Traversarea crestei principale, iarna, Munții Făgăraș / Făgărașului
Dan Alexe (Ploieşti, http://hikerph.blogspot.com)
Din Valea Vistea in Valea Rea, iarna. Inceputul lunii martie 2011 ne-a gasit (Dan Alexe, Ciprian Teodorescu) la poalele Muntilor Fagarasului. Doream sa urcam pe Valea Vistea si sa incercam Muchia Vistei Mari si Varful Ucisoara (vezi harta zonei la). Moldoveanu nu era printre primele tinte vizate, fiind doar rezerva, daca aveam timp suficient.
Dupa amiaza tarziu, pornim la drum din micuta halta Vistea de Jos. Tranzitam localitatea spre sud, trecand pe langa biserica si cateva case cu specific sasesc. Cerul este innorat si, alaturi de rucsacii imensi, parca apasa pe sufletele si umerii nostri. Dupa 5 km de mars pe asfalt intram in Vistea de Sus. Muntii si liziera padurii inca sunt departe. Nu vom ajunge azi la ei, asa cum era in plan. In sat suntem "agatati" intr-o discutie cu un localnic. Aflam ca iarna trecuta un turist a murit de epuizare in Valea Vistea.
Prindem un drum de pamant catre Vistisoara. Pe masura ce inaintam apar noroiul si zapada. Pe intuneric, hotaram sa ramanem intr-un zavoi. Avem doar supratenda de la cort, pe care o ancoram cu cordeline de crengile copacilor plangatori. E mult mai bine fara bagaje dar parca suntem stangaci la treburile gospodaresti. E prima noapte a turei... Mamaliguta si laptele sunt primele pe meniu. In timpul noptii ninge, ceea ce ne cam deranjeaza, umezindu-ne putin sacii de dormit. E bine ca drumul se albeste, dispare noroiul si plecam cu bocancii de plastici.
Dimineata de vineri (4 martie) este racoroasa, -3 grade. Vreau sa plecam cat mai repede si renunt la aprinderea aragazului. Ciprian isi face totusi cafeluta la arzatorul lui... treaba asta cu doua primusuri nu-mi place desi uneori (foooarte rar) se intampla sa cedeze aragazul meu...
Peste tot sunt resturi de livezi invadate de vascul parazit (imaginea 2). Gata echipati, plecam mai departe. Am mai trecut prin Vistisoara in noiembrie 2003. Acum au aparut multe vile si peisajul s-a schimbat. Dupa circa o ora sosim la intersectia cu Valea Vistisoara. Nu, nu este traseul nostru, cel putin nu acum iarna. Continuam la dreapta, pe sub padure, trecem pe langa o pastravarie in constructie si sosim la un drum care urca spre munte. Zarim si triunghiul rosu, calauza noastra. Continuam pe drumul de sub munte.
La 10,20 sosim in Valea Vistea; timpul trece asa de repede pe munte... in prima parte drumul este batatorit de utilaje forestiere, un avantaj pentru noi. Avem de strabatut inca 3 km si apoi obisnuita poteca pana la golul alpin si la noul refugiu. Visez ca in 4 ore vom ajunge sus si vom avem timp sa ne mai plimbam prin caldare.
Urcam incet spre sud, pe langa niste cabanute cochete. Trecem pe la casa padurarului (dreapta) iar mai sus, pe la captarea de apa (stanga). Urmele utilajelor dispar si suntem nevoiti sa facem cu schimbul poteca in zapada. Deduc ca nici mai sus spre refugiu nu vom avea urme.
Apar mici cascade (imaginea 3) si sunt tare tentat sa ne jucam putin cu suruburile si restul fiarelor pe care le avem,. Invingem ispita si continuam fiindca e mai important sa ajungem la refugiu. Paraul Terzii e cam dubios si nu reusesc sa gasesc intrarea spre Muchia Zanoaga. Marcajul de pe linia potecii trece peste trei punti.
Cativa arbori doboriti de vant ne obliga sa-i ocolim ori sa facem miscari acrobatice. E liniste si placut insa in pauza frigul ne prinde repede. Sunt din ce in ce mai obosit. Primesc un telefon imbucurator de acasa. Aflu ca la Balea e cer variabil. Pe la 5 seara sosim la Moara Oaghii, un fir de apa care acum formeaza o cascada inghetata (4). E prea tarziu ca sa mai cataram vreo linie.
2
3
4 Cascada Moara Oaghii
Ne vedem de drum, uimiti de cat am mers si cat mai este de parcurs. Ciprian inainteaza primul, seara se lasa si ideile pe care le aveam pentru azi s-au spulberat. La 17,50 sosim la refugiul Valea Vistei (imaginea 5).
Urmeaza despachetarea bagajelor si prepararea hranei. Refugiul e bine izolat cu zapada. E foarte bine asezat, cinste celor care l-au montat! Minunatul refugiu e situat langa izvor si la 2 minute de golul alpin (imaginea 6). Dupa circa o ora sosesc doi montaniarzi. Sunt bucurosi ca le-am facut urme si ca avem ceaiul pe foc. Noaptea, in refugiu temperatura oscileaza aproape de punctul de inghet.
5 Refugiul Valea Vistei
6 Caldarea Vistei Mari
Sambata ne trezim pe la 5 insa reusim sa plecam dupa ora 6. Asa e cind socializam. Cei doi vor sa ajunga pe Moldoveanu iar noi vrem sa urcam in Spintecatura Vistei. Oricum, avem traseu comun. Pana mai sus de Scocul Mioarelor bat singur urme. Am in spate semicoarda, fiarele de perete, pioletii si ceva mancare (8).
8 Scocul Mioarelor
9 Caldarea Vistei Mari
10 Hartopul Ursului
11 Culoarul Spintecaturii Vistei Mari
Eu cu Ciprian vom incerca peretele nordic al Ucisoarei, traseu de aventura, grad 3B pe timp de vara, se pare cel mai greu traseu din Fagarasului. Niciunul dintre noi nu a mai ajuns pina acum in Spintecatura (11).
Revenind la ascensiunea pe vale, zapada ajungea pana la genunchi insa se mai vedeau niste urme vechi. Pe fetele din dreapta zapada este mai tare intrucat se merge pe urmele de avalanse. Pe timp de ceata este foarte greu de tinut linia traseului deoarece sunt prea putini stalpi. Avem in fata creasta in care se profileaza Portita Vistei (9).
E o lupta cu tine insuti... si vara e destul de solicitanta valea, insa nu mai conteaza: avem privilegiul peisajelor! Sosim la baza crestei aeriene din Hartopul Ursului (10).
12 Partea inferioara a culoarului Spintecaturii Vistei Mari
13 Versantul estic, insorit, al Muchiei Vistei Mari
14 Avalansa sub Saua Orzanelei
Treptat, urcam in circurile superioare si Ciprian vad ca se desprinde de noi si merge pe sub fetele din Muchia Vistei, acum batute de soare (13). Nu are ochelari de soare si nu ar fi bine sa faca oftalmie! Nu-mi place sa merg prin soare; inca e ger. Baietii urmeaza patul potecii turistice urcand un "deal" insa eu fac dreapta, spre culoarul ce coboara din Spintecatura. Toate muchiile imi fac cu ochiul, numai teren de aventura de gradul 2-3... Dinspre Coltul Vistei a curs o mica avalansa... mi-as dori sa vad una dar sa nu particip!!! (14)
La baza culoarului soseste si Ciprian, destul de istovit (12). De la distanta nu eram doritor sa urc culoarul. Mi se parea instabil si periculos... si aveam deja in cap o linie mult mai abrupta, cu arbusti si mai putina zapada dar mult mai tehnica si mai pe dreapta! O data cu altitudinea zapada e mai inghetata. Pe prima parte a valcelului Ciprian bate urme. E mult mai bine pe la umbra (la ora 11 incepem sa urcam pe scoc) (15). Trecem o mica saritoare. Evitam gheata formata pe partea dreapta si o urcam pe partea stanga. Apoi iesim pe un brau larg, situat cam la jumatatea versantului. Facem dreapta si ne odihnim langa niste ienuperi.
15 Ascensiune spre Spintecatura Vistei
16 Hartopu Ursului (primul plan) si Galbenele (plan secund)
In partea estica apar tot mai impunator Galbenele si Hartopul Ursului (16). Coltarii nostri fac “talpi” enervante. Avem picioarele ca de plumb... Ah, si imi doresc sa ajung in Spintecatura... de jos si din amintiri imi parea mult mai scurt. Mai avem destul de urcat... si mai intai este de traversat. Ciprian se misca prin "supa groasa". Iar ne despartim... el o ia pe partea stanga (sudica) a culoarului iar eu pe dreapta. Il vad ca traverseaza si se lupta cu un parapet abrupt de zapada, devine un punct mic dar il astept. Regrupati la umbra, ne imbracam. Pe partea a doua a culoarului fac eu urme (17).
17 Varful Ucisoara, vazut dinspre est
18 Muchia Gardomanu (dreapta) si Varful Ucea Mare (stanga)
La 14,20 sosim in Spintecatura, pe un parapet viscolit. Sunt extrem de curios sa vad Gardomanul (18) si Muchia Zanoaga, cu “rautatile” ei (19)(22).
19 Muchia Zanoaga
20 Partea superioara a culoarului vestic al Spintecaturii
21 Muchia Gardomanu
22 Varful Galbenele
Valea Ucisoara pare linistita si ne invita sa o vizitam vara. Culoarul ce coboara pare mult mai scurt si continuu si nicidecum amenintator asa cum l-a vazut Andrei Beleaua. Oricum, pe vreme buna dificultatile scad (21).
Ne energizam cu dulciuri, eu ma echipez cu sfoara si fiarele. Tot scrutez peretele si-mi e teama ca voi ramane singur. Ciprian dispare o vreme cu pioletul inspre Valea Ucisoarei. Eu aranjez coarda, pitoanele, echipamentul. Rabdarea imi e pusa la incercare... de ce intarzie Ciprian? Zarim niste urme de capre... se pare ca Ciprian m-a strigat dintr-un horn apropiat insa eu nu i-am auzit glasul. Vreau sa incerc peretele, cel mai greu dintr-o muchie nordica. Varful Ucisoara vazut din partea estica (23).
23 Varful Spintecaturii si Varful Ucisoara
25 Urcus in Caldarea Vistei Mari
26 Refugiul Portita Vistei
27 Coborind prin viscol spre Valea Rea
28 capatul drumului forestier Valea Rea
31 Pe drumul forestier Valea Rea
Prindem un horn larg, cu zapada mare si moale. La capatul hornului o saritoare cu gheata pe stanga ne bareaza calea. Pe dreapta ne afundam prea rau. Ce ma supar e ca am tot echipamentul pe mine, ma misc greu si Ciprian nu s-a legat... parca m-as catara singur. E destul de obosit si nu poate trece peste gheata. Incerc si eu, am rucsacul in spate si coarda dupa gat si nu-mi e bine. Pioletii se infig cum trebuie dar nelegat si cu rucsacel nu sunt sigur pe mine. Pun un surub dar gheata e prea subtire pentru unealta mea de circa 20 cm. Acum imi dau seama ce bune erau si doua suruburi de 10 cm, pentru progresie...
E destul de tarziu, ora 16, la apus si tot peretele se afla in soare. Daca iesim in creasta pe Vf. Ucisoara trebuie sa coboram in Saua Orzanelei apoi sa urcam pe Coltul Vistei, sa coborim prin Portita Vistei, toate astea pe intuneric! Decidem sa coboram, motivul fiind ora inaintata si oboseala acumulata. Mie imi pare rau ca nu am pornit pe partea dreapta a saritorii.
Vom cobora spre “base camp”... De asta data panta imi pare o jucarie, ne-am obisnuit cu terenul. Pentru inceput urcam iar in Spintecatura Vistei Mari (20).
Coborarea pe urmele sapate adanc e mult mai usoara. La saritoarea cu gheata de la jumatea scocului (pe care am ocolit-o la urcare) am chef de joaca si o urc repede si sigur. Mai jos alunec controlat, pe sezut, desi doi pioleti sunt incomozi, dar panta nu e periculoasa. Coborirea culoarului dureaza o ora... se putea si mai repede. Deja s-a lasat frigul si acum ne grabim sa pornim pe lungul drum de intoarcere spre refugiu. Pierdem timp cu dezlegarea coltarilor. Chingile au inghetat si acum avem probleme.
Prognoza arata ca duminica si luni vor fi ninsori. Ciudat dupa ziua asta fara nici un nor sau vant! Asta e informatie primita prin telefon in Spintecatura Vistei.
La ora 19 sosim la refugiu. Baietii au plecat demult la vale si ne-au lasat ceva alimente! Ne bucuram si le multumim in gand. Ei s-au grabit sa ajunga la civilizatie dupa ce au urcat pana in Spintecatura de sub Moldoveanu.
Dupa o noapte instelata si nu prea friguroasa pornim si noi, cu tot bagajul, spre creasta principala. Plecam destul de tarziu, la 8... Aici e ultima sursa de apa in stare lichida. Eu plec cu pet-ul gol fiindca am bagajul mult prea greu.
In vale si pe creasta e negura, ceea ce nu ne incanta. Suntem amindoi posomorati. Incepe si ninge marunt dar inaintam fara sa ne gandim bine daca merita sa urcam in creasta (25). Azi am fi dorit sa ajungem in Fereastra Mica dar asta e, putem sta o noapte si in refugiul Vistea. Mai sus, ne echipam cu coltarii. Uneori se simte si vantul. Continuam. Urmele baietilor nu se mai vad pentru ca in multe zone zapada este intarita.
La 11,30 suntem sub Muchia la Bold unde vom urca un culoar larg din stanga. Este o panta continua si eu inca merg cu betele de schi. Ciprian e mai in fata, se lupta cu spartul urmelor. Doar o singura data zarim niste raze de soare care incearca sa sparga norii de pe creasta. Tot speram sa se curete norii... Raman mult in urma, nu sunt intr-o forma prea stralucita. Imi scot pioletul si lucrez mai bine. Ciprian s-a oprit pe un brau larg. Vrea sa hotaram impreuna directia. Facem stanga pe sub perete si la 13,30 iesim in creasta langa Portita Vistei, chiar in momentul in care se dezlantuie viscolul.
Am facut 2 ore pe valcelul asta, pe o zapada moale si mare si cu panta accentuata. Ii multumesc lui Ciprian ca a avut puterea sa sparga urme; ma gandesc ca e foarte istovit si la limita. E ceata, nu sunt urme, abia vedem urmatorul stalp spre refugiu. Nici gand sa mergem acum spre Moldoveanu. Ne minunam cand vedem niste cornise suspendate pe niste hornuri care ne faceau cu ochiul de jos. Nu vreau sa ma gandesc cum am fi spart cornisa cu "surplomba". In 10 minute sosim la refugiu (26).
Usa e putin blocata de gheata dar cu cateva miscari de piolet eliberam intrarea excelentului adapost. Vrem sa ne eliberam umerii si sa ne adapostim de vant. Topim zapada si speram la o imbunatatire a conditiilor meteo. Sunt inca entuziasmat ca am ajuns pe creasta si inca nu ma gandesc la coborare. Daca pana la ora 16 nu se mai domoleste vantul ori ceata trebuie sa renuntam la Moldoveanu. Ninge abundent, deseori viscolit in usa si e ceata groasa. Se pare ca suntem blocati. Mai avem inca o zi si jumatate pana la tren.
Luni dimineata se inmultesc problemele: lipseste semnalul telefonic si se mentine viscolul. Amanam plecarea pana la ora 12, sperand la o fereastra de vizibilitate. Dupa viscolul asta nu mai putem sa coborim valcelul parcurs la urcare. Probabil ca e risc mare de avalansa.
La ora 12 plecam spre Portita Vistei, abia avansand cu viscolul din fata. Ciprian nu are ochelari, cagula ori gluga si e foarte greu pentru el. Nici mie nu-mi e prea bine asa camuflat. Ochelarii nu-mi sunt de prea mare folos. Ne-ar trebui ceva etans... Ne legam in coarda si incercam sa coboram pe la marcaj. Ciprian taie urme pe traverseu desi nu vede nimic. Are fata plina de gheata, dar nu simte. Il atentionez, vedem un stalp in departare, pe sub perete. Ii arat directia insa dupa 20 metri renunta. E inghetat si nu vede nimic. Ma supar ca nu poate continua si ca vrea sa renunte. Ii spun ca merg eu in fata, dar degeaba, ca nu vede din cauza zapezii.
Nu e atent la coarda ca sa ma fileze fiindca nu vede din cauza viscolului. Pornesc si eu ca orbul, am mai trecut prin momente asemanatoare, trebuie sa ajung neaparat maine seara acasa! Ma impiedic in zapada, parca fuge cu mine dar nu-mi e frica fiindca stiu ca aici sub perete e o brana larga, pe care e poteca. Bine ca nu m-a vazut cand am alunecat. Imi comunica sa renuntam. Vin nervos si obosit la el si ii cer sa se dezlege si sa ma lase. Nu vrea si plecam suparati la refugiu. Toata treaba a durat cam 2 ore.
La refugiu facem mamaliga, privim harta si daca pana la ora 16 nu se indreapta vremea suntem nevoiti sa coboram spre... SUD! Va fi cel mai lung drum, deloc sigur, nemaifacandu-l nici unul dintre noi pe acest traseu din Valea Rea! Uneori, de langa adapost vedem pana la primul stalp ori pana in Portita. Timpul trece...
La ora 16 plecam spre Portita Vistei, pe urmele aproape sterse. Apoi ne lasam diagonal dreapta, spre Iezerul Triunghiular (vezi lacul la http://www.romania-natura.ro/node/528). Fiecare punct negru (bolovan) este foarte important. Zapada mare pana la genunchi este asezata peste un strat de firn. Coboram incet, cu teama. Ceata groasa ne impiedica sa vedem la mai mult de 20 metri. Tinem aproape (27).
Ciprian ma intreaba daca stiu sa fac un iglu. Nu ii raspund pe moment... nu trebuie sa se gandeasca la asa ceva, nu avem echipament de bivuac in zapada, pe viscol. Fiecare stalp pe care-l zarim ne face sa zambim, sa speram. Mai e putina lumina si trebuie sa razbim pana la drum. Linia potecii merge diagonal stanga. Viscolul s-a mai linistit, suntem atenti la taierea urmelor. Sunt in fata, cu ceva mai mult tupeu, probabil energia imi vine din stres. Maine seara trebuie sa ajung acasa! Sosim la un prag glaciar, in apropiere de ramasitele unei stane. Nu trebuie sa ramanem aici. Pe dreapta nu putem cobora. E mult prea abrupt. Mergem in continuare, la piolet. Trebuie sa traversam spre stanga catre urmatorul stalp.
Este destul de periculos, Ciprian vrea sa ma urmeze dar reusesc sa-l conving sa astepte pana traversez. E o zona cu risc si nu vreau s-o patim amandoi. La fiecare pas astept bufnitura si ruperea placii de zapada. Traversam un valcel aprupt, plin de zapada si foarte larg. Sosesc la adapostul peretelui, apoi la niste brane cu iarba care trebuie descatarate. Vine si Ciprian, incet. Are probleme din cauza oboselii.
Mai sunt vreo 30 de minute pana la caderea serii, deja se vede bine padurea si probabil capatul drumului forestier de pe Valea Rea. Incerc sa mentin ritmul si sa coboram cat se poate pe lumina. Of, ce se intampla Cipriane, imi zic in minte!? Hai mai repede!
Macar de-am ajunge pe lumina la forestier ca l-om urma noi toata noaptea. Marcajul probabil ca merge spre stanga dar noi coborim direct spre copaci, pe linia de cea mai mare panta! Ma dau peste cap, nu patesc nimic si continui. Deseori se simt stanca sau branele cu iarba. Prindem o valcea si mergem pe urmele unei avalanse. Apoi auzim apa si mergem pe malul drept. E destul de intuneric, la distanta apare forma unui adapost. Langa forma respectiva ne dam seama ca e doar o stanca. Cat mai dureaza? Bine ca s-a oprit ninsoarea. Ne luptam cu zapada mare, uneori ajunge pana la coapse. Trebuie sa traversam valea, suntem norocosi ca nu e apa si la 7 seara sosim la celebra stana din Valea Rea (imaginea 28) (vezi stana si poze din zona invecinata ei la).
Suntem transpirati si obositi. Scoatem greu lanternele, aranjam priciurile, gatim, operatiuni ce ne iau mult timp. Lanterna mea se “termina” asa ca-mi piere cheful sa mai colind noaptea. Ciprian propune sa plecam la 3-4 dimineata. Fara urme pe forestier ne vom epuiza foarte repede.
Urmeaza o noapte geroasa, cu -10 grade in stana! Cum ies din sac ma ia frigul. Gazul, benzina si alimentele sunt pe sfarsite.
Marti continuam cursa contra cronometru... La ora 6 parasim stana; Ciprian e inainte si pleaca sa traveseze paraul peste un pod cu zapada de 1 metru. Nu apuca sa strige cand pica intre scandurile puntii, dar sunt in spatele lui. Reusim sa iesim de acolo si continuam drumul prin vad. Ajungem in sfarsit pe drumul forestier, la un indicator (spre Portita Vistei, 3 ore pe marcaj; spre Moldoveanu, pe la Lacul Galbena - vezi descrierea traseului la, ghidul Fagarasului actualizat in februarie 2011) (pe indicator este scris, cu marker, "fara marcaj si 7 ore" spre Galbena si Moldoveanu - in realitate traseul este marcat, insuficient pentru vreme rea - vezi). Pe creste inca e negura.
Imi tot zic ca poate trebuia sa fi ramas in Portita Vistei si am fi coborat azi spre nord, dar e prea tarziu. Trebuie sa ne concentram la taierea transeelor. Sa vedem ce facem pe drumul asta lung de circa 40 km... Poate de la barajul de pe Raul Doamnei (Lacul Vasalat) vom gasi ceva urme si masini spre Slatina (Arges). Pe zonele sudice poti merge si doua zile. Nu este bine deoarece nu avem timp suficient. Am mai patit o coborire pe sud, in aprilie 2010, pe Valea Curpenului spre Raul Vadului si Valea Oltului (o descriere a acestei din urma zone gasiti la, ghidul Fagarasului actualizat in februarie 2011).
Continuam atenti pe drumul forestier Valea Rea (31). E frig, dar noi ne incalzim. Sunt puternic motivat si sap tare inainte. Timpul trece, scoatem harta dar parca nu am avansat deloc. Stiu ca limita padurii de pe culmile sudice urca pana la 1800 m. Daca masuram distanta de pe Valea Rea este posibil sa fie chiar mai mult decat pana la Rudarita. Si eu vreau sa facem traseul intr-o zi cu nameti.
Mai facem cu schimbul cat poate si Ciprian dar cand oboseste ma infierbant si mai tare si sap brazde adanci. Nu mai conteaza decat sa ajungem pana maine dimineata acasa. Pe stanga, la o confluenta, este o stana. Imi vine o idee (proasta, dar temerara!), ca sa facem o sanie din salteaua izolatoare si cordelina si sa tragem un rucsac… Rachetele din crengi nu stiu cat de rezistente ar fi pentru a face fata greutatii noastre si a bagajelor... E foarte ciudat sa mergi prin locuri necunoscute. As vrea sa stiu mereu denumirile locurilor prin care trec dar din nefericire coborarea pe versantul sudic nu era in plan. Acum trebuie sa suport consecintele, desi imi plac traseele noi; doar ca sunt stresat din cauza timpului putin avut la dispozitie.
Lipseste semnalul la telefon. Trebuie sa ne concentram mereu la taierea potecii prin zapada ce depaseste mereu genunchii. Sosim la niste prefabricate din beton, la circa 1350 metri altitudine (imaginea 32). La ora 11 zaresc pe dreapta drumului, ascuns in padure, cantonul Nisipuri (circa 1160 metri) (descrierea traseului de pe Valea Rea se gaseste la, ghidul Fagarasului actualizat in februarie 2011).
32
34
Am mers foarte putin si nici o urma de om. Vremea s-a inseninat. Facem pauze scurte pentru ceva calorii si ciocolata si la 12,30 vad urme de utilaj! Suntem la Furfuescu, la indicatorul spre Curmatura Malita (3-4 ore, triunghi rosu; vezi, ghidul Fagarasului actualizat in februarie 2011), pe care am vazut-o pe parcursul a mai multi kilometri!
Ura! Sunt vesel! Dupa doua minute gasim si primii oameni, extrem de mirati de prezenta noastra. Apoi tractoare si camioane. Ni se promite ca ne vor ajuta cu transportul, dar mai tarziu. Vreme senina pe creste (34).
Continuam pe jos si dupa 30 minute un prim camion cu busteni coboara. Ii sarim in fata si ne urcam in cabina soferului. Pana la baraj facem mai bine de o ora, adica vreo 20 km... Este un drum minunat, chiar si iarna. Uneori, la vagoanele muncitorilor sunt puse haine la uscat. Peretii de stanca de langa drum sunt tapetati de gheata si ne visam catarindu-ne. Este placut la caldura din cabina soferului si bucuria apare pe chipul nostru. Vedem marcajul punct albastru ce conduce pe Valea Zarna.
Coboram din camion la barajul Vasalat de pe Raul Doamnei, de unde ar mai fi circa 10 km pana in prima localitate, Slatina. Semnalul telefonic apare mult mai jos. Aflam ca odinioara era cale ferata forestiera in locul drumului.
Este ora 14 si mai avem timp. Pana la urma camioanele ne vor ajunge din urma. Dar la podul de langa baraj trece o camioneta pe care reusim s-o oprim. Continuam drumul si cursa pana la Domnesti (Arges). Ah, ce drum lung era de parcurs pe aici prin sud! Pe zeci de kilometri vezi 2-3 masini. Din Domnesti (Arges) exista curse regulate spre Pitesti (8 RON) iar din Pitesti sunt autocare spre Bucuresti (19 RON).