Societatea Studenților în Medicină din București este una dintre cele mai mari asociații studențești din România, având aproximativ 1000 voluntari și peste 50 de proiecte și campanii în desfășurare. Începând cu anul 2007, SSMB a organizat în fiecare an proiectul “Zilele Educației Medicale”, un proiect cu participare gratuită, organizat pentru studenții Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" și menit să le ofere tuturor participanților noștri ocazia de a lua parte la numeroase evenimente științifice, în vederea formării lor pe plan profesional, științific și social.