Anul I de acreditare a cuprins 3 fluxuri de mobilități.
Mobilitatea elevilor la Școala Podstawowa z Oddziałami Integracyjnymi nr 6 w Siedlcach din SIEDLCE, POLONIA în perioada 23 – 29 APRILIE 2023
Elevii noștri au alcătuit un jurnal al activităților desfășurate în Polonia. Ei au relatat activitățile desfășurate în prima zi astfel:
"Am ajuns la școală parteneră la ora 9, fiind așteptați de elevi și profesori. Ne- au întâmpinat cu pâine și sare, fapt ce ne- a onorat.
Prima zi a fost dedicată activităților de cunoaștere și relaționare dintre noi și elevii polonezi, activităților culturale, descoperind multe informații noi despre Siedlce, Polonia și am participat la minunate jocuri de intercunoaștere, cooperare, dexteritate și atenție.
După-amiază am mers la bowling și ne-am simțit minunat, întărind prietenia noastră.
Am împărtășit gânduri, idei și multe zâmbete deoarece am clădit o prietenie sinceră pe care dorim să o continuăm cu elevii polonezi.
Am avut o zi minunată!!!" Echipa Erasmus
A doua zi în școala gazdă din Siedlce a fost dedicată învățării unor jocuri internaționale poloneze, românești, portugheze, turcești, italienești care au fost jucate în echipe mixte de elevi români- polonezi. Am colaborat și am învățat noi jocuri, întărind cunoștințele noastre culturale.
Dupa această activitate am participat la un work shop de gătit având ca temă bucătăria englezească. Fiecare dintre noi și- a preparat un burger englezesc și niște prăjiturele cu răvașe. Ne- a plăcut foarte mult!
O altă activitate deosebit de captivantă a fost Sensory Escape Room. Am avut de trecut niște probe practice de agilitate, simț tactil, auditiv, senzorial, vizual, la finalul fiecărei activități având un QR Code ce reprezenta mesajul final. Am participat și la o vânătoare de comori ce ne- a captat imediat.
După- amiaza a fost dedicată participării la un work shop Future labs și am descoperit imprimanta 3D și stiloul 3D. Am fost dornici să le încercăm și noi și bucuroși să realizăm niște produse folosind aceste instrumente.
Pe bună dreptate putem afirma că a fost o altă zi reușită sub egida marii familii Erasmus.
Echipa Erasmus
O altă zi minunată petrecută în Sliedce
Am avut parte de o zi culturală în care am descoperit cele mai importante obiective turistice din Sliedce, având cu noi un ghid bine pregătit. Astfel am vizitat catedrala veche a orașului, un edificiu impunător construit în stil neo gotic, muzeele, capela familiei regale ce a întemeiat orașul, primăria, turnul celebru prin arhitectură, statuieta Iatek ce tronează peste întregul oraș, statui celebre și stația de tren a orașului, cu o vechime semnificativă.
Cu toții am avut parte de provocări de- a lungul vizitelor deoarece ghidul ne- a pus sa ne descarcăm aplicația Action Bound și după fiecare obiectiv vizitat a trebuit sa răspundem la întrebări legate de acel obiectiv. Cu atât mai mult ne- a captivat totul!!!
Am avut parte de o veritabilă lecție de istorie locală! Noifamilia Erasmus!!!
A patra zi în Siedlce
Am început ziua cu jocuri digitale Blooket, Kahoot, Tiny. Am fost împărțiți în grupe mixte, români- polonezi, având QR coduri. A fost interesant și captivant!
Pe urmă am asistat la o activitate job shadowing având ca tematică Londra - așezare, steag, familia regală, obiective turistice, mâncare și am servit un ceai englezesc! Copiii au confecționat coroane regale pe care le- au decorat în stil propriu. A fost uimitor modul în care s- au pregătit pentru activitate. La finalul activității ne- am făcut poze cu toții, având un decor specific englezesc în sala de clasă.
Apoi am participat la o activitate interactivă la biologie, un laborator în care am descoperit la microscop anumite particularități ale cepei, ale ferigi pe care le- au putut vedea și la videoproiector deoarece microscopul era conectat la computer. A fost foarte interesant.
La finalul activității din școală, am participat la o terapie senzorială cu muzică și dans imitând tobele. Această activitate a fost cireașa de pe tort!!!
După-amiază ne-am deplasat la o fermă de Lame Alpaka și am derulat diverse activități interactive.
Chiar am avut o zi grozavă!
Echipa Erasmus
Ultima zi în Siedlce
Încă de dimineață ne- am îndreptat spre un parc de aventură. Aici am fost împărțiți în grupe mixte, români- polonezi și am desfășurat diverse activități interactive: vânătoare de comori, descoperire de metale și călărit. Ce bine ne- am simțit!
Timpul s- a scurs repede și iată, azi a sosit momentul diseminării activităților de peste săptămână, oferirea unor diplome și mai mult decât atât, îmbrățișări calde pentru prietenia ce am legat- o cu prietenii noștri polonezi.
Suntem recunoscători și încântați de experiența trăită în această mobilitate Erasmus.
2. Mobilitatea cadrelor didactice la cursul de formare profesională ,, The golden door for an innovative future for schools" desfășurat în Malta
ECHIPA CADRELOR DIDACTICE PARTICIPANTE
O nouă zi de activități în cadrul proiectului Erasmus+, desfășurat în Malta.
Alături de colegi din alte scoli și țări, am desfășurat activități non-formale, prezentarea țărilor și școlilor participante. Ziua s-a încheiat cu promovarea și degustarea produselor tradiționale specifice fiecărei țări participante.
A fost o zi minunată!
Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ,,Vasile Lucaciu” Apa, aflate în Malta, participă alături de cursanți din POLONIA, LITUANIA și alte scoli din România la cursul de formare ,, The golden door for an innovative future for schools" din cadrul acreditării Erasmus +.
Activitățile desfășurate azi au fost despre cele 8 competențe cheie, atât indoor cât și outdoor.
În a șasea zi din cadrul acreditării Erasmus+, KA 121-SCH ce se desfășoară în Malta, la cursul de formare profesională ,, The golden door for an innovative future for schools" furnizat New Horizons Malta s-au desfășurat activități care au avut ca teme: conflictul în toate formele lui și moduri de gestionare a acestora. Au fost activități intense și motivante.
Final de curs! Malta, 23-29 octombrie, 2022.
Discutarea modului de promovare, implementare, diseminare, evaluare, sustenabilitate a proiectelor, acordarea diplomelor de participare și tombola prieteniei din cadrul cursului ,, The golden door for an innovative future for schools" furnizat New Horozont, Malta.
3. Curs ICT in Education, Praga, 19 – 23 iunie, 2023