Competențele pentru formarea și însușirea unei culturi a sustenabilității se dezvoltă prin educație. Fie că ne adresăm copiilor, adolescenților sau adulților, la școală sau acasă, prin cursuri sau activități extracurriculare, abilitățile și atitudinile de protejare a mediului și gândire sustenabilă se formează constant, constructiv, prin evidențierea permanentă a problemelor și a soluțiilor de rezolvare ce depind de fiecare dintre noi. Competențele verzi sunt abilități și cunoștințe care permit efectuarea activităților la locul de muncă într-un mod prietenos cu mediul.
Acțiunile de mediu sunt cheia protejării planetei noastre și a dezvoltării durabile. Merită să ne amintim că până și pașii mici pot duce la schimbări majore, așadar o atitudine de genul „nu are sens” nu este potrivită. Fiecare inițiativă, chiar și cea mai mică, contribuie la îmbunătățirea mediului. Această activitate îi ajută să învețe despre biodiversitate, plante, teamwork și importanța sustenabilității.
Elevii noștri au luat parte la planificarea, designul și plantarea de material săditor în scopul amenajării unei grădini în curtea școli.
Schimb de experiență pe teme de mediu cu profesorii și conducerea Laboratory Center Katerini.
Proiectul Impact Erasmus+ - Environment and fight against climate change, abordează, prioritatea „Sprijinirea profesorilor, a directorilor școlari și a altor profesii didactice” prin consolidarea capacităților datorită dezvoltării publicației și a setului de instrumente. Acest lucru va sprijini acești profesioniști în abordarea legăturii dintre schimbările climatice și migrație. Prin furnizarea de resurse și îndrumări, proiectul urmărește să consolideze capacitatea acestor profesioniști de a aborda problema critică a migrației induse de schimbările climatice și a nedreptății sociale care rezultă din aceasta.
Liceul „Traian Vuia” Craiova la Ziua de Curățenie Națională – 20 Septembrie 2025!
Elevii și profesorii participanți la mobilități, împreună cu colegii lor s-au alăturat cu entuziasm inițiativei Let's Do It, Romania!, pentru a contribui la un mediu mai curat și mai sănătos.