Peștera și Ponorul Zăpodie, Peștera Neagră, Ghețarul de la Barsa, Ghețarul Focul Viu, explorări în Munții Bihor, peste 14 kilometri

Extras de la, unde este uitată tocmai prima bibliografie, aceasta! (iar pentru Ponorul Argilei nu se citează clar, explicit, bibliografia!)

PONORUL ZAPODIE, Bihor Mountains, Western Carpathians, ROMANIA. Cartography: Liviu Valenas, map layout: Eugen Kamp, 2020.

Rezumat

Ponorul Zăpodie este una din cele mai interesante și dificile peșteri din carstul Munților Bihor. Dificultatea extremă de a parcurge aceasta peșteră descendentă nu este legată numai de o succesiune de 5 verticale mai importante, ci in primul de mai multe stramtori extrem de dificile. În fapt, Ponorul Zapodie reprezintă numai o rețea laterală a marelui Sistem Zăpodie (12.048 m dezvoltare), doar un scurt sifon colmatat cu pietriș a împiedicat până în prezent joncțiunea între cele două rețele.

Introducere

Ponorul de la Zăpodie se află situat la numai 19 m nord de intrarea în Peștera de la Zăpodie (Sistemul Zăpodie), în peretele drept al Văii Zăpodie (V 15). Cavitatea este o peșteră-ponor, în prima porțiune este puternic descendentă, iar în a doua jumătate este cvasi-orizontală.

Istoricul explorărilor

În 1952 Marcian Bleahu, Mihai Șerban și Iosif Viehmann reperează intrarea Peșterii de la Zăpodie și a Ponorului Zăpodie. Peștera de la Zăpodie este "explorată" pe o lungime de numai 78 m, declarată "impenetrabilă" în continuare. Ponorul de la Zăpodie este în schimb descris de Marcian Bleahu: "un ponor-sorb total impenetrabil". În 1971 Liviu Vălenaș și Marius Poliac constată că, Ponorul Zăpodie nu este deloc impenetrabil, ci o adevărată peșteră. După o succesiune de strâmtori extrem de severe, explorarea se oprește la jumătatea unui P 32, la -55 m. În 1972 Liviu Vălenaș, împreună cu o echipă de la clubul HKT din Polonia ajung până la -106 m, fiind stopați de un meandru extrem de strâmt, dezvoltat pe o diaclază. În 1978 Liviu Vălenaș, împreună cu un alt club din Polonia, Speleoklub Dabrowa Gornicza, reușește să avanseze pe acest meandru strâmt încă 300 m, până la un sifon colmatat cu pietriș, la -112 m. Topografia realizată cu acest prilej a arătat că acest sifon corespunde cu unul dintr-o rețea laterală activă, Galeria Cascadelor, din Sistemul Zăpodie (12.048 m dezvoltare /1978). În 1981 Liviu Vălenaș a organizat o acțiune concomitentă, în Ponorul Zăpodie și în Sistemul Zăpodie. O echipa relativ numeroasă, din care au făcut parte speologi bulgari, dar și romani (István Dénes, Gigi Dragomir etc.) au început să sape un canal în sifonul cu pietriș din Sistemul Zăpodie, Galeria Cascadelor. Echipa care ajunsese de cealaltă parte, în Ponorul Zăpodie, condusă de Mihai Tigla ("Exploratorii" Reșița), urma să semnalizeze prin lovituri de ciocan, dacă ar fi auzit lucrările de dezobstrucție. Cei din Sistemul Zăpodie au reușit să scadă nivelul apei cu aprox. 1 m, însă din Ponorul de la Zăpodie nu s-a auzit nicio lovitură de ciocan. Drept urmare, după 6 ore de munca susținută, s-a abandonat (prematur) dezobstructia, crezandu-se, total greșit că, acest sifon este foarte lung. După 35 de ani, Mihai Tigla a declarat nonșalant că, a auzit foarte bine lucrările de dezobstrucție, inclusiv vocile umane, însă nu a bătut cu ciocanul, "fiindcă a vrut să împiedice joncționarea celor doua peșteri“! Fară comentarii. Mentionăm că, niciodată clubul de speologie „Exploratorii“ Reșița nu a activat în Munții Bihor, cu atât mai puțin în Groapa de la Barsa.

Litologie, morfologie, geneză

Peștera se dezvoltă în calcare jurasice (J3), puternic diaclazate și faliate. Până la -106 m cavitatea este excavată în calcarele malmului, de culoare neagră, mai rar, cenușiu. Din Sala HKT (-106 m) peștera este dezvoltată în calcare J3, aparținând thitonicului. Un contact direct intre J1 (liasic) și J3 (malm sau thitonic) nu se constată nicăieri. Ponorul Zăpodie a fost excavat pe principalele linii de faliere din zonă, un sistem principal de faliere și diaclazare NE-SV (din acest punct de vedere este asemănător cu o altă rețea laterală a Sistemului Zăpodie, Peștera Ghețarul de la Barsa) și un sistem secundar, NE-SE. Meandrările spectaculoase ale galeriei principale, lungă de 700 m, se datoresc exclusiv acestui sistem de falii și diaclaze. Ponorul Zăpodie este rezultatul unor captări vacuumatice succesive (mecanism descris foarte bine de M. Bleahu, 1957) ale micii Văi Zăpodie. Prima captare a fost Peștera de la Zăpodie, suspendată la 20 m înălțime în peretele vertical, în care apare impozanta intrare a Peșterii de la Zăpodie (Sistemul Zăpodie). După care mica Vale Zăpodie și-a creat un nou ponor, Peștera de la Zăpodie. Migrarea în amonte a insurgenței a însemnat actualul Ponor Zăpodie. Însă insurgența a migrat și mai în amonte, în holocen, la aprox. 30 m nord, la contactul între liasic (J1) și malm (J3). Deocamdată nu s-a activat decât un scurt tronson subteran activ separat, pârâul apărând din nou, la -19 m, în Ponorul Zăpodie. Cu alte cuvinte, pe un tronson subaerian foarte scurt, de 50 m, din pleistocen, s-au creat 4 pierderi de apă, care au migrat succesiv în amonte, până la maximul posibil, contactul între liasic (J1) și malm (J3). Ponorul Zăpodie a fost format fară îndoială într-un sistem înecat, freatic (batifreatic). Dovadă sunt secțiunile cele mai largi ale galeriei principale, care se găsesc numai sub tavan. Pe plan vertical, după acest tub freatic fosil, cavitatea a fost remodelată exclusiv vados, nivelele de eroziune au dimensiuni variabile, ceea ce corespunde cu oscilațiile climatice din pleistocenul superior-holocen. Cel mai strâmt nivel (inaccesibul omului) este actualul nivel prin care curge micul activ. Acest lucru se datorește nu numai faptului că, este un nivel de eroziune relativ recent, dar și schimbării climatice globale din ultimul mileniu. În principiu, Ponorul Zăpodie este un perfect exemplu al teoriei imaginate de M. Bleahu, 1957, privind rolul periglaciarului în evoluția carstului și mai ales a endocarstului în Munții Bihor.

Descriere

Intrarea este relativ modestă, urmată de o galerie în roca vie, puternic descendentă. După numai 20 m apar primele strâmtori, descendente, în forma de S sau L, extrem de dificila este strâmtoarea „Tirbușonul“. Imediat după aceasta, apare o primă verticală mai importantă, V4. Micul curs subteran devine cvasi-impenetrabil, curgând pe un nivel de eroziune extrem de strâmt. Avansarea este însă posbila pe un nivel de eroziune superior, printr-o altă verticală de 4 m se ajunge din nou la pârâul subteran, un alt nivel de eroziune superior este singura posibilitate de avansare, după parcurgerea și celei mai dificile strâmtori (lărgită puțin în anul 1972) din cavitate. După strâmtoare apare cea mai mare verticală din peșteră, P32, fragmentată în două trepte. La baza ei se află singura „sala“ mai mare din ponor, Sala HKT, lungă de 15 m și lată de 4 m, cu fundul nisipos. Continuarea este tot pe un nivel de eroziune superior, după o mică saliță, Sala INI și o verticală de 5 m, se ajunge, printr-o galerie meandrată și strâmtă, deasupra lui P25, surplombat în întregime. Avansarea în continuare este posibilă numai printr-un alt nivel superior de eroziune, la 6-8 m deasupra activului. Galeria este strâmtă, extrem de meandrată și cvasi-orizontală. După 300 m se coboară la sifonul terminal, scund și colmatat cu pietriș, cota -112 m.

Hidrogeologie

Valea Zăpodie se pierde puțin amonte de intrarea fosilă a Ponorului Zăpodie. Pierderea este la contactul între necarstificabil (J1) și calcare (J3). Micul activ reapare printr-o fisură la cota -19 m. În Sala HKT, la -107, apare unicul afluent, lung de numai 5 m, cu debit infim, care se pare că drenează micul bazin închis Poiana Zăpodie. La creșterea treptată a debitului activului principal contribuie insă și apa de percolație. După un sifon scund și relativ scurt, cursul reapare în afluentul NE din Galeria Cascadelor din Sistemul Zăpodie.

Mineralogie

Ponorul Zăpodie este foarte sărac în speleoteme, în schimb apar spectaculoase vine de calcit.

Climatologie

Temperaturile variază intre 4,9 si 5,0 grade C, umiditatea: peste 93%.

Posibilități de avansare

În Ponorul Zăpodie există numai o singura posibilitate serioasă de avansare: realizarea joncțiunii cu Sistemul Zăpodie. Acest lucru este perfect realizabil numai dacă se continuă lucrările de dezobstrucție în sifonul lateral din Galeria Cascadelor din Sistemul Zăpodie. Probabil lucrările de dezobstrucție vor dura câteva zile bune și o tabără subterana ar fi necesara. O altă

posibilitate, mai minoră, ar fi urcarea în artificial a unui horn deauspra ultimului puț (P 25), până la suprafață mai rămâne o diferență de nivel de 200 m.

Bibliografie

Bleahu, M. 1957. - Captarea carstică și importanța ei pentru morfologia regiunilor carstice, Probl. Geogr.,vol. V, 55-99

Bleahu, M. 1957. - Cercetări geologice în regiunea Padiș-Cetățile Ponorului, D. S. Com. Geol., vol XLII (1953-1954), 35-66

Bleahu, M. 1964. - Formațiuni periglaciare în carstul din Munții Bihorului, Lucrările Inst. de Speol. "E. Racoviță, t. III, 35-66

Bleahu, M. 1971. - Les surfaces d´applanissement karstique des Carpates Roumaines et leur évolution, Stud. Geomorph Carp.-Balc., vol. V, 41-48

Bleahu, M. 1974. - Morfologia carstică, ed. Științifică, 590 p.

Bleahu, M., Bordea, S. 1967. - Munții Apuseni. Bihor-Vlădeasa, ed. UCFS, 333 p.

Bleahu, M., Decu, V., Negrea, S., Pleșa, C., Povară, I., Viehmann, I. 1976. - Peșteri din România, ed. Științifică și Enciclopedică, 414 p

Bleahu, M., Șerban, M. 1956.- A travers les galeries souterraines du Padiș, La Roumanie nouveelle, IX, 195

Bleahu, M., Șerban, M. 1959. - Bazinul endoreic Padiș-Cetățile Ponorului. Propunere pentru un viitor parc național, Ocrotirea Naturii, no 4, 89-125

Bleahu, M., Dimitrescu, R., Bordea, S., Bordea, J., Mantea, G. 1980. - Harta geologică a României, Foaia Poiana Horea, ed. IGG

Goran, C. 1981. - Catalogul sistematic al peșterilor din România, CNEFS-FRTA-CCSS, p. 496

Rusu, T., Bleahu, M., Dan, J., Mantea, G. - 1957 Cercetări de morfologie carstică în Groapa de la Barsa (Munții Bihorului), Acad. RPR, Filiala Cluj, Studii si cercetări de Geol.-Geogr. VIII, nr. 3-4

Vălenaș, L. 1976. - Privire de ansamblu asupra carstului din Munții Bihorului, Nymphaea, vol. IV, 21-58

Vălenaș, L. 1976. - Ponorul Argilei, Caietul CSER, 4

Vălenaș, L. 1977. - Explorarea rețelei subterane din Groapa de la Barsa (Munții Bihorului), Caietul CSER, 5

Vălenaș, L. 1977. - Morphologie du karst de Groapa de la Barsa (Monts du Bihor), Trav. Inst. Spéol. „E. G. Racovitzaa“, XVI

Vălenaș, L., Bleahu, M., Brijan, P., Halasi, G. 1977. - Inventarul speologic al Munților Bihor, Nymphaea, vol. V, 209-335

Vălenaș, E., Vălenaș, L. 1976. - Fauna de cefalopode din toarcianul Gropii de la Barsa (Munții Bihorului), Nymphaea, vol. IV