Evreii oneşti despre România şi români
Sub girul direct al prim-ministrului României, zi de zi, ceas de ceas şi clipă de clipă, I.N.S.H.R.-E.W. atacă şi re-re-condamnă tot ce-i românesc: valorile naţionale autentice, datini străbune, până şi portul popular românesc. Este de neacceptat că a rămas nepedepsită idioţenia comisarului N.K.V.D.-ist-Gestapo-vist evreu care a afirmat că „Orice român care se îmbracă în port naţional, fără să fie ţăran, este fascist, legionar!”. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a tăcut ca peştele-n borş. Avocatul Poporului (Român) a tăcut. Spre diferenţă de exemplarele care, prin acţiunile anti-româneşti incitatoare la ură provoacă sentimente de nedorit împotriva unei întregi comunităţi, există evrei care, riscând reacţii adverse, spun adevărul.
Textul prezentat conține mărturia unui evreu onorabil, Marius Mircu - fost ziarist și scriitor evreu, născut în România, decedat în Israel, autor a zeci de cărți publicate în România și Israel - prezentată în Israel în faţa altor evrei, mulți dintre ei plecați din România după ce au trăit în România sub guvernarea Mareșalului, deci cunoscători ai realității. Citatul a fost prezentat iniţial de un alt evreu, Teșu Solomovici. Nu poate exista replică la acest text din partea „negaționiștilor” sioniști, adică al evreilor care neagă realitatea din România acelor ani tulburi ai umanităţii. La o jumătate de secol de la debutul celei mai mari conflagraţii mondiale, în cadrul unei dezbateri publice desfășurate în Israel, Marius Mircu consemna, pentru știința tuturor evreilor, că prin legile guvernării antonesciene și mai ales prin Legea Centralei Evreilor din România, „a fost creat în România un stat (evreiesc) în stat, spre a-i menține evrei, pe evrei”. În felul acesta au fost posibile unele realizări cu totul extraordinare în contextul european de atunci și nu numai de atunci. Și anume, în perioada 1940-1944:
„- au fost redeschise toate școlile evreiești din România, închise de regimurile precedente și au fost înființate multe școli noi;
- a fost creată, pentru prima dată în România, o universitate evreiască;
- au fost redeschise, pentru evrei, spitalele evreiești și azilele de bătrâni care mai înainte fuseseră rechiziționate de armată;
- au fost reînființate cele două teatre evreiești, de la București și Iași;
- au fost înființate cantine gratuite pentru evreii săraci;
- evreii aflați în lagărele de muncă obligatorie sau în închisori au fost mereu aprovizionați cu îmbrăcăminte și medicamente;
- evreii deportați în Transnistria au fost aprovizionați cu îmbrăcăminte, alimente, medicamente, unelte gospodărești și unelte specifice meseriașilor;
- cu sprijinul « Centralei Evreilor » au fost readuși în România, deci salvați, din Transnistria cca 2.000 de copii orfani;
- autorii evrei și-au putut publica o serie de lucrări (numai eu am scos trei) […] ;
- nicicând, ca pe vremea lui Ion Antonescu, Teatrul „Barașeum” n-a avut și nu va avea asemenea săli arhipline, deși funcționau două săli;
- nicicând n-au făcut asemenea dever cafenelele, ceainăriile, restaurantele evreiești, magazinele alimentare evreiești, tot atâtea prilejuri de adunări evreiești;
Urmăriți colecția „Gazeta evreiască” din acei ani: pentru fiecare zi e anunțată cel puțin o manifestare evreiască, spectacol de teatru/revistă, concert, conferință.
La 28 noiembrie 1940 (deci sub guvernarea legionară - s.n.) evreii au obținut de la Ministerul Educației Naționale aprobarea pentru înființarea „Colegiului pentru Studenții Evrei”, denumire sub care se ascundea caracterul universitar al cursurilor. […] Toate aceste cursuri universitare au fost frecventate în total de 2000 de studenți. […] Un sprijin important l-a acordat Crucea Roșie din România (președintele - savantul medic Ioan Cantacuzino) care, cu acordul Ministerului Sănătății a ajutat „facultatea“ evreiască de medicină să deschidă o policlinică pentru practica studenților. Această policlinică a servit și populația săracă din cartier, în marea majoritate evrei. […]. Important a fost și sprijinul acordat de unele cadre didactice români din învățământul superior de stat care au ajutat la întocmirea programelor de învățământ și punerea la punct a cursurilor, pentru a fi cât mai corespunzător celor de stat, ceea ce a fost esențial pentru viitorul studenților”.
Marius Mircu ne oferă și mărturia altui evreu, la fel de bine informat, dr. Theodor Lowenstein: „Aceste școli evreiești din România au fost unice printre țările bântuite de nazism, au fost o componentă a rezistenței poporului evreu”. Și concluzia aceluiași onest martor Marius Mircu: „Dar dacă aceste școli n-ar fi fost susținute de oficialitățile românești, dacă nu ar fi fost tolerate de mareșalul Ion Antonescu, ar fi putut exista acest « mic Israel » din București, anticipație a Statului Israel?”[1].
„Despre Antonescu însă nu pot să nu arăt că, oricum, a fost singurul în toată Europa care a cutezat să i se opună lui Hitler, să-i țină piept într-o chestiune de onoare personală pentru acesta, în care nici Petain, nici cardinalii nu i-au spus nu. În vreme ce floarea aristocrației germane, generalii și feldmareșalii acoperiți de medalii și decorații stăteau smirnă în fața lui și tremurau, iar el făcea spume la gură și alerga urlând de la un capăt la altul al încăperii, Antonescu i-a ținut piept în propriul lui bârlog de la Berchtesgaden; dârz, cu modestia cuvenită, a scăpat de la moarte câteva sute de mii de suflete de evrei. […] Şi pot afirma că nici un evreu din România nu a fost predat naziştilor pentru a fi trimis în lagărele de concentrare din Germania sau din Polonia. Nici unul!”. (Nicolae Steinhardt - „Jurnalul fericirii”)
Cu prilejul vizitei sale la Bucureşti, Shimon Peres, Preşedintelui Israelului, a mulţumit poporului român: „Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecata a istoriei - perioada nazistă, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit în Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, în acelaşi timp, nu şi-au uitat iubirea pentru Romînia, şi-au păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să multumesc poporului român şi să îi spun că aceasta este o prietenie care nu se va termina şi care va continua multă vreme în viitor, nu doar în istorie” (Shimon Peres, Preşedintelui Israelului, Bucureşti, 12 august 2010)[2]. Pentru că a multumit României pentru ajutorul acordat evreilor - nici nu se putea altfel -, declaraţia Preşedintelui Israelului a fost violent atacată de Centrul „Simon Wiesenthal”[3].
În ţara în care nimic nu mai funcţionează normal - vezi recentul caz „Alexandra” -, interlopii şi extremiştii fac ce vor şi nimeni nu li se opune. Parlamentul României Preşedinţia României, Prim-ministrul României sunt doar rotiţe concepute greşit ale mecanism distructiv ce necesită împerios şi urgent înlocuirea cu piese funcţionale. Numai trezirea şi unirea tuturor românilor poate stopa dezastrul şi dispariţia noastră ca naţie[4].
-----------------------------------------------
[1] Teșu Solomovici, România iudaică, p. 389-392.
[3] Ibidem
[4] O parte a textului prezentat a mai fost publicat - https://ioncoja.ro/trei-evrei-exemplari-fratii-marius-mircu-marcel-marcian-si-solomon-marcus/ - 21 ianuarie 2014