Art 1. Argument:
Proiectul interdisciplinar Spectacolul Științelor reprezintă o nouă modalitate de evaluare a competenţelor, a capacităţilor şi a abilităţilor elevilor de a realiza forme complementare de învăţare. Ne dorim să stabilim relaţii clare între cunoştinţele, capacităţile, competenţele, atitudinile şi valorile care aparţin unor discipline şcolare distincte, crescând gradul de integrare al curriculumului printr-o abordare transdisciplinară a științelor. Ne dorim să transmitem un model de gândire specific, să reflectăm valorile ştiinţifice în viaţa de zi cu zi, să stimulăm curiozitatea nativă a copiilor astfel încât învăţarea să poată continua în afara şcolii, pe tot parcursul vieţii de adult.
Art 2. Scopul proiectului
Dezvoltarea gândirii logice, a creativității, a capacităţii de a transfera cunoştinţe pentru a realiza noi descoperiri folosind mijloace de investigare specifice ştiinţelor, aplicarea integrată a cunoştinţelor de fizică, biologie şi chimie.
Art. 3. Grup țintă
Elevii din clasele IV - XII şi cadrele didactice care le vor coordona cercetarea, participanţi la secţiunile concursului, sunt beneficiarii direcţi. Părinţi, familiile elevilor şi respectiv reprezentanţii comunităţii locale vor fi beneficiarii indirecţi.
Art. 4. Obiectivele specifice ale proiectului
Angajarea unui număr de 150 elevi în activităţi cu finalitate reală, într-un interval de 6 luni
Activități subsumate: a. Înscrierea participanților la secțiunile proiectului;
b. Desfășurarea etapei județene;
c. Desfășurarea etapei regionale/ naționale
Diseminarea rezultatelor proiectului în cel puțin 10 unități școlare, într-un interval de 6 luni
Activități subsumate: a. Constituirea unei baze de date cu profesorii participanți la proiect;
b. Realizarea unor materiale electronice cu rezultatele proiectului și transmiterea acestora către profesorii implicați;
c. Organizarea online a unor evenimente de diseminare în cel puțin 10 unități școlare, după finalizarea activității principale;
d. Festivitatea de premiere.
Art 5. Secțiuni. Grupe de vârstă. Categorii
Secțiunile concursului:
1) lucrări experimentale: „RIGOARE ŞI EXPERIMENT ÎN ŞTIINŢĂ”- participare directă
-expunere de lucrări/filme documentare ale modului în care s-au realizat aceste lucrări practice care să exemplifice aplicabilitatea noţiunilor ştiinţifice teoretice în dispozitive şi sisteme practice.
2) sesiune de comunicari ştiinţifice: „CUNOAŞTEREA ÎNTRE ŞTIINŢĂ ŞI FICŢIUNE”- participare directă -ilustrarea interdisciplinară a unui concept din fizica teoretică sau aplicată/ biologie/ chimie printr-un discurs susţinut de prezentare computerizată.
3) expoziţie de fotografie/grafică, film: „MIRACOLELE VIEŢII”- participare directă/ indirectă -fotografii, lucrări grafice (colaj, grafică computerizată, fotografie- format A4), filme documentare și artistice care să definească în mod cât mai original şi creativ anumite concepte din domeniul fizicii, chimiei, biologiei, filme de prezentare a unor cercetări experimentale de mai lungă durată realizate de elevi.
Grupe de vârstă. Categorii
Jurizarea lucrărilor depuse la secțiunile „RIGOARE ŞI EXPERIMENT ÎN ŞTIINŢĂ” și „CUNOAŞTEREA ÎNTRE ŞTIINŢĂ ŞI FICŢIUNE” se va realiza pe trei categorii de vârstă: clasele IV-V/clasele VI-VIII/ clasele IX-XII. La secțiunea „MIRACOLELE VIEŢII” jurizarea va fi realizată pe două subcategorii – fotografie+grafică, respectiv film, indiferent de vârsta autorilor.
Art. 6. Evaluarea concurenților. Criterii de jurizare. Premii
Evaluarea și ierarhizarea lucrărilor se realizează de Comisia centrală a proiectului formată din:
a) Preşedinte: un cadru didactic reprezentant al unei facultăți de specialitate din cadrul Universității București;
b) Membri: inspectori şcolari, cadre didactice din învăţământul preuniversitar. .
Aprecierea comunicărilor va fi făcută cu puncte de la 0 la 100, pe baza unei grile de evaluare care va avea ca indicatori specifici fiecărei secțiuni:
Criterii de jurizare secțiunea ”RIGOARE ȘI EXPERIMENT ÎN ȘTIINȚĂ ”:
Creativitate (20 puncte)- Se așteaptă realizarea unor experimente științifice ca rezultat al stimulării creativității elevilor. Inovaţiile şi diferenţierea faţă de alte experimente care abordează acelaşi subiect vor fi apreciate. Se vor aprecia în mod special acele experimente care realizează integrări (legături conceptuale şi funcţionale) între soluţii deja existente.
Interdisciplinaritate (20 puncte)- Interdisciplinaritatea presupune abordarea conţinuturilor complexe având ca scop cunoaşterea fenomenelor în dinamica lor, deschizând calea spre sinteze generalizatoare. Succesul concurenților este posibil, numai dacă aceştia pot să coreleze interdisciplinar informaţiile obţinute din lecţii.
Acuratețe științifică (20 puncte)- Explicațiile oferite juriului, atât în forma lor scrisă (fișa de experiment) cât și în cea orală trebuie să aibe un conţinut ştiinţific substanţial, să nu prezinte deficienţe majore de structură logică şi de construcţie ştiinţifică.
Prezentare (10 puncte)- Manifestarea abilităților de investigare și de comunicare coerentă, , capacitate de sinteză, de analiză, abilitate de a interpreta şi integra fenomenele demonstrate, argumentare, expresivitatea prezentării şi capacitatea de a susţine o dezbatere.
Munca în echipă (10 puncte)- Aici se apreciază felul în care s-au repartizat sarcinile în echipă, valorizarea abilităților fiecărui membru al echipei, implicarea tuturor membrilor.
Fișa de experiment (20 puncte)- Experimentele sunt însoțite de o fișă care trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:
titlul experimentului, autorul, școala și profesorul coordonator
scopul experimentului
materialele necesare
descrierea pe scurt a experimentului
rezultatele așteptate
explicarea fenomenelor demonstrate
Criterii de jurizare secțiunea”CUNOAȘTEREA ÎNTRE ȘTIINȚĂ ȘI FICȚIUNE ”:
Originalitatea lucrării, importanța și relevanța temei (20 puncte)- Concurenților le se solicită să prezinte alături de idei și informații științifice acceptate și propriile idei, păreri pe care să le susțină cu argumente științifice. Comunicările trebuie să demonstreze că propunătorii lor sunt capabili să se documenteze, să selecteze sursele de informare după criterii științifice, să formuleze ipoteze, să simuleze fenomene și să interpreteze rezultate.
Interdisciplinaritate (20 puncte) -Interdisciplinaritatea presupune abordarea conţinuturilor complexe având ca scop cunoaşterea fenomenelor în dinamica lor, deschizând calea spre sinteze generalizatoare. Succesul concurenților este posibil, numai dacă aceştia pot să coreleze interdisciplinar informaţiile obţinute din lecţii.
Acuratețe științifică (30 puncte) -Explicațiile oferite juriului, atât în forma lor scrisă (textul comunicării, prezentarea ppt) cât și în cea orală trebuie să aibe un conţinut ştiinţific substanţial, să nu prezinte deficienţe majore de structură logică şi de construcţie ştiinţifică. Fundamentarea ştiinţifică a conţinutului studiului este esențială dar și noutatea temei propuse este relevantă.
Prezentare (30 puncte) -Vom aprecia comunicarea coerentă, atractivitatea prezentării, capacitatea de a sintetiza informațiile din comunicarea scrisă în cea orală, modul de realizare a prezentării ppt și încadrarea în timpul solicitat. Gradul de adecvare a comunicării în raport cu publicul țintă (elevi de gimnaziu, liceu) este relevant. Juriul va aprecia capacitatea concurenților de a răspunde la întrebările venite din partea comisiei sau a celorlalți participanți dar și participarea activă la desfășurarea sesiunii prin adresarea de întrebări sau comentarii.
Criterii de jurizare secțiunea ”MIRACOLELE VIEȚII”:
Originalitate (10 puncte) -Fotografiile/ lucrările grafice/ filmele trebuie să fie originale. Concurenții trebuie să poată face dovada că fotografiile înscrise în concurs le aparțin, în cazul solicitării venite din partea juriului. Se acceptă fotografii retușate (culoare, luminozitate, încadrare, contrast) dar nu vor fi admise fotomontaje.
Creativitate (20 puncte) -Fotografiile/ lucrările grafice/ filmele trebuie să surprindă în mod cât mai original şi creativ anumite concepte din domeniul fizicii, chimiei, biologiei. Simţul artistic de care dă dovadă autorul în lucrarea sa reprezintă un punct de plecare în domeniul media. Fără creativitate celelalte elemente din lucrare nu pot să susţină o lucrare extraordinară. Se va puncta ideea de bază a lucrării cât şi originalitatea.
Justificarea temei şi obiectivele (15 puncte) -Realizatorul sau realizatorii trebuie să explice care este scopul şi ideea principală a proiectului, iar opţional, să explice care sunt obiectivele urmărite prin care au atins finalizarea proiectului.
Expresivitate (20 puncte) -Imaginea ne captează atunci când are expresivitate. Lipsa acesteia conduce la o simplă imagine care riscă să nu fie observată şi astfel devine neinteresantă. Se va puncta modalitatea prin care lucrarea reuşeşte fără a folosi informaţii suplimentare să capteze atenţia privitorului. Se urmăreşte unitatea, simplitatea şi claritatea cât şi organizarea estetică (organizarea diferitelor planuri, adâncimea sau profunzimea perspectivei, cromatismul)
Alegerea titlului (15 puncte) -Trebuie să fie scurt, sugestiv şi în acord cu subiectul, dar nu pleonastic. Trebuie să sugereze o idee ce pleacă din imagine dar să nu divulge întregul aspect al acesteia.
Imagine (20 puncte) -Un criteriu vital în arta vizuală care contează enorm în nota finală a lucrării. Fiind neglijată de mulţi, noi punem accent şi pe calitatea imaginii în lucrările înscrise. Se va puncta calitatea, claritatea şi aspectul general. Se va ţine cont de iluminare (supraexpunere, subexpunere, direcţia razei de lumină), redarea culorilor (temperatura de culoare, contrastul, luminozitatea) şi de paginare (armonia cadrului şi echilibrul compoziţional).
Se acordă premii şi menţiuni în conformitate cu următoarele principii:
(1) Ierarhia finală se stabileşte în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.
(2) Certificarea premiilor şi menţiunilor acordate se face prin diplomă înregistrată.
(3) Acordarea premiilor la concurs se face conform precizărilor din Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, aprobată cu O.M. Nr. 3035/10.01.2012. La acest concurs nu se admit contestaţii.
(4) Pot fi acordate și premii speciale, menţiuni din partea unor fundaţii, asociaţii, universităţi, autorităţi locale sau sponsori.
Art. 7. Desfășurarea concursului
Etapa locală- se desfășoară în școlile partenere în perioada noiembrie- februarie. Proiectele interdisciplinare pot fi îndrumate de către institutorii/profesorii de la clasele din ciclul primar sau de către 1-2 profesori de fizică, chimie, biologie, la clasele din ciclul gimnazial și liceal. La secțiunile ”Rigoare și experiment în știință”, ”Cunoașterea între știință și ficțiune”, respectiv filme documentare înscrise la secțiunea ”Miracolele vieții” se pot forma echipe de maxim 3 elevi.
*Pentru secțiunea de comunicări: redactarea lucrărilor se va face pe format A4, pe o singură parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat „justified”) cu caractere româneşti, titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman 16 Bold), centrat; la două rânduri de titlu se va scrie autorul, profesorul coordonator şi instituţia (Times New Roman 12); la două rânduri de numele autorului se începe scrierea textului (Times New Roman 12). Bibliografia se va consemna la sfârşit, în ordinea alfabetică a autorilor. Comunicările vor fi însoțite de câte un rezumat de maximum o jumătate de pagină; ele pot fi însoțite și de prezentări ppt, machete, modele. În ziua prezentării autorii vor avea asupra lor și comunicarea tipărită pentru a o prezenta juriului.
*Prezentarea in PowerPoint a fiecărei lucrări va conține în principal imagini sugestive, cuvinte cheie, (timp maxim alocat 10 minute). Autorul va folosi pentru prezentare programe compatibile Windows 97.
*Pentru secțiunea de experimente: lucrările practice vor fi însoțite de o fișă de experiment care va descrie pe scurt: scopul experimentului, materialele necesare, descrierea tehnicii de lucru, rezultate așteptate, explicația fenomenului demonstrat.
* Filmele pot prezenta în stil documentar sau interviu un fenomen sau un experiment realizat de elevi (caz în care se enunță scopul experimentului, materialele necesare, descrierea tehnicii de lucru, rezultate așteptate, explicația fenomenului demonstrate). Videoclipurile filmelor trebuie salvate în formatele de fișiere acceptate pe youtube (MOV, MPEG4, MP4, .AVI, WMV, MPEGPS, FLV, 3GPP, WebM.) și nu trebuie să depășească 10 minute.
Etapa județeană/municipală- se desfășoară în locaţii ce vor fi stabilite şi comunicate participanţilor de către fiecare ISJ - 7 martie 2024
Etapa națională- Înscrierea participanţilor pentru acestă etapă: se face în perioada 7 -14 martie 2024 prin completarea de către profesorii coordonatori ai etapei județene a fişei de înscriere de pe site-ul concursului: https://sites.google.com/site/150spectacolulstiintelor . Formularul de înscriere on-line solicită următoarele informații: numele autorilor, școala, clasa, numele profesorului/profesorilor coordonatori, număr de telefon și mail-ul autorilor și al profesorilor, secțiunea la care participă, numele lucrării.
Depunerea lucrărilor pentru etapa națională:
până la data de 16 martie 2024 se trimit în format electronic la adresa 150.spectacolul.stiintelor@gmail.com materialele pentru secțiunile ”Rigoare și experiment în știință”, respectiv ”Cunoașterea între știință și ficțiune” (descrise mai jos) .
Fotografiile format A4 pe hârtie fotografică, având notate pe verso numele elevului, școala, numele prof coordonator, trebuie trimise la sediul Școlii Nr 150 (str Eroii Sanitari 29-31, sector 5, cod 050471, București, cu mențiunea ”Pentru concursul Spectacolul Științelor”) până la 20 martie/data poștei. Fotografiile pot avea un singur autor.
3. Fișierele filmelor pentru secțiunea ”Miracolele vieții” se vor trimite pe adresa de mail a concursului ( 150.spectacolul.stiintelor@gmail.com ) prin intermediul siteului www.wetransfer.com, sau a altor siteuri similare, menționând în caseta destinată comunicării (message) numele autorilor și titlul filmului.
Desfășurarea concursului: va avea loc la sediul Școlii Nr. 150, sâmbătă, 23 martie 2024. Programarea pentru susținerea lucrărilor va fi publicată cu 24 ore înainte de ziua concursului pe site-ul acestuia.
Art. 8. Responsabilitățile participanților
Respectă toate termenele și condițiile de prezentare a lucrărilor descrise anterior. Își asigură cazarea și masa.
Art 9. Responsabilitățile organizatorilor
Pune la dispoziție participanților baza materială: calculator, tabla smart, mobilier necesar realizării prezentărilor. Asigură îndrumarea profesorilor coordonatori și elevilor în cadrul unor ateliere de lucru. Asigură informarea grupului ţintă prin postarea materialelor informative, precum şi a materialelor de diseminare a rezultatelor activităţii. Monitorizează desfăşurarea activităţilor. Asigură diplome echipajelor care vor fi premiate.
Informații suplimentare: la adresa de mail a concursului, 150.spectacolul.stiintelor@gmail.com
REGULI DE COMPORTAMENT
PENTRU PREZENTAREA LUCRARILOR IN CADRUL CONCURSULUI
SPECTACOLUL STIINTELOR
1. ASIGURATI-VA CA MATERIALUL TRIMIS PENTRU PREZENTARE POATE FI RULAT CU PROGRAME COMPATIBILE OFFICE 2007 SI CA FISIERUL ESTE DENUMIT ATAT CU NUMELE DVS. CAT SI CU TITLUL (partial) LUCRARII – EXEMPLU: kodjabashija_raspunsul imun_SpSt2015
2. RESPECTATI ORA LA CARE ATI FOST PROGRAMATI PENTRU INTRAREA IN SALA. ELEVII CARE INTARZIE VOR PUTEA SA ISI PREZINTE LUCRARILE NUMAI LA FINALUL SESIUNII SAU IN SESIUNEA URMĂTOARE DACA ESTE POSIBIL. PROGRAMAREA POATE FI CONSULTATA PE SITE LA PAGINA PROGRAM CONCURS.
3. IN TIMPUL PREZENTARILOR NICIUN ELEV NU POATE INTRA SAU IESI DIN SALA. IESIREA /INTRAREA SE VA FACE NUMAI INTRE GRUPELE PROGRAMATE.
IN CAZUL NERESPECTARII ACESTEI REGULI JURIUL POATE DECIDE ELIMINAREA DIN CONCURS A LUCRARII ELEVILOR RESPECTIVI SAU DEPUNCTAREA LUCRARILOR.
4. IN TIMPUL PREZENTARILOR SE PASTRAZA LINISTEA. ELEVII VOR URMARI PREZENTARILE COLEGILOR SI SUNT INCURAJATI SA ADRESEZE INTREBARI.
5. PREZENTAREA VA DURA 5-7 MINUTE. DACA PREZENTAREA NU S-A FINALIZAT IN TIMPUL IMPUS ( MAXIMUM 7 MINUTE) AUTORUL LUCRARII VA FI OPRIT SI NU VA PUTEA CONTINUA.
6. JURIZAREA FOTOGRAFIILOR PRIN VOTUL PUBLICULUI- FIECARE PARTICIPANT ARE DREPTUL DE A VOTA O SINGURA FOTOGRAFIE. VOR FI DECLARATE CASTIGATOARE FOTOGRAFIILE CARE VOR INTRUNI CELE MAI MULTE VOTURI.