Oamenii spun că războaiele sunt câștigate noapte, și că dimineața aduce gloria, însă eu sunt de părere că această credință este cu totul eronată.

Nu există gloria dimineții dacă corpurile fără de suflare încă se află pe câmpul îmbibat de sânge al bătăliei.

Când ei stau și celebrează câștigarea unei bătălii care nici măcar nu era a lor să o ducă, era acelora care au puterea - și nu mă refer la aceea bruta, mă refer la cea ce ne conduce, cea monetară.

Când ajung la câmpul acum plin cu trupuri fără suflet, găsesc o tânără ce plantează zorele la marginea câmpului acela blestemat ce a adus nimic mai mult decât sânge împrăștiat.

Îngenunchez lângă ea și o întreb:

-Ai nevoie de ajutor?
 -Nu, aproape am terminat. Asta e ultima, vedeți? este răspunsul pe care l-am primit, a adăugat repede, ca să fie politicoasă, presupun, Dar vă mulțumesc pentru că v-ați oferit.

Purta o rochie neagră și avea ochii roșii de la plâns.

-Condoleanțele mele. Tatăl tău? o întreb.

-Nu. a încercat să îmi răspundă fără să plângă. Nu am unul, ne-a părăsit când eu eram doar o bebelușă. Fratele meu. El m-a rugat să plantez panseluțe dacă câștigăm și a murit. I-am găsit trupul chiar acolo.

Și a arătat spre o bucată de iarbă, însă aceasta nu mai era verde, ci roșie.

-Niște femei m-au ajutat să îl duc la biserică. Îl vom îngropa în 2 zile. a adăugat încercând și mai tare să nu plângă. 

Arăta tânără, 10, poate 12 ani. În niciun caz nu suficient de mare să își poarte singură de grijă, dar presupun că o are încă pe mama ei.

-În 4, voi fi nevoită să mă căsătoresc. Cumva fiul bancherului s-a decis să se căsătorească cu mine, cu toate că sunt surprinsă că s-ar căsători cu o orfană săracă. 

Ah, și uite iar! Mai mult nenoroc asupra acestei tinere, mai multă suferință adusă de război printre suflete inocente.

-Am auzit că e un băiat bun, fiul bacherului. Sper că te va face fericită. îi spun, încercând să alin cumva această suferință mare, că uneori poți găsi noroc și în nenoroc. 

-Poate. a răspuns și s-a ridicat. La revedere, Madam. Trebuie să mă pregătesc.

-Adieu, îi urez.

Mă uit la câmpul îmbibat în sânge și la trupurile care au fost lăsate să zacă acolo, nerecunoscute de nimeni și stau să mă gândesc... de ce oamenii inocenți trebuie să ajungă în acest fel, doar pentru a stabili scoruri între cei care au păcătuit? Cei a căror putere are un impact mult mai mare decât o sabie sau o pușcă - puterea lor este averea. 

Și lăcomia, sunt plini și de aceasta.

Nu s-ar opri nici dacă toată lumea ar sta înaintea lor, în patru labe, lăudând orice caliatate ei, cei bogați, se conving singuri că o au.

Încerc să îmi stochez în creier toate detaliile macabre și să le povestesc tutoror, să le arăt acestor oameni spălați pe creier că nu există nicio glorie a dimineții, ci doar rezultatul unui război. 

Sânge, moarte, plângere.

Acesta credință că suntem de „partea bună” a istoriei este și ea eronată. 

Istoria este scrisă de câștigători. Oricat de nobile sau nu ar fi fost intențiile pierzătorilor, informația va fo pierdură, deoarece noi, ca simpli oameni, vrem să sortăm totul în 2 categorii: bine și rău. Eșuam să înțelegem că lumea nu este doar albă și neagră, ci că există și nuanțe de gri.

Stau cu aceste gânduri până soarele coboară de pe bolta cerească, luna răsare și odată cu ea se aud și mai tare strigările de fericire din orășel.

Când devine, în sfârșit, mult prea întunecat, plec, trecând pe lângă taverna fericită.