TOȚI PENTRU NATURĂ, NATURĂ PENTRU TOȚI-eco codul nostru

ȘCOALA GIMNAZIALĂ HĂRMAN- PROGRAMUL MONDIAL ECOSCHOOL, CENTRUL CARPATO-DANUBIAN DE GEOECOLOGIE

Eco-Schools este un program pentru managementul mediului şi certificarea şcolilor care-l implementează, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Inconjurător (FEE), ce reuneşte 81 de organizaţii din 68 de ţări, care acţionează la nivel naţional în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă.

2017-2018 - Primul an al Școlii Gimnaziale Hărman în cadrul acestui program, sub coordonarea d-lui profesor Aciu Ioan, primul pas spre obținerea Steagului Verde, simbol al Eco-școlilor.

Prin inscrierea in programul Eco Şcoala şi participarea elevilor la activităţi ecologice, şcoala noastră işi propune să continue educarea elevilor in spiritul unui comportament prietenos faţă de mediu, formarea la elevi de competenţe ecologice şi participarea elevilor in rezolvarea problemelor de mediu din localitate. De asemenea, abordăm şi problema stilului de viaţă sănătos, acesta implicând o alimentaţie adecvată, petrecerea timpului liber in natură, evitând un mod de viaţă sedentar, şi practicarea unui sport care să permită dezvoltarea fizică şi psihică armonioasă a viitoarelor generaţii ale comunităţii locale. Totul plecând de la premisa ,, O minte sănătoasă, într-un corp sănătos!"

  1. Simpozionul Județean Apa-esența vieții, proiect în parteneriat cu Primăria Hărman, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Compania Apa Brașov și Firma de colectare a deșeurilor reciclabile Hidro-Sal Prejmer, Sistemul de gospodărire a apelor S.G.A Brașov și Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleț Brașov. Simpozionul a fost coordonat de doamna prof. Șerban Maria, inițiatoarea proiectului și organizat de prof. înv. primar Morik Gabriela și conducerea școlii.

În cadrul proiectului, elevi înscriși din 7 școli din județ au participat la sesiuni de informare despre mediu, cu specialiști ai companiei Apa Brașov, au prezentat colaje, machete și ppt-uri create de ei, pe tema naturii și apei și a protejăriiei, cu sprijinul profesorilor coordonatori. Au fost premiați pentru efortul depus, iar noi, ca organizatori analizând efectele și impactul acțiunii, am decis continuarea acestuia și în anii următori.

2. Uite vine Moș Crăciun! - În cadrul acestei activități am participat la activități în mijlocul comunității locale, cum a fost și interpretarea de colinde la Aprinderea instalațiilor de sărbători din centrul comunei. Aflați în fața Bisericii fortificate din Hărman, simbol al localității noastre, am infruntat frigul pentru a oferi celor prezenți și lui Moș Crăciun un concert de colinde. Am decorat școala și sălile de clasă cu ornamente de Crăciun și am împodobit bradul în așteptarea lui Moș Crăciun.


3. Odată cu sosirea verii, a sosit și ziua de 1 iunie, Ziua Internațională a copilului. Nu puteam să o petrecem în alt mod, decât împreună cu alți copii, mai mici decât noi, în noua grădiniță a comunei, Grădinița cu program prelungit nr. 2. A fost o zi plină de joc și voie bună.

4. ,,Fii voluntar exprimă -te prin fapte !” Periodic, se organizează acțiuni de strângere de deșeuri reciclabile, elevii fiind informați constant asupra importanței protejării mediului, a economisirii hârtiei, a energiei electrice și a apei.