Help, Președintele României și CCR! Jihadul acoperiților sapă subteran la desăvârșirea blocajului instituțional.(1/2)

http://noradamian.wordpress.com/2014/10/21/help-presedintele-romaniei-si-ccr-jihadul-acoperitilor-sapa-subteran-la-desavarsirea-blocajului-institutional-12/

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

În sfârșit, avem o țară ca afară. Eroii acoperiți de-afară s-au întors în țară. Cât pe ce să nu mai aflăm vestea asta minunată. S-au bucurat și acoperiții rămași în permanență acasă, jertfiți să apere din interior glia, nevoile și neamul. Acum ne-am pricopsit cu inflație de cadre în două sortimente de acoperiți: de la glie și de la sie. Când să-i felicităm pe cei din urmă, așa cum ne-a îndrumat cu mândrie candidatul eroin, Ponta, mai ia-i de unde nu-s! Cică acoperiții repatriați ai neamului s-au lăsat ascunși, de juri c-au intrat în pământ. Din grija Guvernului, asistat de Meleșcanul șef la SIE, HG nr. 223/2013 îi scăpase deja într-o categorie de „informații secrete din domeniul de activitate a SIE”: „4. personalul din domeniul activității informative, chiar și după încetarea, în orice mod, a raporturilor de muncă sau de serviciu”. Numai acoperiții încetați de la SIE? O discriminare crudă și nedreaptă! Nu se poate să-i lăsăm fără o hotărâre asemănătoare tocmai pe acoperiții de la glie. Cei de la SIE au plecat afară în misiune cu niște puști (cu muniție oarbă, neputincioasă și inofensivă), pe când pe ăștia de la glie i-am simțit aproape, ne-au apărat la risc cu tunul (Jimbolia, Bancorex, FNI… începând de la Eterna și Fascinanta Românie, scoasă din anonimatul european odată cu prețul corect trimis, din glie rozalie, până-n mânile lui Costea și Meleșcanu; nu-i de mirare, Mele se amestecă pe oriunde nu te aștepți, de la micul la marele Paris). Până și amestecul de sie în glie reclamă necesitarea unei practici unitare în materia acoperiților români de pretutindeni. Nu se cade să-i lăsăm de izbeliște sau să-i scoatem la vînzare cu bucata, pe taraba din piața publică, pe acoperiții de glie încetați din SRI (DGIA, DGIPI) sau activi și reactivați în Parlament, sistemul judiciar, Guvern, partide politice. Aștept HG-ul identic al egalității acoperiților în fața legii, fără privilegii și discriminări numai de la SIE. Altfel, nașul Maior tace și coace altceva, în ciuda chemărilor disperate ale finului Ponta la lupta de clasă: „Maior ar trebui să se pronunțe clar privind folosirea instituțiilor de către Băsescu”. (aici)

Cine știe? Poate finul i-a propus lui Maior să scoată pe piață, în co-pilotaj, un HG simetric pentru SRI, măcar pentru salvarea aparențelor egalității de tratament pentru acoperiți, dar nașul nu a avut darul pregătit ca altădată. Oare tace pentru Traian Băsescu, cum insinuează Ponta? N-aș crede. Tace ca să-și conserve imaginea croită cu migală.

I. Nașul Maior, conașul Meleșcanu și afinul Cazanciuc se manifestă public ca la nunta finului Ponta. Toți joacă la fel ca-n CSAT.

Printre câteva evenimente semnificative, legate de incompatibilitatea acoperiților, prezint sumar o posibilitate de încercare a porților CCR, printr-o eventulă acțiune a Președintelui, pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională (cjnc) dintre A și B:

A-CSAT.

B-Președintele României, CSM și Parlament.

Funcția de președinte al CSAT nu afectează dreptul Președintelui României de a sesiza CCR. Similar, CCR poate să cerceteze un eventual cjnc dintre Guvern și CSAT, al cărui vicepreședinte este premierul. (în a doua jumătate, voi completa motivele sesizării, inclusiv cu referire la HG 223/2013)

1. Directorul SRI, George Maior, se laudă cu „posibilitatea” de a se lăsa controlat de „dinstinșii” parlamentari. Urmăriți-l la „lucru”!

DigiTV-22.02.2013- emisiunea „Imparțial”: „Nu avem ofițeri acoperiți în Parlament. Nu există; există și posibilitatea de a controla acest lucru. M-a întrebat un distins parlamentar din comisia de control asupra serviciului: Da’ cum putem ști acest lucru? :) Păi dacă dumnealui îmi trimite o scrisoare sau mă întreabă în cadrul oficial al comisiei și eu spun că nu, acest lucru, acest răspuns are și o valoare juridică clară. Și îi pot răspunde inclusiv în scris despre acest lucru. Păi, credeți că cineva se joacă cu aceste lucruri?” (aici)

Emană un „nu” hotărât, cu valoare de adevăr absolut! George Maior nu se joacă cu lucrul lucrat în terapie de grup parlamentar. Se joacă doar de-a controlul parlamentar – „nu știm cum” – și are valoare comică clară, întemeiată pe legea Omertei, fiindcă pune cu nonșalanță semnul egal între „întrebat” și „controlat”. Când spune Maior „nu”, distinsul controlor parlamentar este redus la tăcere cu valoare juridică de același rang comic. Maior face legea în comisia parlamentară și se plasează mai presus de orice lege, mizând exclusiv pe intepretarea lui originală la ordin: acoperirea minciunii drept mijloc și neaplicarea legii drept scop. Controlorii și-au găsit nașul, să trăiască! Cu zece zile înainte, spusese un alt „lucru”cu valoare inestimabilă și la fel de clară:

2. „Există ofițeri activi SRI între magistrați”

A pronunțat cu subiect și predicat adevărul de unică valoare juridică în comisia parlamentară de control SRI, la ședința din 12.02.2013. După câteva secunde s-a gândit c-ar fi mai inspirat să mintă cu seninătate fermă: „Nu există nicio incompatibilitate legată de activitatea serviciilor în raport cu membri ai parlamentului sau cu puterea judecătorească. Este o declarație fermă”. La al doilea tur de forță, și-a dat cu părerea, de valoare juridică originală, despre cum înțelege numai el posibilitatea ca acei ofițeri activi SRI, lucrători între magistrați, să nu fie incompatibli- ori minunea asta este imposibilă. Nici la ferma animalelor nu are valoare concluzia asta falsă, contrazisă flagrant de prevederile Constituției (art.125 alin. 3 și 132 alin. 2, referitoare direct la incompatibilitatea judecătorilor și respectiv a procurorilor) precum și ale art. 7, alin.1-4, din Legea 303/2004: se dispune „eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror” când se încumetă să fie „lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații”. Directorul SRI a ținut-o una și fermă în Magistratură numai privind „puterea judecătorească” (instanțele judecătorești, cu vîrful de lance ICCJ), dar acoperiții sunt la fel de incompatibili în parchetele Ministerului Public și în oricare alte ministere (procurori și judecători detașați sau asimilați acestora).

Toată lucrătura directorului SRI deconspiră minciuna pe fața acoperită și pericolul supremației secretului de stat în minciună, împotriva domniei Legii și a Constituției țării. Intepretul original George Maior poate fructifică ocazia să-i păcălească și să-i dărâme pe cei 9 judecători CCR, la fel ca pe cele 9 popice din comisia parlamentară de control SRI, rămase cu ochii blocați – ca la poarta 9 – în fața instructajului bine primit de la nașul adevărului.

Aceste norme nesuferite au fost introduse în Legea 303/2004 (statutul judecătorilor și procurorilor), în 2005, de ministrul justiției Monica Macovei prin Legea 247/2005 (le-a băgat acoperișul în casă). Nu mai detaliez „valoarea juridică” a acestor dispoziții din art.7 ; despre intepretarea și neaplicarea lor am mai scris acum doi ani și jumătate (mai 2012) în serialul „Cazul Panait, standard de lucru în Cooperativa Avântul”- ep. 10, pct. 16 (aici). După evenimentul valoros al SRI, din 12 februarie 2013, de remarcat a fost reacția rapidă și acoperitoare din presă. Ca la un semn comandat și executat, știrile despre declarațiile șefului SRI au sărit cu prășina peste propoziția „Există ofițeri activi SRI între magistrați” și au etalat în prim-plan imaculat numai fraza care începe cu acoperirea: „Nu există nicio incompatibilitate…”. Adevărul juridic de pomină, din prima criză de sinceritate, îl găsiți într-o raritate cu valoare de presă serioasă (aici). Singura reacție onestă și promtă a venit de la AMJ-Asociația pentru Monitorizarea Justiției – cu un comunicat (acum nu se mai lasă accesat), reluat pe pagina FB (aici), plus un dialog explicativ (aici). Restul presei a pompat stereotipic, în servicul de comandă, imagine fictivă de credibilitate mascată și exagerată în favoarea sfântului director SRI. (aici). Cu titlu de exemplu de valoare juridică adevărată, poate v-a scăpat, mai are și alte lucruri de descoperit (aici). În toamna anului trecut, George Maior nu a pierdut ocazia să promoveze precedentul și ușurința dărâmării popicelor din Comisia parlamentară de control SRI, de la începutul anului, la rang de argument pentru somnul națiunii liniștite: ”Există comisii parlamentare referitoare la controlul serviciilor de informații. Nu este nicio problemă din punct de vedere al unui serviciu să se prezinte cu orice chestiune în fața unei comisii parlamentare. Acum 4-5 luni chiar am fost chestionat în comisia de control asupra ofițerilor acoperiți și nu au fost probleme”. :) (aici) Nașul comisiei SRI abia așteaptă să se joace cu judecătorii CCR, ca-n aceeași popicărie, cu altă pălărie.