Listele negre sau revenirea la „Panica Roșie”

https://universul.net/listele-negre-sau-revenirea-la-panica-rosie/

oe Biden va avea niște bătăi de cap cu o facțiune din Partidul Democrat în rândul căreia fanteziile totalitare par la mare căutare. Aripa progresistă radicală din PD pune presiune acum, prin vocea rebelei Alexandria Ocasio-Cortez (AOC), pentru crearea unor liste negre atât cu foști membri ai administrației Trump, donatori, cât și cu votanți ai republicanului.

Încep cu un fapt divers. Știind că Biden are un temperament potolit, aproape conservator, imediat după anunțarea victoriei, AOC a ieșit la atac, spunând că dacă noua administrație prezidențială nu va numi progresiști în poziții de top, PD va intra pe avarie în alegerile intermediare din 2022. Semnalul ei a fost, de fapt, un clopot războinic pentru Antifa și BLM, dându-i de înțeles lui Biden că, deocamdată, pentru progresiști din partid nu e de încredere, că trebuie să ofere un vițel de aur.

Bun. Există deja și o platformă dedicată acestei vânători de vrăjitoare inițiate de AOC – „The Trump Accountability Project”. Însă atunci când vrei să intri pe site, antivirusul (cel puțin al meu) te avertizează că este suspect de catfishing (furt de date). L-au gripat probabil hackerii. În fine, se mai întâmplă.

Dar proiectul există, palpită și ți se ridică părul pe mâini. Înțeleg că pentru o mare parte dintre americani Trump a fost un coșmar, înțeleg că progresiștii au văzut în el întruchiparea unei alegorii republicane a maleficului reacționar, însă ceea ce propune AOC n-are nimic de-a face cu democrația, ci deraiază într-o miliție a conștiinței.

Cum să creezi o astfel de bază de date? A transformat trumpismul Statele Unite în Irakul lui Saddam Hussein? Și-a măcelărit Trump populația precum Bashar al-Assad? Donatorii lui Trump au finanțat un regim acuzat la Haga de crime împotriva umanității? Nu trebuie să dormi sub pernă cu tomurile lui Kolakowski sau Ken Jowitt (care cu siguranță nu se află pe noptiera lui AOC) ca să măsori abominabilul propunerii, pedepsirea iacobină a delictului de opinie, vot sau sponsorizare.

Aaa, suspectezi că anumite donații ar veni pe o filieră a clientelei politice? Păi, asta e de competența justiției, nu a listelor negre.

Dar se profilează și o parte amuzantă. Inamicul se substituie inamicului la stâlpul infamiei. Adică? Listele negre propuse de progresiștii din PD nu fac decât să repună în drepturi atmosfera de „Panică Roșie”, acea pagină sumbră din analele republicane ale Războiului Rece: McCarthyism-ul.

În anii 1940-1950, pe fondul tensiunilor paranoic-apocaliptice dintre Washington și Moscova, SUA au picat într-un vertij, declanșând o vânătoare de cetățeni cu simpatii comuniste (adevărate sau atribuite). Sub supravegherea orwelliană a Comitetului pentru Activități Antiamericane, condus de senatorul Joseph McCarthy, la Hollywood, de pildă, s-a înrădăcinat rapid un sistem de liste negre. Actori, regizori sau producători care erau bănuiți că ar simpatiza cu cauza comunistă erau pur și simplu transformați în niște paria. Epoca Hollywood Blacklist a durat din 1947 și până la începutul anilor 1960, când Kirk Douglas a rupt spirala, pomenindu-l pe Dalton Trumbo, unul dintre prigoniți, ca scenarist al filmului „Spartacus”. Însă cele mai multe cariere ruinate atunci, ruinate au rămas și după finalul psihozei mccarthyiste.

Apoi, distilându-se într-un „alcool” banal al stilului de viață, în anii 1970, listele negre au devenit treptat un fel de trend șic în lumea filmului american, rostogolindu-se peste epoci pentru a lua forma din prezent – cancel culture.

Și cum România a urmărit cu sufletul la gură scrutinul de peste Ocean, iar întreaga țară s-a transformat, de la Beba Veche și până la Sulina, într-un think tank doldora de experți în spiritul libertății americane, era de așteptat ca scânteia din aripa Cortez să aprindă și-un mic pârjol de pasiune milițienească la noi pe Facebook.

Bunăoară, diverși utilizatori cer acum trecerea pe o listă neagră a lui Mihail Neamțu, Adrian Papahagi, Dragoș Paul Aligică, Ioan Stanomir, Sever Voinescu sau Petre M. Iancu.

Sigur, e doar încă un năvod de prins like-uri, purtat de moda zilei. Dar adevăratul festin (cu potențial de horror show) se