The Connect Project este un ONG care urmărește strângerea într-un număr cât mai mare de dispozitive electronice (calculatoare, smartphone-uri etc.), dar și cartele de internet, pentru a fi donate elevilor din toate colțurile țării, astfel încât acestora să le fie garantat dreptul la educație. Dispozitivele pot reprezenta șansa la un viitor mai bun pentru copiii din zonele rurale care nu pot participa la orele online sau pentru a putea fi conectați la lumea actuală ce se mișcă cu pași repezi.
The Connect Project a fost înființat în scopul asigurării accesului la internet pentru cât mai multor elevi. Această inițiativă a apărut odată cu încheierea anului școlar 2019-2020, care, din cauza pandemiei, s-a desfășurat în ultimele luni online.
Astfel, luând în calcul posibilitatea că și actualul an școlar ar putea fi desfășurat parțial în același mod, am constatat că o mare parte din elevii români (o treime) nu au acces la acest mod de predare.
De asemenea, The Connect Project adună voluntari pentru a putea învăța atât elevii, cât și profesorii cum să utilizeze dispozitivele primite.
În cazul în care ai un dispozitiv sau o cartelă de internet, aflate în stare bună, pe care dorești să le donezi cauzei, poți accesa butonul de mai jos.
*În urma completării formularului, se consideră că dispozitivul donat este în stare bună și este oferit împreună cu încărcătorul său.
Vom trimite la tine un curier care să preia dispozitivul ce va ajunge la un copil nevoiaș. Transportul este asigurat de noi, prin Fan Courier, astfel încât singura ta grijă este să te asiguri că ești acasă la momentul sosirii curierului!
Dacă dorești mai multe informații, vei fi contactat de un membru Connect.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, The Connect Project Romania a desfășurat prima activitate, ce a avut loc în județul Botoșani, unde am venit în sprijinul elevilor Școlii Nr. 1 din satul Manoleasa. Astfel, cu ajutorul vostru, am reușit să facem 10 copii fericiți că pot lua, în sfârșit, și ei parte la orele online.
Voluntarii Connect pregătiți pentru activitate
Pe 12 decembrie a avut loc următoarea activitate The Connect Project. Împreună cu Interact Atheneum și Fabrica de Fapte Bune am reușit să le aducem zâmbetul pe buze mai multor copii din județul Giurgiu cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Aceștia au primit jucării, haine, dar și 10 tablete pentru a putea participa la orele online. Vă mulțumim pentru implicare și haideți să le oferim copiilor un viitor mai bun!
Activitățile The Connect Project cu ocazia sărbătorilor de iarnă nu se opresc! Încă 2 tablete au fost oferite către 2 familii din satul Nămăiești, Câmpulung, unde 4 copii cu rezultate școlare bune au, în sfârșit, șansa de a face ore online.
Împreună cu iziBAC am reușit să le oferim sărbători de neuitat copiilor din satul Filitelnic, un loc uitat de lume. Le-am oferit cărți, jucării, rechizite, dar și tablete pentru a putea învăța și ei conform condițiilor actuale începând cu luna ianuarie.
Ultima noastră cauză pentru anul 2020 a fost chiar în București, la Centrul "Sfânta Alexandra Împărăteasa", un centru de consiliere, atât pentru copii, cât și pentru părinți. La ei au ajuns 2 tablete oferite mai departe unor copii nevoiași. Sperăm că anul viitor vom avea și mai multe activități, însă acest lucru se poate realiza numai cu ajutorul vostru!