HOME
Colecția de fotografii si cărți poștale a lui
ALEXANDRU BELLU
Alexandru Bellu, un mare artist fotograf
Alexandru Bellu, care face parte dintr-o influentă familie boierească din Țara Românească, s-a născut la 5 mai 1850 în București. Familia de aromâni Bellio provine din Macedonia și au venit în țara mamă prin 1780. Dispunând de o mare avere și de întinse relații, boierii Bellu au reușit să se impună în viața politică a principatului român încă de la început.
Alexandru face primele studii în Elveția, unde a locuit cu mama lui, după divorțul ei de Ștefan Bellu. Liceul și facultatea le face la Paris. Termină Facultatea de Drept. Vacanțele le peterece în țară și aceste perioade vor avea o importanță deosebită în formarea viitoare a lui pentru valorificarea patrimoniului tradițional românesc. Crește într-o ambianță culturală aleasă, locuind în timpul studiilor la unchiul său Georges de Bellio, un cunoscut colecționar, medic român care a ales să trăiască la Paris.
Având mijloace materiale excelente, boierul Bellu se dedică unei pasiuni costisitoare, fotografia. Achizuiționează tehnică de ultimă oră în domeniul fotografic și-și începe activitatea de artist fotograf. O tematică de o bogație extraordinară, cu multe piese de valoare deosebită și care s-a impus în cartea poştala românească a fost cea a ţăranului român, a satului roman, a spiritualității și a sufletului romanesc. O temă cu o varietate neînchipuită şi cu imagini care crează o rezonanţă specială în simtirea românilor. Deşi mare parte din noi s-au urbanizat, totuşi încă mai păstrăm în străfundurile sufletului nostru amintiri ancestrale despre satul românesc şi despre locuitorii acestui sat. La sat au fost create capodoperele literaturii populare româneşti, acolo s-a format majoritatea populaţiei româneşti în viaţă, indiferent unde a purtat-o apoi soarta. Cultura noastră care este o cultură orală, populară, s-a transmis prin intermediul acestei populaţii vitregite material dar atât de nobile spiritual. Vrășmașia vremurilor a adus acest neam într-o sărăcie cruntă, aproape pe întreaga perioada a istoriei bimilenare. De aceea, cultura noastră nu s-a păstrat prin obiecte ci prin oameni, prin caracterul şi educaţia lor transmise de la generaţie la generaţie. Nici măcar ocupaţia sălbatică a ruşilor de după al doilea razboi mondial nu a reuşit să modifice major felul de a fi al românilor, cu toate încercarile ocupantului de a ne face asemenea lui, hoţi, puturoşi, mincinoşi si lipsiţi de respect pentru aproapele nostru.
Primele cărţi poştale, litografiate, sunt majoritatea adevărate bijuterii. Realizate cu deosebită grijă, ele oferă o plăcere deosebită colecţionarului prin imaginile pe care le oferă. Odată cu apariţia fotografiei posibilităţile de a realiza cărţi poştale, relativ ieftine, creşte necontenit. Aşa se explică marea varietate de cărţi poştale ce apar odată cu noul secol XX. Cărţile poştale realizate după fotografii până la primul război sunt, în general, de calitate. După primul război mondial calitatea cărţilor poştale editate scade dramatic, probabil multe clişee sunt preluate fără aprobare, hârtia este în general proastă, culorile prost alese, modificările operate fac ca uneori să nu mai recunoşti clişeul iniţial. Există printre ele şi cărţi poştale interesante, cu imagini foarte frumoase, o adevărată plăcere pentru privitor.
Prin satele de ţărani care şi-au apărat identitatea culturala timp de milenii, în diverse părţi ale ţării, s-a transmis civilizaţia multimilenară a actualului popor român. Se pare ca rolul satului şi al ţăranului în cultura noastră a fost sesizat de multa vreme, lucru care explică şi multitudinea de cărţi poştale dedicată subiectului "satul roman". Cărţile poştale din acest domeniu sunt relativ mai numeroase decât la toate celelalte ţări din jurul nostru.
DOINA lui Vasile Alecsandri
Doina, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă,
Cu flori galbene-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!
De-aş avea o mândrulică
Cu-ochişori de porumbică
Şi cu suflet de voinică!
De-aş avea o bălăioară
Naltă, veselă, uşoară,
Ca un pui de căprioară!
Face-m-aş privighetoare
De-aş cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!
Doina, doinitâ!
De-aş avea o puşculiţâ
Şi trei glonti în punguliţâ
Ş-o sorioară de bărdiţă!
De-aş avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
De-aş avea vro şapte fraţi,
Toţi ca mine de bărbaţi
Şi pe zmei încălecaţi!
Face-m-aş un vultur mare,
De-aş cânta ziua, la soare,
Doina cea de răzbunare!
Doina, doiniţă!
Şi i-aş zice: "Mândruliţă,
Mă jur p-astâ cruciuliţâ
Să te ţin ca un bădiţă!"
Şi i-aş zice: "Voinicele,
Să te-ntreci cu rândunele
Peste dealuri şi vâlcele!"
Şi le-aş zice: "Şapte fraţi,
Faceţi cruce şi juraţi
Vii în veci să nu vă daţi!"
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moşie
De păgâni şi de robie!
