BUSOLA

Busola

Unde am fi daca nu s-ar fi inventat busola? Pierduti, cu siguranta. Nu se stie cu precizie cui i-a venit ideea desteapta de a se orienta folosind magnetul, dar marturiile arheologice arata ca a fost un chinez, in secolul IV d.Hr., cel care a slefuit o piatra magnetica naturala in forma de lingura, menita a indica intotdeauna aceeasi directie: sudul, directia cardinala si calea catre armonia interioara. De altfel si busola moderna, instrument de navigatie, dateaza din anul 1100, provenind tot din China. A fost introdusa in Europa in secolul XII, cel mai probabil de catre arabi, iar prima referire cu privire la utilizarea ei de catre navigatori in Europa occidentala va aparea in De nominibus ustensilium a savantului englez Alexander Neckam (1180-1187).

Originile busolei, ca instrument de aflare a poziţiei, se pierd undeva în mileniul III î.C., când unchinez mic şi isteţ a descoperit că o bucăţică dintr-un anumit minereu (ulterior denumit magnetit

– Fe3O4), lăsat să plutească pe o plăcuţă de lemn în apă, are tendinţa de a se roti până când un

capăt al său va fi orientat către direcţia în care Soarele străluceşte la amiază, la jumătatea

drumului intre răsărit şi apus.

Cu timpul, extraordinarul popor chinez a învăţat să aprecieze binefacerile acestei proprietăţi a

magnetitului, în primul rând în navigaţie, dar şi în expediţii, războaie etc.

Din această descoperire a evoluat acul busolei, confecţionat din otel magnetizat, aflat în echilibru

pe un ax şi care, lăsat să se rotească liber, se va opri poziţionat pe direcţia Nord – Sud.

Au trecut de atunci peste 5000 de ani şi busola a rămas, în principiu, aceeaşi.

Busola sportivă, cea mai recentă creaţie destinată amatorilor, se compune din trei elemente de

bază:

a. Un ac magnetic suspendat pe un ax şi colorat (de obicei) în alb şi roşu la cele două

capete – partea roşie reprezintă direcţia Nord (4)

b. O structură circulară mobilă, compusă din două elemente:

- O ramă pe care sunt marcate cele patru puncte cardinale (N (1), E, S, W) şi care

este subdivizată din două în două grade geometrice (plecând de la N - 0° spre E).

Fiecare spaţiu de 20° este marcat cu numere intre 20 şi 360 (10)

- O bază pe care sunt gravate o săgeată (9) şi câteva linii de ghidare (6), paralele cu

săgeata.

c. Un cadru rectangular (11), transparent, prevăzut cu o lupă (3 - folosită în diverse

scopuri) şi pe care este gravată săgeata “unghiului de marş” (5). Valoarea de pe rama

mobilă pe care o indică baza săgeţii (2) reprezintă unghiul la care este reglată busola

în momentul respectiv.

Baza şi o parte a cadrului fix (7) sunt divizate în centimetri şi inch-i şi se folosesc la măsurarea

unor distanţe pe hartă. Cadrul este prevăzut cu un orificiu (8) pentru ataşarea cordelinei.