian,

că artistic, noi o seamă, de samă,

noi artistic, nu trăim în van,

că nu facem degeaba umbră pământului,

pe altarul soarelui,

pe imensa tablă de șah al pământului.”

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

„On September 8th it was Mary Gross's Birthday. Some years back I created a painting for her. I think she is the woman with the most interesting eyes. Then the process of creating the painting was made into a video. Here they are!”

Jerry W McDaniel

Două prezentări video, editate de mine, rulează în I.C. ART Gallery din Encino, California.

Galeria de artă a fost fondată în 2011 de Ileana Costea, profesor la Universitatea de Stat din California, Northridge (CSUN). Ea este licențiată în Arhitectură și Urbanism de la Institutul Ion Mincu din București, România și masterat în artă în proiectare industrială și doctorat în teoria deciziei și rezolvarea problemelor de la UCLA.

I.C. ART Gallery a fost înființată pentru a-l reprezenta pe artistul eterogen american Jerry W. McDaniel. Galeria a fost situată inițial în Palm Springs, California, în perioada 2011-2015, a fost apoi mutată în Los Angeles, Ileana transformându-și reședința într-o casă-galerie (care poate fi vizitată doar cu programare). Are o altă galerie la Paris. În fiecare an, Ileana petrece câteva luni călătorind, mai ales în Europa, dar și în Asia, Australia și Noua Zeelandă, participând și organizând evenimente de artă și târguri de artă și acționând ca agent de artă.

„The Traveling Painter” prezintă picturile inspirate din vacanța pictorului Jerry W. McDaniel în Europa.

”The Triumphant Red” este pictura inspirată de rochia verde pe care sărbătorita a primit-o în dar, deși ea își dorea una roșie. Dorința i-a fost îndeplinită, dar sub forma unui tablou.

Ileana Costea, PhD, I.C. ART Director

Ileana Costea , PhD

Ileana is a professor at California State University, Northridge (CSUN). She has a degree in Architecture and Urban Planning from the Ion Mincu Institute in Bucharest, Romania, and a Master of Art in Industrial Design and a PhD in Decision Theory and Problem Solving from UCLA.

With a strong artistic and cultural background, Ileana has always been interested in art. In parallel with her manufacturing engineering profession, her passion for art has been demonstrated in many ways. She is an art collector and promoter. She has donated art to CSUN and other non-profit institutions. She has organized and curated art exhibitions and events, made numerous presentations, and written articles on various art topics.

In 2011 Ileana started an art gallery, I.C. ART, to represent the American heterogeneous artist Jerry W. McDaniel. The gallery was originally located in Palm Springs, California, from 2011-2015. The gallery was then moved to Los Angeles, with Ileana transforming her residence into a house-gallery (which can be visited by appointment only). She has another gallery in Paris. Every year Ileana spends a few months traveling — mostly in Europe, but also in Asia, Australia and New Zealand — attending and organizing or participating in art events and art fairs and acting as an art agent.

Ileana is an educator who teaches, among other courses, computer aided design. She’s also a journalist who has published over 60 articles, the author of three books, a skilled event planner, and a very charismatic public speaker. In addition to representing Jerry W. McDaniel with her I.C. ART gallery, she collaborates with him on the computer side of the art (digital experiments, advertisement material, animations, and videos). For more advanced computer work she and Mr. McDaniel have collaborated with a gifted young designer from Romania, Bogdan Alexandru Ungureanu. For videos she has collaborated with Ben Todica, a journalist, author of two books, and movie-maker from Melbourne, Australia, and with Doina Spilca, an expert in YouTube design, from Bucharest, Romania.

Ileana is currently working on Volume II of her collected articles and on a book about the art of Jerry W. McDaniel called “My Illustrator’s Era”. On the latter project she is collaborating with a former student of Mr. McDaniel’s, Elizabeth A. Sheehan, a cultural anthropologist with a Ph.D. from the City University of New York.

(Ro) Ca sa o cunoasteti putin mai bine pe minunata noastra (si f. talentata) Doina Spilca pun linkul unui interviu luat ei mai de mult de Ben Todica (realizator de emisiuni radio si TV din Maelbourne):.

Si are mai multe youtuburi frumoase. Iata cateva.

(En) So that you learn a little more about Doina Spilca who put together some youtube for Jerry W McDaniel's work I am giving you (above) the link to an interview with her taken some time ago by Ben Todica (who makes Romanian radio and TV shows in Melbourne). Doina also has several beautiful youtubes... I am only giving the links to some.

Ileana Costea

Interviu cu Doina Constanţa Spilca

România trăieşte timpuri simultane. Îşi trăieşte mai nou doar clipa, momentul, aproape că nu îşi aduce aminte ce a făcut aseară. Nu mai are istorie şi nici nu ştie dacă viitorul există. Desacralizare. Încolonare. Du-l pe român în deznădejde, rupe-i lumea interioară şi atunci faci ce vrei cu el. În toată această involuţie apar oameni dăruiţi spiritual, oameni aleşi, oameni marcaţi de conştiinţa pentru bunul simţ, respect pentru viaţă şi semeni, pentru frumos şi integritate - excepţii care ţin neamul. Şi cu cât vor fi mai multe conştiinţe, toate adunate, vor vindeca starea de neîncredere care bântuie ţara.

Şi în timp ce sistemul cultivă neliniştea, oameni ca Doiniţa Constanţa Spilca se retrag în interiorul eului, deschid calculatorul şi compun. Creează clipuri pline de sensibilitate şi frumos, armonie perfectă de imagine şi sunet, pornesc pe drumul speranţei, iubirii, credinţei. Spilca este un artist sincer şi serios, un bun observator. Ea este capabilă să scoată eleganţa, frumosul şi lumina din întuneric. Ea pare că a găsit drumul spre inimile noastre şi ne cucereşte de la o vreme încoace. Clipul ei intitulat “Poveste de iarnă” de pe situl scdoina o încununează. E un adevărat leac pentru cel în căutarea frumosului, un balsam pentru suflet.

Constanţa Spilca e din Timişoara şi ea crede cu adevărat în darul divin şi locul paradisiac, în locul frumuseţii pure şi al iubirii veşnice. Acolo unde cuvintele nu sunt capabile să transpună, în care doar o mâna divină sau un talent dăruit te poate conduce. Acolo o puteţi găsi pe artistă, care prin clipurile sale ne invită la a ne lepăda de ego-ul nostru, a ne curăţi de grijile lumeşti şi a ne îngemăna cu divinul.

Am căutat-o şi i-am cerut un interviu:

Ben Todică: Dragă Doiniţa, mulţi dintre spectatorii clipurilor tale ar dori să afle cine se ascunde în spatele acestor lucrări frumoase. Câte clipuri ai realizat până acum?

Doina Constanţa Spilca: Sunt multe, nu le mai ştiu numărul. Pe You tube sunt 16.

BT: Când ai început?

DCS: În copilărie îmi plăcea să pictez. Acum vreo 5 – 6 ani am început să mă familiarizez cu munca pe computer şi să-i descifrez tainele. Apoi am îndrăznit „să mă joc” cu imaginile.

BT: Cine ţi-a dat ideea?

DCS: La început, realizam felicitări pentru prieteni. Miniclipurile erau cadourile mele pentru zilele lor aniversare. Apoi, în 2009, poeta Mariana Gurza m-a rugat să îi ilustrez câteva poezii. Au fost câteva stângăcii realizate în power point. Abia după ce, un prieten, mentorul meu, mi-a explicat câteva reguli ale editării, clipurile au devenit mai „şlefuite”, au crescut calitativ. Îi rămân îndatorată, îi mulţumesc!

BT: Ce urmăreşti, unde vrei să ajungi prin ele?

DCS: Este un hobby, o metodă de a mă desprinde de mercantilismul acestei lumi şi de a mă refugia, câteva minute, într-o existenţă iluzorie a sublimului.

BT: Cum îţi alegi subiectul?

DCS: Subiectul vine spre mine. O imagine, o melodie, un eveniment care mă impresionează în mod profund, declanşează o trăire puternică, o poveste pe care, apoi, încerc să o transpun în imagini.

BT: Cine te finanţează?

DCS: Nu costă mult. E nevoie de un PC, de un program de editare video, destul de simplu, iar imaginile şi fondul muzical le găsesc pe site-urile gratuite, pe internet. Aşadar, investiţiile sunt minime.

BT: Clipul „Poveste de iarnă” mi s-a părut superb, mirific montaj! Fascinant dans de lumini, fulgi şi confeti! Tot universul e în sărbătoare, e într-un continuu dans al constelaţiilor, o baie de stele, o simfonie a dorinţelor care te poartă în vis?!!!

DCS: Îţi mulţumesc pentru aprecieri, ştiu că ele sunt sincere. Şi eu consider „Poveste de iarnă” cel mai reuşit clip al meu. Sunt mulţumită, în mod deosebit, de două momente ale clipului:

1) la min. 1:20, când apare semnul „∞” (infinit) pe care l-am imaginat NAŞTEREA, care poate să fie Crăciunul sau naşterea galaxiilor (în funcţie de convingerile fiecăruia, creaţionism sau evoluţionism). Acest moment poate imagina şi naşterea noastră, e steluţa care parcurge apoi întregul clip.

2) Finalul clipului, l-am imaginat, de asemenea, cu două interpretări: vremelnicia noastră pământeană, prin morişca timpului (are pe ea morişti mai multe şi mici, sunt ale fiecărui individ), şi câte o stea căzătoare pentru fiecare dintre noi, poate e prea incifrat, şi/sau bucuria vieţuirii, o ploaie de artificii, confeti,....

Zborul, valsul,... fulgilor, pe tot parcursul clipului, poate imagina bucuria din perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi zbuciumul nostru în această viaţă.

I l-am arătat unei cunoştinţe care este un antitalent artistic. S-a uitat la el, a spus că nu-i place, că nu a înţeles nimic şi l-ar nota cu nota 5 sau 6 (pe scara de la 1 la 10). L-am întrebat ce a simţit când s-a uitat la el. Mi-a spus „parcă am asistat la o şedinţă de hipnoză”. Mie mi s-a părut că a fost un compliment extraordinar la adresa clipului.

BT: Îţi mulţumesc, dragă Doina Constanţa Spilca, şi îţi vom urmări cu interes evoluţia pe site.

Crearea şi postarea clipurilor pe you tube este modul Doiniţei de a dărui. Atunci când citeşti comentarii pe site-ul artistului, de genul: “Felicitări! Un cântec excelent şi un video pe măsură. Emoţionant...! Felicitări Doiniţa! Ce efecte frumoase are! Tare mult aş vrea să ştiu cu ce program e făcut? Superb!!! Mulţumesc pentru delectare!!! Primăvară veşnică în suflet”!, nu poţi decât să fii mândru că există o speranţă, speranţa că vom fi scoşi din starea de griji şi nelinişte, din spaima teribilă în care ne aflăm şi să fiu convins că România viitorului va fi salvată de români “…ascultând de o altă raţiune, de cea a lui Dumnezeu." Dan Puric

Vremelnicia pământeană

Despre filmul „Drumul nostru – militarismul” de Ben Todică

Sunt omul din fața ecranului care privește și înțelege filmul, nu după canoanele artei cinematografice, ci după propriile-mi trăiri născute din fascinația peliculei.

Unii ierarhizează realizările cinematografice după locul de zidire a artei, în filmul occidental și filmul socialist, estic. Supremația pare să fie deținută de filmul vestic. Iubesc și cred în filmul estic, fără a nega o posibilă doză de subiectivism. Filmul estic era realizat cu mijloace artistice. Era pelicula metaforei, care incita imaginația privitorului. Unii vestici, când văd un film din socialism, preconceput, îl declară neinteresant și nu au răbdarea să urmărească realizarea artistică. O parte din filmele occidentale mi se par comerciale, fruste, la care nu prea ai ce „citi printre rânduri”, care trăiesc prin clișee.

Mulți sunt sclavii logicii binare, supersimplificatoare: capitalism versus socialism. Nu mai sesizăm nuanțele și discutăm la general despre socialism. Nu prea mai facem diferența dintre socialismul totalitar (unii teoreticieni ruși îl numesc „de cazarmă”) și socialismul democratic.

Vremurile vin ca tăvălugul peste noi cu o viteză amețitoare și nu mai avem tihna creării și a receptării. Muzica tinde să devină un zgomot de fond pentru alte activități, iar filmele sunt pretexte pentru nevoia de pop-corn.

În tot acest iureș, ARTISTUL își păstrează verticalitatea, respectul față de sine și de cultura adevărată.

Ben Todică este omul de cultură care, cu demnitate, a rezistat tăvălugului și a reușit să spargă falsele bariere ale culturilor est – vest și să devină OMUL celor două culturi sinergice.

În creația cinematografică „Drumul nostru – militarismul”, cineastul, prin har, se ridică deasupra filmelor documentare reci și le însuflețește, le transpune în adevărate bijuterii artistice, care transmit multă emoție.

Filmul lui Ben Todică rememorează istoria adevarată, cu sinceritate, cu naturalețe și ridică particularul, Ciudanovița copilăriei, la UNIVERSAL.

Pelicula cinematografică este modul artistului de a avertiza asupra pericolului nuclear, a militarismului, de a învăța din greșeli, de a trezi conștiințe. Militantismul autorului reprezintă arma spirituală pentru salvarea planetei.

Artistul nu privește cu mânie în urmă, doar semnalează cu o ușoară tristețe a metaforei:

„ – De la Cernobâl îți cad dinții?

– Da,...Dacă nu-ți ții gura”.

Imaginile aduc în prim – plan „dinții” copilei, persoanei mature si ai lui nenea Tibi, sugerându-ne devenirea noastră. Aparatul de filmat se oprește pe zâmbetul de pe chipul copilului. Balansul leagănului devine lent, parcă pentru a prelungi această perioadă a vieții, inocența copilăriei. Dar intervine, foarte sugestiv, sunetul lugubru, „vine lupul”, cadrul cu pădurea de pe munte. Această scena redă nefastul din istoria minelor de uraniu (particular) si „nefastul universal” care poate neantiza viața.

Același sunet ne alarmează și în imaginea copilei cu moneda în mână. Cineastul ne sugerează să reflectăm asupra supremației banilor în viața noastră. Unora, banii le pervertesc conștiințele, lăsându-se guvernați de mercantilism și nu de valorile morale, de educație. Banul este idolatrizat, a devenit valoarea supremă a planetei. Uităm că banul, ca simbol, are o valoare materială, că este răsplata muncii noastre și nu un mijloc de vânzare – cumpărare a sufletelor.

Cu câtă demnitate vorbește nenea Tibi despre munca lui. Iată, munca „zidește” și caractere, chiar dacă era în perioada socialismului.

În filmul lui Todică, unii oameni sunt la muncă, unii pe terasă „introduc aer în pahar”. Toți scormonim în hățișul vieții (metafora imaginilor cu găinile). Iar acest hățiș, la nivel mondial, este o imagine a discrepanței dintre zonele bogate, puternic dezvoltate, cu înaltă tehnologie și cele sărace, slab dezvoltate. Ce bine a surprins aparatul de filmat al lui Todică această tristă realitate in cadrul cu porcii și antena digitală!

Marele merit al filmului lui Ben Todică este acela că nu îngrădește imaginația privitorului ci, din contră, o stimulează!

Filmul este un strigăt, este pledoaria ființării, repetabila emoție a ciclului vieții (nașterea, maturitatea, senectutea), vremelnicia terestră a ființelor și speranța în perenitatea planetei.

Unii se duc, unii se nasc, alții se duc, alții se nasc ...