momente-caritabile

Sînt momente în care emoțiile îți stăvilesc gîndurile și îți cutremură sufletul

 O astfel de situație s-a produs recent la Duruitoarea Nouă, cînd în ajunul sfintei sărbători de Nașterea Domnului s-au descrețit un pic unele frunți și au fost alinate inimile unor oameni în etate.

Ca și fiecare sat, Duruitoarea (pentru unii - Ivanovca) are mai multe mahale, drumuri denumite într-un fel anume, fiindcă după tradiții și legende oamenii se identifică, dar nu în stil orășănesc cu denumiri oficiale. De fapt e un sat ca multe altele din Moldova, dar are totuși o istorie specifică, deoarece printre casele băștinașilor au fost semănate după anii 70 gospodăriile șerbăcenilor. Atunci au pornit în lumea mare și s-au stabilit cu traiul prin diferite raioane mulți dintre cei care își duceau viața liniștit și cu înțelepciune în Șarbaca. Familii din satul de lîngă Prut se găsesc azi la Ungheni, la Briceni, la Edineț, în Hîncești și în Bălți, la Fălești și Chișinău,  în Căușeni și în Bender și în alte localități pe unde au găsit posibilități de trai. Demult Șarbaca, satul care a rămas să trăiască doar în amintirile celor ce au fost strămutați cu forța din vatra lor de pe malul Prutului, a devenit un simbol, un mit al istoriei noastre recente, dar care ne marchează pe toți cei plecați din satele de baștină și care foarte rar își găsesc timp să-și poarte pașii pe ulițele copilăriei.

Cu toate acestea există oameni care răspund chemării sufletului și reușesc să schimbe rutina prin gesturi demne de apreciat. Pentru a liniști răscoala amintirilor dl Ion Costețchi și încă cîțva consăteni a întemeiat cu doi ani în urmă Asociația Obștească Șarbaca – satul de sub apă. O mînă de oameni s-au împotrivit pentru a nu lăsa istoria să șteargă urma localității de pe malul Prutului, care a dat naștere unor perosonalități marcante. Printre descendenții din Șarbaca sînt medici, jurnaliști, artiști. Cei mai mulți însă din sat, la Duruitoarea Nouă își duc traiul uitați pînă chiar și de rude. ( Grijile vremurilor de azi ne-au împietrit sufletul). Anume spre ei au  fost orientate planurile membrilor asociației, care în toiul sărbătorilor de iarnă au decis să meargă în vizită la consătenii de altă dată. Asociația vine de fiecare dată cu surprize pentru enoriașii de la biserică  la diferite sărbători, pentru copii și bătrîni cu diferite ocazii, organizează parastasuri în amintirea satului și a foștilor locuitori.

Și acțiunile din 6 ianuarie au fost inițiate de preșdintele AO Șarbaca – satul de sub apă, dl I.Costețchi, care a pregătit daruri, zămislite din sentimentul mărinimiei și al susținerii, al datoriei pe care o purtăm pentru neam, pentru cei mai în vîrstă, pentru cei mai triști. Amintindu-și de satul copilăriei, de buneii și părinții care au avut multe de îndurat și în siberii și pe meleagurile natale, apoi au fost lăsați să se lupte singuri cu greutățile vieții intenționat de autorități, dar și de rude care sînt împovărate de grijile timpului, I.Costețchi a hotărît să-i surprindă cu o vizită în încercarea de a le aduce un mesaj de felicitare și a le insufla încrederea căi mai ține minte cineva. A venit cu daruri ca la creștini, în special la sărbători împreună cu dl Iurie Cucută, care locuiește la Edineț acum  - șerbăceni dezmoșteniți. Mai întîi, dl I.Costețchi și-a rugat rudele să-i pregătească o listă a celor mai nevoiași șerbăceni și împreună cu dl Iurie Cucută, și verișoara Maricica Banciu, care le-a fost ghid de memorie, au pornit de la casă la casă să le împartă cîte un colet plin cu merinde, dulciuri și cîte un colac. Dna M. Banciu a lucrat șefă de poștă în localitate și, după spusele ei, 30 de ani la rînd le-a deschis poarta și le cunoaște păsul. Doamna i-a însoțit pe binefăcători tot drumul cu starea de spirit plină de cumpătare, umor și bunăvoință. Au bătut la ușile pensionarilor și ale persoanelor cu nevoi speciale în speranța că le vor produce măcar cîteva clipe de bucurie. În total au fost vizitați vreo 50 de persoane.

Fapta lor s-ar părea că e una firească pentru semnificația sărbătorilor, dar emoțiile celor vizitați au depășit așteptările. Fiecare bătrîn ieșea în ușă cu o curiozitate nespusă, după ce li se explica scopul vizitei, lacrimile le podideau ochii și cuvintele de mulțumire răsunau ca o rugăciune. De cele mai multe ori nu erau recunoscuți

: erau asociați cu primarul, uneori chiar cu rudele. Din casele mici și triste ca și săpînii lor ieșeau făpturi nevoiașe, cărora rar cine le mai deschide ușa. Chiar și rudele cele mai apropiate: copiii, nepoții sînt plecați departe de casă, la munci peste hotare.

Oaspeții au venit în pragul sătenilor adresîndu-le cuvinte din străbuni de felicitare și urări de sănătate după tradiția colindelor. Văzîndu-i pe vizitatorii cu micile surprize, unii dintre șerbăceni își deschideau la rîndul lor sufletul cu amintiri, dar și cu necazurile de zi cu zi. În mare parte vorbeau despre compensațiile foarte mici sau chiar de lipsa acestora, despre durerile pe care nu au cu ce le alina în lipsa mijloacelor financiare, despre bătrînețea apăsată de ani, de nevoi și de sărăcie.

Dl I.Cucută și I.Costețchi flămînzi de vorba consătenilor se interesau de problemele, rudele, noutățile acestora. În răspuns auzeau despre cei care au plecat în altă lume, despre cei care sînt bolnavi și mai rar cîte ceva care să le bucure inima.  Ochii triști rămași la poartă îi urmăreau pe cei trei ca o emblemă a tuturor bătrînilor noștri, a părinților, a marelui regret al despărțirii și povara anilor plini de neajunsuri.

De la o casă la alta dna Maricica le amintea celor doi șerbăceni despre fiecare familie cîte o frîntură de istorie, despre loc

urile de altă dată pe unde au copilărit, despre așezarea pitorească dispărută sub Prut.

Cei vizitați s-au bucurat de cadouri, dar și mai mult de faptul că nu-s uitați, o bătrînă i-a surprins cu mărturisirea că pe la toți, după cum se arată la televizor, vin oaspeți în toiul sărbătorilor cu daruri și numai la ei nu venea nimeni... Am asociat spusele cu povestea despre Moș Crăciun și emoțiile copiior în așteptarea acestuia în seara de revelion.

Printre cei vizitați Dl I. Cucută și dl I. Costețchi au recunoscut chipuri importante în viața lor de altă dată: nani, vecini, colegi. O emoție deosebită am citit pe fața lor cînd au deschis poarta învățătoarei de biologie și geografie, pe care n-au găsit-o, fiind internată în spital. La fel le-au licărit, ochii cînd au intrat la diriginta Lidia Cucută care i-a primit cu inteligența și recunoștința specifică acestei profesii. Doamna, emoționată, și-a amintit cu lux de amănunte despre peripețiile foștilor elevi și ei au scos din mreaja timpurilor evenimente legate de tradițiile creștine de iarnă. Mare durere și compasiune le-a provocat cei cîțiva bătrîni grav bolnavi, nevăzători cu probleme de auz și chiar țintuiți la pat. Au descoperit și dintre acei care altădată au avut de toate și nu au știut cum să-și aștearnă vorba dnei M.Banciu, fiindcă au căzut pradă diferitor vicii și au pierdut și din ceea ce au avut, nu încă să mai adune ceva pentru zile negre.

Cele cîteva ore au copleșit sufletul celor trei șerbăceni cu multă  frămîntare. Era emoția satisfacției realizării unui lucru deosebit împletită cu durerea de pe chipurile lăsate la poartă.

Multe semne de întrebare a ridicat vizita. Care e mai grea cruce: a bătrîneții, a indiferenței, a bolii, a sărăciei...Cînd au reușit să se schimbe valorile în sufletul nostru? Mai avem șansă să ne regenerăm?

E firesc să apară aceste întrebări cînd trecem prin situații mai deosebite. Această faptă sperăm că a legat casă de casă la Duruitoarea Nouă și devenind un obicei va semăna buna orînduire și îi va face să înțeleagă pe cei ce citesc că toate lucrurile bune noi le putem face, fiindcă ele vin dinlăuntru. Fiecare dintre noi are un bătrîn care ne așteaptă,  o rudă bolnavă, care suferă - să le oferim o clipă de fericire, atunci și noi ne vom adăuga în suflet o doză de bucurie.

 

Comments