HOME
Site-ul îşi propune prezentarea unor tematici ilustrate în cartea postală veche românească. Vor fi folosite ilustrate din colecţia de aproape 20.000 de cărţi postale a autorului.
Cărţile poştale ar putea fi clasificate în urmatoarele categorii: cărţi poştale noi şi cărţi poştale vechi, de colecţie. Cele dintâi sunt în circulaţie curentă şi scopul lor este de a transmite un mesaj dar şi imagini care să exemplifice locurile pe unde se află expeditorul. A doua categorie face parte dintr-un domeniu mai larg, al colecţiilor şi colecţionarilor. Pentru colectionari există o structură constituită în acest sens - Cartoclubul Român -, înfiinţată în 1997 şi afiliată, în acelaşi an, la Federaţia Filatelică Română. O periodizare a colecţiilor poate fi următoarea:
- I. Perioada PRECURSOARE: ilustrate care sunt anterioare anului 1894 ;
- II. Perioada CLASICA: cuprinsa in intervalul 1894-1906 ;
- III. Perioada ANTEBELICA: perioada din care provin majoritatea colectiilor1906-1919;
- IV. Perioada INTERBELICA: calitatea ilustratelor scade 1919-1947 .
Primele cărţi poştale cu destinaţie expresă de comunicare erau neilustrate. Motivul pentru care se practica acest tip de corespondenţă deschisă era legat strict de bani: taxele poştale erau la jumătate faţă de scrisorile în plic. Prima carte poştală din lume a fost emisă de serviciul poştal austriac, la 1 octombrie 1869. Era din hârtie de culoare gălbuie şi avea mărimea de 123 x 83 mm. Preţul noului suport epistolar era de doi creiţari (o jumătate din preţul necesar expedierii unei scrisori) şi avea pe el inscripţia „Correspondenz - Karte”. Succesul noului gen de corespondenţă a fost imediat, fiind vândute peste 9 milioane de exemplare în primul an.
Istoria cărţii poştale în România începe cu „Legea asupra cărţilor de poştă”, aprobată prin Decretul nr. 789 din 31 martie 1873 (acelaşi an în care s-au emis primele cărţi poştale în SUA, Franţa, Germania, Spania şi Serbia). În primele cinci luni s-au vândut 41.500 de exemplare.
Prima carte poştală ilustrată a fost de producţie manufacturieră (necirculată), fiind concepută şi realizată „manu propria” de poetul Al. Macedonski, în anul 1888. Câţiva ani mai târziu, la 29 august 1894, a fost emisă prima carte poştală românească, oficială, producţie de serie. Ea fost pusă în vânzare odată cu inaugurarea, la Bucureşti, a Expoziţiei Cooperatorilor Români, prilej cu care a avut loc şi prima expoziţie filatelică oficială. A fost tipărită pe trei variante de carton (roşu, galben şi albastru), în ediţie limitată, şi a avut un caracter ocazional, după cum reiese din textul însoţitor: „Bucureşti 1894. Amintire de la Expoziţia Cooperatorilor“. De altfel, imaginea reprezenta chiar pavilionul expoziţiei din Cişmigiu. În anul 1895, librăria lui Carol Muller din Bucureşti pune în vânzare cărţi poştale ilustrate „Souvenir de Bucarest” şi „Souvenir de Sinaia”, cu 2 lei bucata, considerate de specialiştii români ca fiind primul set de cărţi poştale ilustrate litografiate din Bucureşti. De remarcat că preţul era destul de piperat (2 lei/ aur însemna cam 26 de dolari), în comparaţie cu cel al unei cărţi poştale neilustrate, aceasta costând 10 bani cu tot cu timbru poştal. Cărţile poştale ilustrate erau, aşadar, un fel de produse „de fiţe”.
Revenind la cartea poştală ilustrată din 1894, aceasta este cea mai scumpă carte poştală românească.
Preţurile la care se comercializează cărţile poştale de colecţie variază, în principiu, în funcţie de anul editării şi numărul de exemplare puse în circulaţie la vremea respectivă. Astfel, întâlnim cărţi poştale din anii ’50-’60 scoase la vânzare cu 1-2 lei, editări interbelice cu preţuri variind între 10 şi 100 de lei, dar şi unele, fie din aceeaşi perioadă, fie chiar mai vechi, al căror preţ pare nefiresc de mare sau de mic. O vedere din Moreni, de pildă, datată 1922, costă 120 de lei, iar o carte poştală cu o imagine din războiul româno-bulgar (trecerea Dunării la Zimnicea, de către trupele române) - doar 45 de lei. Printre cele mai frecvente imagini de cartofilie se numără cele care reprezintă insula Ada-Kaleh. Ea a fost imortalizată de nenumărate ori, începând din secolul al XIX-lea până în anul 1970, când a fost înghiţită de apele barajului de la Porţile de Fier. Există vederi cu dispăruta insulă din 1899 (120 lei), din 1918 (50 lei), din 1924 (50 lei), din 1927 (40 lei), din 1950 (40 lei) etc. Preţul unei cărţi poştale este variat aşadar de multe „imponderabile”. Mai contribuie la creşterea acestuia marca poştală sau semnatarul textului de pe verso. Dar, în acest caz, chestiunea se mută pe teritoriul filateliei (căci valoarea o dă timbrul) sau al bibliofiliei (valoarea o dă autograful expeditorului).
„Cartofilia modernă are un rol extrem de important în restituirea memoriei vizuale comunitare” - spune Sergiu Găbureac, unul dintre cei mai pasionaţi cartofili din România şi secretar general al Federaţiei Filatelice Române. „Apariţia şi dezvoltarea cărţii poştale este strâns legată de călătorii şi în special de turism. Oamenii care umblau prin lume simţeau nevoia să şi arate pe unde au fost. La sfârşitul secolului al XIX-lea - în 1899 - erau consemnaţi, la nivel mondial, vreo 80 de milioane de cartofili. În România erau 90.000. Cartofilii erau, la intersecţia dintre secole, mai numeroşi decât filateliştii.
Cartea poştală ca business a fost o invenţie a librarilor. Perioada de vârf a acesteia a fost între 1898 şi 1907, adică la vreo 50 de ani după descoperirea fotografiei. Din anii ’20 a început să intre în declin, până în 1950, când a revenit în forţă, dar cu o amploare ceva mai mică decât în perioada de glorie”.
Cărţile poştale, ca suport al comunicării rapide, însoţite de imaginea locurilor de călătorie au pierdut mult din cererea pieţei. Internetul a schimbat radical modul de comunicare de la distanţă. Cărţile poştale online au înlocuit vechile şi romanticele cartonaşe ilustrate. Totuşi, s-a observat că străinii care vizitează România şi-au păstrat obiceiul de a trimite „vederi” acasă.
Cum poate fi definita cartofilia? O încercare o face Silviu Dragomir: “Soferul care-si garniseste bordul masinii cu cele cateva ilustrate aranjate dupa gustul si priceperea sa este cartofil. Dactilografa care-si potriveste sub geamul masutei de scris cateva vederi ale marilor actori admirati este cartofila. Batranii care aduna intr-un colt de sertar vederile primite de-a lungul anilor de la copii sunt si ei cartofili. Toti, chiar fara sa stie, fac parte dintr-o tagma colectionistica avand numele ce prezinta o rezonanta ciudata: Cartofilia.”
