ÎNTEMEIERE ȘI RĂSPÂNDIRE

Începuturile Comunităţii Creştinilor se leagă nu de o persoană, ci de un grup de tineri teologi ce militau pentru înnoirea vieţii religioase. În vremurile grele de după Primul Război Mondial ei resimţeau cu amărăciune lipsa profunzimii spirituale. Cei 45 de întemeietori ai Comunităţii Creştinilor, între care Friedrich Rittelmeyer şi Emil Bock ca personalităţi de referinţă, au sărbătorit în septembrie 1922 prima celebrare a Actului de Sfinţire a Omului. Aceasta constituie momentul naşterii Comunităţii Creştinilor şi a fost premers de pregătiri importante, posibile doar prin ajutorul concret al lui Rudolf Steiner (1861-1925). În 1941, Partidul naţional-socialist a hotărât interzicerea Comunităţii. În ciuda închiderii lăcaşurilor de cult, a confiscării bibliotecilor şi a închiderii multor preoţi, ea a continuat să trăiască „în subteran” până în 1945. De atunci ea este reprezentată prin comunităţi de sine stătătoare sau filiale pe toate continentele.