Evenimentele proiectului
10 profesori ai Liceului Tehnologic ”Matei Basarab” Caracal, beneficiari ai mobilităților europene de formare, care demonstrează competențe metodice specifice utilizării unor metode și tehnici de predare invovative, interactive.
Ariile curriculare reprezentate au fost:
Limbă și comunicare (2 profesori):
Matematică și științe (2 profesori);
Om și societate (un profesor)
Tehnologii (5 profesori).
Toți cei 10 profesori participanți la mobilitatea de formare organizată în cooperare cu organizația Sistema Practices s.l. (ESMOVIA), Spania, au obținut certificarea competențelor prin Certificatul de Mobilitate Europass, respectiv au obținut diplomele de absolvire a celor 2 cursuri structurate: ”ICT for Teaching & Learning” și ”4 Tools for Innovative Education”, în perioada mai-iulie 2021.
Toți cei 10 profesori beneficiari de grant au organizat și desfășurat câte o lecție demonstrativă cu elevii în cadrul căreia au folosit metode și tehnici inovative de predare sau evaluare. Pe parcursul anului școlar 2021-2022, profesorii beneficiari au aplicat sistematic metode și tehnici inovative în activitatea didactică curentă, demonstrând cu succes noile competențe dezvoltate prin cursurile structurate la care au participat în Valencia.
Gradul de satisfacție al elevilor Liceului Tehnologic Matei Basarab Caracal privind atractivitatea activităților de instruire oferite în școală, crescut de la 38% înregistrat în anul școlar 2018-2019 la 60% la finalul anul școlar 2021-2022.
Prin activitățile de diseminare organizate în școală pe parcursul anului școlar 2021-2022, profesorii Liceului Tehnologic ”Matei Basarab” interesați în perfecționarea continuă, au beneficiat de activități de formare tip workshop, respectiv de urmărirea lecțiilor model organizate și desfășurate de colegii beneficiari de formare la nivel European. Astfel, a fost posibilă asimilarea unor metode și tehnici inovative de predare de către mai mulți profesori ai liceului, lucru care s-a reflectat direct în creșterea nivelului de satisfacție al elevilor față de activitățile de instruire.
Instrumentele de măsurare ale acestui indicator l-au constituit chestionarele de satisfacție a elevilor aplicate în anul școlar 2018-2019, respectiv în anul școlar 2021-2022. Datele similare colectate prin cele două chestionare, au fost prezentate și comparate într-un raport de calitate privind satisfacția elevilor liceului față de activitățile de instruire desfășurate în școală.
Pentru a consulta prezentarea și interpretarea datelor colectate prin chestionarul de satisfacție 2021-2022, vă rugăm accesați link-ul:
Elevi motivați prin învățare activă: Ghid metodic de bune practici privind utilizarea metodelor și tehnicilor interactive, inovative, de predare, învățare, evaluare