Embedded Files
Cultura creştină începe la botez. Copilul are nevoie de însoțire până când, ajuns la maturitate, conștientizează valorile creatoare de bine, adevăr și frumos.Atunci când învăţăm să cântăm la un instrument, avem pe de-o parte orele de teorie, iar pe de altă parte orele de exercițiu. Tot aşa este și cu educaţia religioasă: orele de religie sunt completate prin închinarea comună în serviciul divin special pentru copii: Actul duminical pentru copii.În Actul duminical copilul aude Vestea bună a Evangheliei: Christos este Învăţătorul iubirii dintre oameni. Cine îl caută, îl va găsi! („Căutaţi şi veţi găsi, cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide!” Luca:11)Orele de religie nu au ca scop transmiterea unor conţinuturi confesionale. Preotul sau profesorul de religie conduce copilul, de-a lungul anilor de şcoală, prin întreaga cultură religioasă a omenirii. Astfel, se trece de la basme, povestiri despre plante şi animale, la mituri şi legende; din clasa a treia începe prezentarea Vechiului Testament şi, în continuarea lui, a Noului Testament. Până la Confirmare, copilul dobândeşte o orientare asupra vieţii lui Isus Christos și a semnificației Lui pentru om și Pământ.După Confirmare urmează punerea bazelor pentru formarea de opinii juste în confruntarea cu materialismul şi fenomenele lui însoţitoare; deschidere, interesfaţă de semenii şi respectarea demnității umane; cunoaşterea celorlalte religii ale lumii, responsabilitatea pentru propria viaţă religioasă etc.Exemplul personal dat de părinţi este o parte importantă a educaţiei religioase. Autenticitatea căutării lor spirituale este percepută de copii cu mare acuitate.
Moartea ne însoțeste de la prima respirație. Totuși, apropierea de momentul morţii este însoţită adesea de teamă şi de dorința de a o evita.În ultimele decenii tot mai puţini oameni îşi trăiesc ultimele clipe acasă, în sânul familiei. Ne punem tot mai mult moartea – acest moment esențial al vieții – în mâinile altora.A muri înseamnă a face experienţa desprinderii de ceea ce ne e drag dar și de lucruri ori situaţii care, de multe ori, nici nu ne sunt de ajutor. „De nu mori pân ce mori, putrezești dacă mori” spunea Goethe.Ce facem atunci când însoțim pe cineva spre prag? Ce întrebări, ce gânduri sunt juste, cum pot să îl ajut? Ce pot să fac în momentul în care cineva apropiat a trecut pragul? Ce sens are însoţirea sacramentală în preajma morţii? Care este drumul pe care îl va parcurge sufletul în continuare?La fel ca naşterea, şi moartea este un moment sacru. Moaşa care însoţeşte naşterea unui copil trebuie să cunoască tot ceea ce se petrece în acest eveniment. Ea trebuie să cunoască momentele dificile, solicitările la care este supus nou-născutul, condiţiile de viaţă cu totul noi la care trebuie să se adapteze. Cel pregătit profesional pentru a însoţi un muribund trebuie să cunoască şi el legităţile sufletului şi ale drumului pe care începe să păşescă acesta în afara trupului. Totuși, fiecare om e chemat să se apropie treptat de această temă de viață. Actele sacramentale din jurul morţii sunt mult mai mult decât obiceiuri „frumoase” sau ceremonii care conferă demnitate situaţiei. Ele sunt un ajutor concret atât pentru cel care păşeşte în lumea spirituală, cât şi pentru cei ce rămân în urma sa.Actele sacramentale celebrate pentru cei care se apropie de pragul morţii sunt: Sacramentul Eului / Spovedania, în care sunt revăzute momentele importante din viaţă, strădania de a înţelege şi a pune într-o lumină justă evenimentele vieţii, apoi Sacramentul comuniunii şi Ultima ungere. Ele pregătesc, în mod demn, momentul morţii.După deces: Înmormântarea este un proces în sine. Mai întâi este momentul Ultimei binecuvântări (în locul în care a survenit moartea, în fața trupului celui plecat) apoi, are loc Slujba de înmormântare la cimitir / crematoriu. Al treilea moment are loc la altar, prin Actul de Sfinţire dedicat defunctului. Evanghelia care se citește este din Marcu cap.16: „Iată… a înviat, nu e aici …”. Cel decedat este însoțit de rugăciunea întregii comunităţi. Astfel sufletul este condus la ieşirea din trupul pământesc spre lumea de lumină a spiritului.
„Noi nu suntem la sfârșitul creștinismului ci la începutul său” – Christian Morgenstern.Tot ceea ce face omul are urmări asupra mediului ambiant. Un creștinism practic se bazează pe conștientizarea responsabilității pe care o avem față de tot ce ne înconjoară. De aici, importanța cultivării elementului binefăcător, vindecător, a celei mai înalte spiritualități, în toate aspectele vieții.Comunitatea se implică pentru dobândirea unei conştienţe ecologice în structurile sociale moderne.
Comunitatea Creștinilor București / Str. Astronomului nr. 5, ap. 1Comunitatea Creștinilor Cluj / Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 36, ap. 5Seminarii de preoți
Page updated
Google Sites
Report abuse