Din toamnă, pot lua un doctorand în sociologie la școala de studii doctorale a Academiei. Doctorandul nu plătește taxe :), dar nici nu primește vreo bursă :(. Timpul este dedicat exclusiv lucrului la doctorat, fără obligații de teaching. În măsura în care o/îl pot integra în proiecte, o voi face. Sunt de trecut obișnuitele examene. Accept doar lucrul pe temele pe care le propun, ca să pot ajuta doctorandul să crească învățând din ceea ce știu.
Temele pe care le propun sunt cele de mai jos. Fiecare temă implică o structură ce conduce la trei articole, ce devin capitole din teză. Sunt împotriva colectării de date, folosim datele pe care le pun la dispoziție și lucrăm împreună pe fiecare capitol în parte. Dar două din temele de mai jos implică și colectare de date (interviuri, 10-15). Rețineți însă faptul că a colecta date implică muncă multă, și un timp pe care nu îl aveți la dispoziție în cei trei ani cât durează doctoratul.
Analiza cantitativă se realizează cu suportul meu. Cea calitativă folosește MaxQDA ca instrument de sistematizare, iar analiza se face ulterior cu MaxQDA, Stata, și/sau R. Evident, în ambele cazuri este vorba de un proces de învățare...
Scrierea de articole se face împreună. De la început vom stabili un calendar clar și vor fi de citit numeroase articole și cărți.
Pot lua în considerare și alte teme, dar doar dacă mă interesează, am lucrat cu așa ceva, și avem deja date colectate.
Despre mine aflați din site-ul meu, chiar dacă arată cam prăfuit: www.BogdanVoicu.ro
Despre școala doctorală: SCOSAR
Pentru întrebări sau propunerea de teme alternative: bogdan@iccv.ro
+++++++++++++++++++++++++++
Teme propuse:
+++++++++++++++++++++++++++
-Atitudini față de redistribuire: (1) dependența de modele culturale externe (analiză cantitativă), (2) imigranți în RO: atitudini generale expați, idem refugiați, implicații de politică socială
-Remiteri sociale: literature review pe RO, analiză secundară pe date calitative/sau cantitative (efecte de moderare - life-course perspective sau culturi ale solidarității), implicații de politică socială
- Intenții de migrație la studenți din România: metaanaliză a ceea ce s-a scris despre studenți din toată lumea (cu focus pe medicină), analiză panel pe date românești (implică participare în colectarea de date - muncă de birou), implicații de politică educațională și socială
- Capital social:
(1) participare civică (cantitativ): dependența de modele externe (Cazul României), life-course perspectives în ce privește voluntariatul (comparativ sau RO sau DE/CH/UK), diferențe între țări
(2) participare civică (calitativ): modele de voluntariat în România (colectare de date, calitativ), life-course perspectives în ce privește voluntariatul: personal events (marital status & children), life-course perspectives în ce privește voluntariatul: employment/unemployment/education spells (RO)
(3) indexul capitalului social: integrare de date din varii baze de date (articol despre data harmonization), SEM & multiple invariance, validare externă
- Solidaritate socială (cantitativ): diferența migranți români - non-migranți, dependența de timpul petrecut în afara țării și de vârsta la emigrare, dependența de interacțiunea cu nativii, implicații de politică socială
- Convergență culturală în Europa 1981-2019 (analiză macrosocială, cantitativ): articol/capitol despre modele de convergență, convergență în capital social, convergență în 6 tipuri de culturi
- Atitudini față de imigrație (ATII) și/sau emigrație (ATEE) (fie cantitativ, fie calitativ, fie ambele): literature review la nivel regional, dependență de număr de migranți la nivel regional (sau analiză de conținut pe articole de ziar), implicații de politică socială
- Work-life balace and working from home (calitativ): literature review, diferențiere a spațiului, experiența de migrație și legătura cu satisfacția cu viața (se poate rediscuta ultima parte)
- Mobility and value change (cantitativ, comparativ): social mobility and religious/work/gender values (EVS data), geographic mobility and values (EVS data), panel approach (nu neapărat comparativ. Surse posibile: GSOEP/BHP/SHP...)