Prezentare Spectacolul Științelor
Regulament Concurs
Regulament Concurs
REGULAMENT DE ORGANIZARE
CONCURSULUI REGIONAL DE ȘTIINȚE SPECTACOLUL ȘTIINȚELOR
Ediția a XIII, domeniul științific
Argument:
Ne dorim să stabilim relaţii clare între cunoştinţele, capacităţile, competenţele, atitudinile şi valorile care aparţin unor discipline şcolare distincte, crescând gradul de intergrare al curriculumului printr-o abordare transdisciplinară a științelor. Ne dorim să transmitem un model de gândire specific, să reflectăm valorile ştiinţifice în viaţa de zi cu zi, să stimulăm curiozitatea nativă a copiilor astfel încât învăţarea să poată continua în afara şcolii, pe tot parcursul vieţii de adult.
Parteneri: Şcoala Gimnazială Nr. 150 , Bucureşti, str. Eroii Sanitari 29-31, sector 5, Bucureşti
Colegiul Național Elena Cuza, Str Peștera Scărișoara 1, sector 6, București
Scopul: Dezvoltarea gândirii logice, a capacităţii de a transfera cunoştinţe pentru a realiza noi descoperiri folosind mijloace de investigare specifice ştiinţelor, aplicarea integrată a cunoştinţelor de fizică, biologie şi chimie.
Grup țintă: Elevii din clasele IV - XII şi cadrele didactice care le vor coordona cercetarea, participanţi la secţiunile concursului, sunt beneficiarii direcţi. Părinţi, familiile elevilor şi respectiv reprezentanţii comunităţii locale vor fi beneficiarii indirecţi.
Etapele desfășurării: etapa locală la nivel de unitate
etapa regională la Școala Gimnazială Nr 150 în data de 29 martie 2025
Probe de concurs:
1) lucrări experimentale: „RIGOARE ŞI EXPERIMENT ÎN ŞTIINŢĂ”- participare directă
-expunere de lucrări/filme documentare ale modului în care s-au realizat aceste lucrări practice care să exemplifice aplicabilitatea noţiunilor ştiinţifice teoretice în dispozitive şi sisteme practice. Jurizarea (premierea) se va realiza pe trei categorii de vârstă (clasele IV-V/clasele VI-VIII/ clasele IX-XII).
2) sesiune de comunicari ştiinţifice: „CUNOAŞTEREA ÎNTRE ŞTIINŢĂ ŞI FICŢIUNE”- participare directă
-ilustrarea interdisciplinară a unui concept din fizica teoretică sau aplicată/ biologie/ chimie printr-un discurs susţinut de prezentare computerizată. Jurizarea (premierea) se va realiza pe trei categorii de vârstă (clasele IV-V/clasele VI-VIII/ clasele IX-XII).
3) expoziţie de fotografie/grafică, film: „ MIRACOLELE VIEŢII”- participare directă/ indirectă
-fotografii, lucrări grafice (colaj, grafică computerizată, fotografie- format A4), filme documentare și artistice care să definească în mod cât mai original şi creativ anumite concepte din domeniul fizicii, chimiei, biologiei, filme de prezentare a unor cercetări experimentale de mai lungă durată realizate de elevi (filme compatibile youtube cu durata de maxim 15 min). Fotografiile și lucrările grafice vor fi însoțite de o interpretare de 3-4 fraze a fenomenelor științifice surprinse. Jurizarea va fi realizatată pe două subcategorii – fotografie+grafică, respectiv film, indiferent de vârsta autorilor.
Categorii de premii : Premiul I, II, III, Mențiune, Premiul Special al juriului
Calendarul, modul de desfășurare a concursului și condițiile de participare:
Concursul va avea loc la sediul Școlii Nr. 150, sâmbătă, 29 martie 2025. Programarea pentru susținerea lucrărilor va fi publicată cu 24 ore înainte de ziua concursului pe site-ul acestuia. Asigurarea cazării și mesei cade în sarcina participanților la concurs.
I. Înscrierea participanţilor: se face până la data de 14 martie 2025 prin completarea fişei de înscriere de pe site-ul concursului: https://sites.google.com/site/150spectacolulstiintelor . Un concurent poate participa la una sau mai multe secţiuni. Pentru secțiunile de experimente și de comunicări participarea este directă. Participarea indirectă este admisă numai pentru secțiunea a treia, ”Miracolele vieții”.
La secțiunile ”Rigoare și experiment în știință”, respectiv ”Cunoașterea între știință și ficțiune”, se pot forma echipe de maxim 3 elevi din clasele IV- XII, înscrierea fiind realizată doar de către unul dintre autori, sau de către profesorul coordonator. Formularul de înscriere on-line solicită următoarele informații: numele autorilor, școala, clasa, numele profesorului/profesorilor coordonatori, număr de telefon și mail-ul autorilor și al profesorilor, secțiunea la care participă, numele lucrării. Activităţile interdisciplinare pot fi îndrumate de către institutorii/profesorii de la clasele din ciclul primar sau de către 1-2 profesori de matematică, fizică, chimie, biologie, geografie la clasele din ciclul gimnazial.
II. Depunerea lucrărilor:
până la data de 14 martie 2025 se trimit în format electronic la adresa 150.spectacolul.stiintelor@gmail.com materialele pentru secțiunile ”Rigoare și experiment în știință”, respectiv ”Cunoașterea între știință și ficțiune” (descrise mai jos) .
Fotografiile format A4 pe hârtie fotografică, având notate pe verso numele elevului, școala, numele prof coordonator, trebuie trimise la sediul Școlii Nr 150 (str Eroii Sanitari 29-31, sector 5, cod 050471, București, cu mențiunea ”Pentru concursul Spectacolul Științelor) până la 1 februarie/data poștei. Fotografiile pot avea un singur autor. Fotografiile, afișele și lucrările grafice trebuie să respecte tematica concursului.
Pentru secțiunea de comunicări: redactarea lucrărilor se va face pe format A4, pe o singură parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat „justified”) cu caractere româneşti, titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman 16 Bold), centrat; la două rânduri de titlu se va scrie autorul, profesorul coordonator şi instituţia (Times New Roman 12); la două rânduri de numele autorului se începe scrierea textului (Times New Roman 12). Bibliografia se va consemna la sfârşit, în ordinea alfabetică a autorilor. Comunicările vor fi însoțite de câte un rezumat de maximum o jumătate de pagină; ele pot fi însoțite și de prezentări ppt care nu vor depăși 20 slide-uri, machete, modele. În ziua prezentării autorii vor avea asupra lor și comunicarea tipărită pentru a o prezenta juriului.
Organizatorii simpozionului îşi rezervă dreptul de a respinge lucrările care nu respectă condiţiile tehnice de redactare şi legea dreptului de autor.
Prezentarea in PowerPoint a fiecărei lucrări va conține în principal imagini sugestive, cuvinte cheie, restul informațiilor necesare fiind prezentate oral de către autori (timp maxim alocat 10 minute). Autorul va folosi pentru prezentare programe compatibile Windows 97.
atât prezentarea în PowerPoint cât și comunicarea științifică vor fi depuse conform cerințelor menționate anterior.
3. Pentru secțiunea de experimente: lucrările practice vor fi însoțite de o fișă de experiment care va descrie pe scurt: scopul experimentului, materialele necesare, descrierea tehnicii de lucru, rezultate așteptate, explicația fenomenului demonstrat. Fișa de experiment model poate fi descărcată de pe site-ul concursului.
4. Filme pentru secțiunea ”Miracolele vieții” pot fi lucrate în echipe de maxim 3 elevi. Videoclipurile trebuie salvate în formatele de fișiere acceptate pe youtube (MOV, MPEG4, MP4, .AVI, WMV, MPEGPS, FLV, 3GPP, WebM.) și nu trebuie să depășească 10 minute. Fișierele se vor trimite pe adresa de mail a concursului ( 150.spectacolul.stiintelor@gmail.com ) prin intermediul siteului www.wetransfer.com, sau a altor siteuri similare, menționand în caseta destinată comunicării (message) numele autorilor și titlul filmului. Filmele pot prezenta în stil documentar sau interviu un fenomen sau un experiment realizat de elevi (caz în care se enunță scopul experimentului, materialele necesare, descrierea tehnicii de lucru, rezultate așteptate, explicația fenomenului demonstrate). Filmele artistice pot să definească în mod cât mai original, creativ, interdisciplinar, anumite concepte/fenomene din domeniul matematicii, fizicii, chimiei, biologiei, geografiei.
Evaluarea/jurizarea: din juriu vor face parte asistenți/profesori universitari de la facultățile de biologie, chimie sau fizică
· descrierea pe scurt a experimentului
· rezultatele așteptate
· explicarea fenomenelor demonstrate